Fantasme

Sentimente greu de descătuşat
se zbat neputincioase pe marginea timpului…
Gândul la tine e un poem rupt din străfunduri,
cu ţipete ascuţite de hiene flămânde,
ce fac să tresară secunda izvorâtă din neant…
Vise netălmăcite mă agasează încă,
vibraţia lor în univers e-o poartă a timpului,
transpunând prin cuvinte neputinţa abjectă a raţiunii,
cu paşi ce alteori erau într-o continuă rotire,
în cântări de îngeri cu aripi de brocart…
Labirintul viselor, al cuvintelor nerostite
punţi între astăzi şi ieri, himere prevestind
bazaconiile lumii în care trăim o existenţă hilară,
organisme pluricelulare înveşmântate-n haine scumpe,
antagonism microbian sculptat în coloana vertebrală.

Cugetul transpare fiinta avidă,
Nepăsare e-n fiecare dintre noi,
Pâlpâie stele în noaptea adâncă,
Simt răsuflarea venind din înalt
Noaptea-şi lipeşte fruntea de geam…

Luminiţa Geleţu


administratie publica
Giurgiu