Viaţa printre gunoaie
Din depărtare,pare un munte pitic, îmbrăcat în cartoane,resturi alimentare şi cutii goale,aruncate pretutindeni într-o dezordine infinită.
E dimineaţă…O dimineată cenuşie ca şi peisajul din jur ,cu cerul greu, prăbuşit pe pământ sub povara de nori.
Pe măsură ce te apropii,simţi că decorul capătă şi miros,un miros înţepător, aspru, de gunoi în descompunere.Deşi pare un tărâm apocaliptic,al sfârşitului de lume,eşti surprins să vezi,cum viaţa creşte totuşi chiar şi aici.
Din loc în loc,înfipte în mormanul de resturi, zăreşti colibe ciudate,construite din cartoane şi tablă.Câţiva maidanezi scheletici ,cu boturile lungi şi ascuţite,adulmecând necontenit,sapă neobosiţi în munte ca nişte căutători de comori.
Ţigănuşul semidezbrăcat, îmi spune că-l cheamă Senator.Are zece ani, e inteligent,receptiv şi vioi.Cu siguranţă că nu e o ruşine pentru numele său.Nu ştie cum arată lumea de dincolo,pentru că aici trăieşte de când s-a născut.Zâmbeşte parşiv şi-mi arată şi casa sa,ceva mai încolo.Interesant decor pentru o campanie electorală ,gândesc amuzat.
“Vila”Senatorului,pare neâncăpătoare pentru cei cinci fraţi ai săi. Mi-i prezintă mândru pe toţi:Deputat,desigur,Napoleon,asta da surpriză,Stalin,romantica Marimar şi pentru că fără poezie viaţa e pustie,poeticul Eminescu.
Marimar şi Eminescu nu am nici o îndoială că se înţeleg de minune, ea un personaj de telenovelă şi el un poet vestit,însă mi-e teamă să mă gândesc care este relaţia dintre Napoleon şi tiranul Stalin.
Energicul Senator,mă informează că se împacă cel mai bine cu Stalin.Bizară prietenie ,dar poate că şi Stalin,ca orice om, are şi el slăbiciunile lui.
Mama lor, o femeie încă neofilită,îi priveşte mândră, conştientă că a dat naştere unor personaje de seamă ale istoriei,literaturii şi cinematografiei. Îmi spune că bărbat-su , e plecat la scormonit.Văzând nedumerirea mea,râde şi îmi explică că a „scormoni”,înseamnă a căuta diverse chestii prin gunoi:plastic ,fier,carton,pe care apoi le vând la centrele de reciclare.
Observ că au chiar şi T.V.cu antenă parabolică,pe jos un covor persan ,iar pe pereţi carpete.
Ies în „curte”şi merg mai departe, însoţit de agerul Senator.Pretutindeni,zăresc alţi oameni care caută şi culeg mereu,precum recolta bogată de pe un câmp fertil.Din depărtare,se zăreşte o maşină de gunoi.Deodată , atmosfera calmă de lucru încetează şi toţi aleargă în direcţia ei,năvălind pur şi simplu ,pe gunoiul proaspăt descărcat.
În zare,lucrează de zor, un ţigan musculos,tatuat cu creionul chimic.Senator îl strigă pe nume şi văd cum spre noi ,se îndreaptă nimeni altul decât celebrul Van Damme,ce cară în spate un sac imens,plin cu sticle de plastic.Lasă sacul jos, mă studiază un timp,apoi încordându-şi muşchii,îmi arată cu mândrie numele său,scris pe braţ.După o asemenea întâlnire,mă aştept să apară poate Arnold Schwarzenegger,însoţit de Sylvester Stallone,dar probabil că acum sunt plecaţi la vreo filmare.Îmi spune cu mândrie că el e cel mai puternic dintre toţi de p-aici.Îl întreb dacă o cunoaşte cumva,pe fata din Elveţia care de ceva timp,a ales să trăiască aici, la groapa de gunoi a Clujului .Zâmbeşte şi observ cu dezamăgire că celebrul Van Damme e ştirb.Îmi zice că e prieten bun cu elveţianca şi-mi arată unde stă.
De fapt pentru ea venisem aici.Îi aflasem din presă povestea şi vroiam neapărat să o cunosc personal.Mă îndrept entuziasmat şi nerăbdător în direcţia indicată.
O găsesc destul de repede chiar în faţa casei sale improvizate, întinzându-şi pe o sârmă nişte haine proaspăt spălate.Mă apropii de ea şi sunt mai mult decât bucuros când acceptă să discutăm despre povestea ei.O cheamă Salome Blaser şi provine dintr-o familie înstărită. Părinţii ei sunt proprietarii unui restaurant în oraşul elveţian Basel.Îmi explică cum a ajuns în România traversând Europa cu trenul,ajungând la Sibiu,locuind apoi o vreme în Cluj,într-un centru de rugăciune şi alegând în final,să se stabilească aici,la groapa de gunoi a Clujului,Pata-Rât.
Sunt absolut fascinat de povestea ei şi o întreb cum de o fată bogată care acasă avea tot ce şi-ar putea dori cineva în această viaţă ,alege totuşi să trăiască într-o colibă improvizată la o groapă de gunoi.
Mă priveşte timid şi zâmbeşte liniştită.Răspunsul ei mi se pare uluitor de matur şi profund.Dacă ar fi rămas acasă , trăind o existenţă luxoasă şi fără griji, n-ar fi reuşit niciodată să înţeleagă viaţa în esenţa ei.Ar fi rămas un om superficial,egoist,nepăsător şi incapabil să înţeleagă adevăratele probleme şi suferinţe ale celor de lângă noi.Pentru că nu e suficient doar să priveşti necazurile celorlalţi pentru a-i ajuta cu adevărat.Doar trăind printre ei,fiind ca ei,îi poţi înţelege şi astfel te poţi apropia de Dumnezeu, de adevărata credinţă.Şi nu-ţi poţi iubi niciodată cu adevărat aproapele, fară să-i simţi viaţa şi greutăţile îndurate.
Pe această fată deosebită şi cu un suflet atât de bun şi curat,mulţi,prea mulţi s-au grăbit să o denigreze şi să o batjocorească, numind-o nebună,prostituată ,să o urască pentru că ar denigra imaginea oraşului Cluj şi a ţării în străinătate ,prin publicarea în presa internaţională a poveştii ei.
La plecare,am simţit nevoia s-o îmbrăţişez cu emoţie şi adâncă recunoştinţă,pentru că am avut privilegiul şi bucuria să o întâlnesc.Mi-a zâmbit blând şi mi-a mulţumit pentru vizită.
De câte ori trecând pe lângă ei,pe lângă cei sărmani şi loviţi de soartă ,mulţi dintre noi, i-am condamnat încă o dată cu scârbă şi dispreţ.Însă faptul că viaţa a fost atât de nedreaptă cu ei,nu-i face în nici un caz mai puţin buni decât noi.
***
Salome Blaser locuieşte în continuare la groapa de gunoi a Clujului.De ceva timp,susţinută de o fundaţie din Olanda,ea a deschis într-o baracă,o grădiniţă.
Acum, tânăra este puţin schimbată: a renunţat la straiele ponosite şi poartă rochii adecvate noului statut social, de dăscăliţă. “Nu mă gândesc să plec de aici. Am fost de Paşti acasă, în Elveţia, dar m-am întors. În cinci ani pot cere cetăţenie română”, a spus Salome. Copiii o iubesc, iar părinţii stau mai liniştiţi acum, de când cu grădiniţa. Copiii lor nu mai umblă toată ziua desculţi printre gunoaie şi au parte de jocuri, teste şi jucării. Unii chiar speră că poate micuţii lor vor ajunge ceva mai departe de groapa de gunoi.
De Marius Concita