Peisaj cu dragoste

Obosiţi dar obsedaţi de viaţă, privim zorii oglindindu-se în lacul pe fundul căruia zace cheia de la odaia destinelor împlinite.

Vântul şi ploaia pornesc deodată. Câinele vecinilor scheaună, râcâind la uşile închise… Nimeni nu iese. Acum nu mai scheaună, acum urlă lugubru, ca în noaptea când a murit Speranţa. Să fiu sincer, nici nu ştiu câtă vreme s-a scurs de-atunci. Nu-i de mirare, fumul amintirilor s-a destrămat deasupra pădurii. Caut răspunsuri… Torente de întrebări, toate fără sens, îmi dau târcoale. Ce-o face bunica pe lumea cealaltă? Azi este sărbătoare… Sfintele Paşti. Înlemnesc. Negru ca un coşmar, câinele sare gardul în curtea noastră; duce în gură laba unui picior amputat. În urma lui ţopăie Suferinţa. Ajunsă lângă noi, cere un pahar cu apă şi o puşcă; vrea să tragă în dulău, dar javra i-a ghicit gândul şi o ia la goană, aruncâdu-se în lac. Suferinţa se lamentează:

– Ce-o să-i spun mamei când m-o întreba unde-i ciotul amputat? Doar sinuciderea mă poate salva de mânia maternă!…

– Nu te grăbi, îi zic, mai este o şansă. Uite egreta, roag-o să prindă câinele.

– Ai dreptate, aşa o să fac.

Strigă la egretă. Îndată, aceasta se ia după câinele negru şi-l izbeşte cu aripile şi ciocul. Îngrozit, animalul iese din apă, vine târâş către noi şi depune în faţa mea laba Suferinţei. Măsurând-o preţ de câteva secunde, aceasta o ia şi-o aruncă nonşalant în rucsac.

– Nu mai am absolut nimic de făcut, mă duc la mama, că mi-e tare foame. Hai, câine, să-ţi dau şi ţie ceva, prăpăditule!

Se pierd împreună în noaptea care s-a lăsat cu toată puterea peste simţul umorului, peste plictiseală şi peste zgura părerilor de rău. Întorc bătrâna clepsidră şi privesc în ochi raţa împăiată pe care nu m-am îndurat s-o fac friptură. Îmi mulţumeşte, chicotind complice, tocmai când nevastă-mea, furioasă, ţipă la mine:

– Nu ţi-e ruşine?! Ai băut toată sticla de whiskey!

Cad în genunchi, îmi vâr capul sub neglijeul ei mov şi admir îndelung întunecimea pufoasă, până mi se inflamează ochii, apoi încerc să răvăşesc simetria triunghiului cu limba. Curând, în susurul valurilor care ating uşor malul, întreaga natură începe să se clatine primejdios.

Horia Crioşteanu


Bucureşti
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.5/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
Peisaj cu dragoste, 8.5 out of 10 based on 2 ratings
  • gabriela

    Mii de tunete, fulgere şi …fulgi de zăpadă!!! Horiaaa…tuuu…. pooorţi şapcă proletară, comunistă, proletcultistă ? Ţi-ai dat profailul peste cap ! Păi cum namaskaramezi tu cu şapcă?
    P.S. 1 Da’ jo(u)b(p)e(o)nul unde-i ? (Sotto…sper să aibă simţul hu-moarei–de la acritură!)
    P.S. 2 E ceva nou în „Peisaj cu dragoste”. Şi nu e finalul, că ăsta iaşte vechi! 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)