Timpul ne strînge pe toţi,
Scurge din noi ani şi minute
Iar oamenii pleacă ca trenul
Lasînd o gară de urme durute.

Dorul a devenit obişnuinţă
Ce roade-n suflet cu ecou
Plînge amarnic acea fiinţă
Ce-aşteaptă măcar un gest nou.

Toamna iar bate în geam,
Din mine cad Frunze
De dragoste
De timp
şi răbdare
Doamne, făcuta-I vreodată un neam
în care răsare doar soare?

un copil
o mamă
un iubit
aşteaptă toţi să vă intoarceţi
privesc pe geam îndureraţi,
cu sufletul zdrobit.

şi plîng amintiri
şi strîng doar fărîme
sădesc …speranţe
în ziua de mîine.

Distanţa e ploaie,
inundă gîndul cu durere,
Oamenii ce nu mai vin acasă,
Lăsatau în urmă numai tăcere.

Veniţi acasă , oameni dragi
Călcaţi orgoliul şi mîndria
Fiţi flori, dar nu copaci
înflorind din voi armonia.