Un pachet de țigări și-o ciocolată

L-am simțit. S-a trezit acum jumătate de oră; e prea neîndemânatic când vrea să fie liniștit așa că a reușit să verse cafea peste covorul scămoșat. Înjurătura lui mi-a ținut de „bună dimineața”. Mi-a plăcut, era o urare sinceră. Nu am vrut să-i anulez toate eforturile pe care le-a depus plin de grijă așa că am mai așteptat ceva până să arunc cu perna în capul lui ud și aburind, proaspăt ieșit de la duș. Ca semn de recunoștință pentru cafeaua pe care mi-o lăsase într-o ceșcuță cu un Moș Crăciun îndepărtat pe ea i-am zâmbit cu toți dinții mei strâmbi și i-am rostit un „neața” bosumflat.

-Alintato, mi-a aruncat el zâmbind.

Am coborât din patul pe care nu aveam de gând să-l fac și să le iau această plăcere cameristelor, defilând împiedicată până pe balcon, acolo unde am uitat de-aseară cele două scaune găsite în camera de hotel. Ce-am făcut aseară? A, da, am povestit și am râs ca bețivii. De fapt, da, eram cam beată: mă amețise vara.

-Andrei?

-Hmm? mârâi el.

-Nu mai avem țigări.

-Ai fumat ca disperata aseară. Cobori tu să iei?

M-am băgat repede în pat, m-am acoperit cu pătura până la bărbie și, cu părul acoperindu-mi obrajii adormiți, i-am spus cu vocea încă răgușită:

-Mă simt atââât de rău, Andrei.

-Câine! a început el să râdă. La Bastilia cu tine!

Apoi s-a aruncat pe pat și a început să mă gâdile. Aș fi preferat să mă apuce de un braț, cât e el de mare și de bine făcut, și să mă arunce de pe balcon, de la etajul 6, unde am primit camera. El nu; a vrut ceva mai sadic, să mă gâdile.

S-a bucurat de suferința mea hilară și, ca un vârtej, a tras un tricou mototolit pe el, a luat niște bani și a coborât. Îl vedeam de sus cum se îndreaptă spre magazinul de unde și aseară tot el a cumpărat țigări. Îmi zice mereu că trebuie să mă las deși el fumează dublu față de mine. „Eu sunt bărbat, tu femeie. Tu la cratiță! Singurul fum din jurul tău trebuie să fie ăla de la bucătărie. Și fără fumuri la cap că iese fum pe țeava pistolului și nu vrei asta, păpușe…” E cam beat când spune chestiile astea și obișnuiește să-și termine predica ciufulindu-mă în creștet.

Uite-l… „cu mersul lui de Johnny Bravo, se remarcă prin mulțime”. Eram sigură că o să vrea să treacă prin fața mașinii ăleia. Acolo nu e zebră, zevzecule, eu te-aș fi călcat cu cea mai pură plăcere…

Stă cam mult la coadă… deși de obicei se bagă în fața celorlalți. Are un real talent de a-și atrage mânia celorlalți Aha, uite-l, a ieșit. Vai, a luat și ciocolată! Of, e atât de atent când nu e nesuferit și bădăran. Oricum, cu tot cu nemernicia lui, e cel mai bun prieten al meu. Le-am spus alor mei că vin la mare cu niște prieteni, printre care și fete, iar eu m-am cazat în cameră cu el. Acum două seri, când una dintre ele a bătut un apropo inevitabil la faptul că stăm împreună în cameră deși nu formăm un cuplu, a pocnit-o. Nu dă în fete. Nu dă nici în băieți, de obicei, deși face box și se pricepe bine, dar pe ea a pălmuit-o cu atâta poftă că a învinețit-o. Fetele nu mai vorbesc cu noi de-atunci iar băieții cam sunt de partea lor dar… eu îl am pe el și el pe mine. Oricum ceilalți erau în plus. Nu m-aș vedea vreodată într-o relație cu el, dar știu că atunci când voi fi o văduvă senilă și fără copii, mă voi urca în automobilul meu antic și mă voi îndrepta nu spre mormântul răposatului soț, ci spre aeroport, încercând să ajung cât mai repede în Berlin, acolo unde el visează să trăiască fericit. I-am zis că va fi departe de mine și el mi-a spus că m-ar putea lua acolo, ca muză pentru tablourile lui (e și un mare pictor, era să uit).

-ANDREI!!! Doamne, Andrei!!!

***

L-au îngropat ieri. Am ținut neapărat să-i așez în sicriu pachetul de țigări și ciocolata pe care mi le luase. Un fel de „Să nu-mi uiți viciile, Andrei”. Rudele lui nu au fost de acord, însă pe ascuns i le-am strecurat sub sacoul negru. Sacou, auzi! N-a suportat niciodată îmbrăcămintea de gală. „Pe mine să mă îngropi într-un tricou de-ăla, de-al tău, larg de mai încap încă 3 oameni în el, bine?”. Nu e bine, Andrei, nu e bine. Ei n-au vrut să fie bine.

 

Am glumit când am zis că l-aș fi călcat, Doamne. Prin lume se aude că ai simțul umorului date fiind toate prostiile care se întâmplă pe aici. Dar Tu ești atât de rigid, ai luat totul mult prea în serios. Mai râzi și Tu din când în când, măcar când nu o facem noi. Cum să lași ditamai mașina să distrugă un așa suflet? Cât suflet să ai Tu ca să permiți asta?

Ești prea dumnezeiesc și nou suntem prea umani. Nu ne permitem să nu ne fie dor, spre deosebire de Tine.

Ne permitem totuși să iubim oamenii care nu mai sunt, ceea ce nu am auzit niciodată despre Tine. Pentru Tine toți sunt. Tu dispui de toți.

Andrei, nici acum nu m-ai învățat să înot. Mi-ai zis că marea vrea să te îmbrățișeze adeseori și că este egoistă, nefericita, și m-ai avertizat că este periculos ca tu să nu știi cum s-o îmbrățișezi. Acum trebuie să învăț singură să înot printre zilele în care tu n-ai să mai fii.

Când ai pictat marea ai zis că nu înțelegi de ce-i așa sălbatică uneori, că nu merită să se automutileze prin loviturile violente de care nu se dezice când atinge malul.

-Și tu ești la fel, mi-ai spus, încercând parcă să-mi cuprinzi toată inocența sălbatică într-o astfel de comparație.

Eu și marea. Până acum câteva zile eram eu, tu și marea.

La mulți ani de nemurire, prietene! Te-am pierdut într-o mare de morți în care mă lupt să nu mă inec.

Enache Lorena-Ella


Elevă
Bârlad, Vaslui
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +5 (from 5 votes)
Un pachet de țigări și-o ciocolată, 10.0 out of 10 based on 4 ratings