Pinguini cu stetoscoape

Hotărât lucru, nu-i plăceau deloc serpentinele, drumul de munte i se părea periculos şi stupid. „Mai bine la noi, la câmpie!”, gândea Ion Ionescu în autoturismul său „Dacia 7349”, când motorul i se opri brusc. Cobori, luă din portbagaj singura şurubelniţă pe care o avea, deschise capota şi îi îndreptă vârful spre prima piesă pe care îi ieşi în cale.

      – Stai pe loc! auzi un glas de bariton venind de undeva din spate. Uită-te în dreapta, vezi căpăcelul acela verde?

      – Îl văd, răspunse Ion Ionescu, întorcând instinctiv capul şi scăpând de uimire şurubelniţa din mână.

      – Nu te uita la mine că sunt cal, fă ce spun eu şi vei pleca imediat!

      Ion Ionescu se conformă

      – Şi ce să fac cu căpăcelul verde?

      – Desfă-l! Merge cu deştele, e prins uşor.

      – L-am desfăcut…

      – Acum suflă de trei ori în el!

      Se auzi de trei ori suflul lui Ion Ionescu în orificiul de sub capacul verde.

      – Înşurubează-l la loc şi pleacă! îi mai zise calul.

      Ion Ionescu urcă la volan şi motorul porni la prima cheie.

      – Cum să-ţi mulţumesc? strigă el în spate, prin geamul deschis.

      – Lasă prostiile! Mai bine notează-ţi numărul meu de telefon!

      Calul dictă tacticos, iar Ion Ionescu notă direct pe palma dreaptă, întrucât era stângaci. Porni apoi în trombă. În spate, calul se ridică în două picioare şi făcu insistent semne de salut. Maşina parcă zbura acum, dar, pentru că i se făcuse sete, Ion Ionescu opri lângă un izvor captat. Luă cana legată de un lanţ şi bău pe nerăsuflate. Pe muchia şanţului, un bătrân aproape adormit supraveghea un viţel.

       – Moşule, eşti de pe aici? îl întrebă.

       – Lasă-l în pace că e surd, răspunse zglobiu viţelul. Degeaba îl iscodeşti.

       – Eşti viţel, nu-i aşa? întrebă prosteşte Ion Ionescu.

       – Ce, nu se vede? exclamă patrupedul şi se ridică pe picioarele din spate. Ia uită-te, sunt sau nu?

       – Sută la sută! Dar, ia spune-mi, pe la voi toate animalele vorbesc?

       – Nu toate, şi nu în orice condiţii… Dar de ce întrebi?

        – Păi, uite, mi s-a oprit motorul şi când să mă uit să văd ce are, a intervenit un cal amabil şi mi-a zis ce să fac…

        – A, trebuie să fi fost Murgu, e tare priceput, are şi un Service.

Atunci interveni pe neaşteptate bătrânul.

        – Ai avut mare noroc! zise. Dacă îl întâlneai pe Suru, frate-său, ălă te ţinea de vorbă, îţi da de băut şi nici meserie nu ştie…

        Atunci, Ion Ionescu o zbughi la volan, ca să ruleze cu 120 la oră şi să scape cât mai repede de tărâmul acela. Pe la 98 la oră, l-a oprit un poliţist.

        – Actele dumneavoastră, vă rog!

        – Imediat! ar fi vrut să spună Ion Ionescu, dar sunetele care îi ieşiră din gâtlej erau exact acelea pe care le-ar fi scos un cal în derută.

        – Îţi baţi joc de organele de control? îl apostrofă poliţistul.

        – Nicidecum! ar fi vrut să răspundă Ion Ionescu, dar în locul vorbei se auzi un muget adolescentin prelung şi inconfundabil.

        Alarmat, lucrătorul de poliţie îşi chemă prin staţie colegii care sosiră rapid, însoţiţi de o ambulanţă. O asistentă îi făcu repede o injecţie de liniştire, după care Ion Ionescu fu dus într-un spital pentru a i se lua probe psihice.

       – Bună seară, domnule Ionescu! Cum vă simţiţi?

       Bărbatul deschise ochii, ieşind din leşin şi văzu în faţa sa un pinguin cu stetoscopul de gât. Culoarea albă a penajului reprezenta probabil sistemul sanitar, dar nu-şi putea închipui ce putea sugera negrul din restul coloritului.

        – Vă aflaţi într-un spital din Pinguineea Bissau, continuă pinguinul, singura ţară care mai ia în serios nebunii, şi urmaţi un tratament special…

        Ion Ionescu vru să se ridice şi atunci constată cu ciudă că era legat de pat. Noroc că putea să mişte mâinile pentru că i se aşezase o muscă pe fruntea asudată. Văzu numărul de telefon din palma cu care lovise şi îl tastă.

        – Alo, domnul Murgu? Sunt eu, omul pe care l-ai ajutat. Sunt la mare necaz, mă aflu în Pinguineea Bissau şi sunt închis într-un spital de pinguini.

        – Stai liniştit, domnule, voi zbura peste mări şi ţări şi voi veni să te salvez!

        Când pinguinii cu stetoscoape la gât l-au văzut pe Murgu intrând triumfal şi cu coama zbârlită printre paturi şi asistente, au luat-o la sănătoasa. Cu o copită zdravănă (o clipă a sclipit în lumina difuză oţelul marca Krupp  din potcoava sa) calul zdrobi toate ferecăturile lui Ion Ionescu.

        – Urcă-te iute pe şa şi hai  să ne cărăm naibii de aici! i-a zis Murgu şi a ieşit pe geam cu călăreţul în spate.

          – Ştii ce? îi  zise Murgu în timp ce dădea sacadat din copite. Atunci, pe serpentină, am sesizat o defecţiune la farul dumitale drept. N-aveam timp însă, trebuia să merg la fratele meu Suru, că îi născuse iapa. Dar, uite, acum ajungem la atelierul meu şi-ţi fac o revizie tehnică generală.

          – Dar, domnule Murgu, nu mai am maşina, nu ştiu pe unde a rămas, zise cu tristeţe Ion Ionescu.

          – Stăpâne, iată-mă! Acum v-ajung din urmă! se auzi o voce clară din spate.

          Ion Ionescu întoarse capul şi atunci îşi văzu „Dacia 7349”, rulând pe pilot automat. I se păru cel mai firesc lucru din lume şi exclamă:

          – Sunt un om norocos, Murgule! Trăiască libertatea!

De Ion Manea

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Pinguini cu stetoscoape, 10.0 out of 10 based on 1 rating