Libertate in robie
Aramiul frunzelor se estompa in negre suparari ce il inabuseau pe tanarul roman, impresurandu-l cu molcome zvacniri de alean ranit. Isi simtea tamplele reci, umede si apasate de o greutate fatidica ce il dezarma in prelungi chinuri; dorul sau era sfasietor si pregnant precum o rana in care indesi continuu un pumnal tocit, si sufletul ii ardea precum focul mocnit al vetrei din ajun de iarna.
Frisoanele il doborau in indelungate si lipsite de viata tremuraturi, prezente parca in trupul napadit de imundul mortii, de cadavru.
Se zvarcolea in propria neputinta, negasind cu cale nicio scapare, nicio izbavire.
Marius se plimba lipsit de susurul vietii pe potecile din tara in care reusise sa fuga, care ii displacea insa profund, neavand nimic comun cu frumusetea plaiurilor pe care le parasise de curand dintr-o lasitate fara margini. Constinta il mustra acum cu accente taioase si il obliga sa reia in minte intamplarea care nu ii dadea pace, invaluindu-l in neguri sufocante de abanos. Isi parasise patria, Romania, pentru a scapa de epurarea politica pe care o avea de indurat dizidenta anti-comunista. Si el era un dizident politic, un aparator al tarii sale si al democratiei, al libertatii si al umanitatii pana la urma, insa fugise din Romania cu ajutorul unor prieteni de nadejde. Acesti amici insa il indrumasera pe drumul rusinii, cu toate ca dorinta lor a fost de a-l salva. Si ii salvasera trupul fizic, dar i-au ucis sufletul. Acum voia sa se fi petrecut totul altfel, sa fi ramas in tara si sa fi infruntat raul care ii scorojea glia mult iubita. Se vedea ca pe un om fara capatai, lipsit de scrupule si inima, un nimic in fata lumii si a Universului, o lepadatura si un redundant personaj in cartea istoriei.
Fir de colb ridicat de vant aspru ii intepa obrajii si ii ameninta ochii, dar tanarul accepta totul ca pe un lucru firesc si meritat din plin. Se privi cu dezgust in limba de apa ce se scurgea la vale ca un sarpe argintiu, nerecunoscandu-se; se oprise acolo, cu mainile adanc bagate in buzunare, cu gulerul tras foarte sus si cu parul castaniu rasfirat de singurul factor care mai ramasese mobil in peisaj: vantul.
-“Mi-am tradat tara, e mai rau decat sa-mi fi tradat parintii, e mai rau chiar decat faptul de a-i ucide cu propriile maini.”
Isi aminti, pentru o clipa, momentul in care parintii il indrumasera plini de vehementa sa paraseasca cat mai degraba Romania. Zambi cu amaraciune intr-o unduire scarbita a buzelor.
Ce greseala imunda a unei decizii nechibzuite si contrare! Ce cumplit destin al unei epoci zbuciumate de cotropitori veninosi care ne calca pamantul strabunilor cu ingamfarea nesimtitorilor pagani.
Romania avea sa fie umilita si zdruncinata de lanturile rosii de la rasarit, iar el, ca un proditor, se retrasese din calea acestor neguri dezgustatoare care umbreau viitorul si il invaluiau in plansete amarate. Ce mai ramasese din libertatea acestei patrii? Din libertatea sa?
Se gandi la acest termen si formula in minte, ca o asertiune, ideea ca libertatea nu e nicicand apreciata, dar el o va pretui. Paradoxal, isi castiga libertatea intorcandu-se la din nou la captivitate si la robie.
-“Da”, isi spuse. “Voi fi liber cand voi fi din nou oprimat, schingiuit si rob.”
-Fie-ti, Doamne, mila de destinul Romaniei mele si uita de libertatea mea recastigata. Reda-i Dansei slobozenia cu pretul mortii mele!
Marius se indrepta, simtind patosul stimei de sine redesteptandu-se intrinsec ca o flacara atatata.
Porni la drum, tot cu mainile in buzunarele ponosite.
“Libertate” striga fiinta sa.
De Claudiu O.