“Dacă vei cădea, te voi prinde, şi dacă nu, vom cădea împreună.” – ţi-am spus cândva.

Îţi mai aminteşti când am devenit prieteni?

A început brusc, violent, şi până să îmi dau seama aveam pe cineva atât de apropiat. Abia atunci am realizat ce înseamnă cu adevărat să ai un prieten. Să fii sincer şi acceptat concomitent, ce sentiment minunat şi rar! Nici în adâncul oceanului nu m-aş fi gândit că poate există o apropiere atât de inocentă, de frăţească, alături de cineva care nu are acelaşi sânge. Euforia dată de un cineva ca tine ar îmbată şi cea mai singuratică persoană din acest univers.

Am fost fericită avându-te pe tine ca prieten…

Însă timpul face lucrurile să se schimbe. Sunt conflicte pe care nimeni nu le-a câştigat şi promisiuni ţinute sau uitate. Sunt rânduri de secrete şi priviri de disperare pe care nu o să le uităm vreodată. Cuvinte grele aruncate înainte să fie gândite. Obişnuiam să fiu eu cea care încheie noaptea, pentru că nu reuşeam să stau trează mult timp. “Nici eu nu stăteam  până târziu, dar m-am antrenat şi disciplinat să fac asta. Inveti mult mai repede.” Însă, de curând, tu te-ai retras înaintea mea, iar eu am simţit pentru prima dată cum e să fii lăsat singur când mai ai atât de mult timp de petrecut…

Am privit afară, speriată brusc de un sunet ameţitor.

Nu ploua.

Dar tuna atât de violent, încât mi se pare că întreaga ta fiinţă este supărată pe mine şi natură îmi zbiară să mă opresc. Să o luăm de la început, să ne prefacem că nu ne-am zdruncinat încrederea.

Ştii prea bine.

Dispreţuiesc ploaia la fel de bine pe cât tu o iubeşti.

Ce oglindă sfărâmată mi-ai devenit, în timp ce eu sunt speriată de zgomotul violent al furtunii, tu probabil zâmbeşti, aşteptând următorul tunet.

Ce se petrece afară nu este furtună. Este contopirea ideilor noastre contradictorii exprimată cu ajutorul naturii.

Îmi este dor să te văd zâmbindu-mi, gata în orice clipă să îmi şopteşti ceva, să îmi inunzi urechile cu ultima discuţie auzită. Să mă întorc şi să te văd acolo, cu ochii deja aţintiţi asupra mea, iar tu, în fericirea ta, să îţi laşi ochii obosiţi să se odihnească asupra mea. Să pot stă într-o linişte deplină fără să te deranjeze. Să mă asculţi, să îmi readuci un zâmbet când lacrimile preiau controlul. Să am siguranţă unui prieten durabil. Îmi este dor de toată fiinţă ta, de bunătatea pe care mi-o acordai, de fiecare gest ce atunci mi se părea mărunt, însă pe care acum l-aş preţui neîncetat.

Îţi spuneam mereu că eşti prietenul meu cel mai bun, evitând să folosesc femininul care ţi se cuvine de drept. Însă m-ai iubit mai mult decât un iubit, ai avut grijă de mine că o mama, ai fost protectivă ca un tată, astfel că în sufletul meu tu eşti mereu soul sister.

Încă nu ne-am separate complet, mai pot să ghicesc cu precizie cum te simţi, să îmi imaginez perfect toate mişcările pe care muşchii fetei le fac când priveşti furtună şi îţi aminteşti că nu treceau mai mult de câteva ore fără să vorbim.

Îţi mulţumesc pentru că mi-ai arătat ce înseamnă prietenia adevărată, soul sister.

De Stefania