Dimineaţa mi-a deschis ochii cu un parfum candid de levănţică şi m-a aruncat de pe
mâna ei, ajungând pe un vârf de deget … afară … şi aşa ea, cruda, m-a croşetat
în zi.
Am ajuns în faţa blocului. Eram înconjurat de priviri atente, eram înconjurat de
încordare şi tensiune. În stânga mea, o eşarfă ce semăna cu un turban încercuia
privirea unui copil. Deodată, picioarele lui au început să sară ritmat purtându-l
spre mine, spre altul. Baba-oarba cu fularul ei păşea spre noi. O văd pe vecina mea
de bloc, grasă, cu ochii foarte mici şi gambe foarte umflate, coborând scările.
Sunt rupt de joc ca un colţ de hârtie şi aruncat la picioarele femeii. Din căzătură
spatele mi s-a încovoiat iar limba mi-a ieşit din gură scoţând un zgomot ciudat. S-a
înspăimântat femeia iar picioarele ei umflate au purtat-o înapoi în casă. Copiii, şi
ei surprinşi de reacţia mea, se răsfirară ca un stol de vrăbiuţe pe după copaci, pe
după garduri, pe după pereţi.
Încet, încet fiorul şi-a luat zborul din sufletele lor. Astfel, copiii s-au readunat
ca nişte corăbieri despărţiţi de furtună şi împreunaţi de vremea bună. Toţi păşim
spre albia altui joc. Acum copiii erau risipiţi pe după copaci, pe după case. Alt
copil îşi întoarce ochii peste tot, dorind să se uite pe după lucruri şi păşind
parcă spre alte lumi. Exact când era sa-mi pun “tic -tac-ul” am fost subit atras de
canaful unui fes ce era în mâna unui copil. Am alergat spre el iar acesta a fugit
înspăimântat scăpând fesul din mână. Eu atât am aşteptat şi l-am rostogolit, l-am
rostogolit şi l-am ţinut între dinţi minute în şir.
Într-un final am sărit cu toţii, ca propulsaţi de un arc, într-un joc nou. Alergam
după ceilalţi copii ca un ghepard ce-şi urmăreşte prada. Deodată atenţia mea a fost
furată de o rândunică şi am fost aruncat de un colţ de gând ca de mâna lui Supeman
asupra ei şi i-am sfâşiat o aripă. Atunci stolul de copii s-a risipit iar pe după
blocuri, pe după maşini. Saltul meu s-a sfârşit în coroana unui copac unde, pitulat,
încercam sa iau culoarea lui.
Nu ştiu de unde a apărut o femeie mai bătrână decât lumea, dar am auzit-o
strigându-mă: “- Pis, pis, pis, vin’la mama.”

 

de Sava Pavel