Plimbare prin Eternitate

Doar sub talpa mea crapă liniştea nopţii în mii de cioburi împrăştiate pe frunzele toamnei!Îmi sângerează fiecare deget…iar talpa plânge sângerarea lor în simfoniile nopţii cu Chopin şi  cu mine!ne izbim împreună de durerea rănii eterne!ca sunt aici…nu eşti cu mine!doar eu şi Chopin…adunăm frunzele toamnei sărutăm rănile toate şi urme de sânge le transform în uitare!Sărută toamna pletele negre…şi voalul de plumb..se transformă în miere…plânge Bacovia! Plânge tăcerea…trecerea asta..e demnă de o plimbare prin eterna eternitate!

Nu ştiu când,  nu ştiu cine te smulse din braţele mele, copilă a nopţii..eternă femeie!au rămas pe alei doar urma parfumului tău ….şi o amintire în care prinsă de mine…strigai vieţii îndurare!cât aş fi sărutat buzele calde..şi reci totodată, însă sărutul ar fi fost rană!!! Cu ochii ca toamna adânci ca marea,  zâmbeai cerului….era primăvara ta….şi toamna mea de bărbat!..Cui ai trebuit mai mult ca mie!!!!!!!!!nu ştiu..Însă simt dureros de aproape lipsa ta…tu departe!pe corpul meu păstrez amintirea formelor tale.mai simt în piele bătăile slabe….prea slabe a inimii tale!spune-mi!spune-mi ai fi rămas cu mine?…Tăcerea…Vivaldi o cere! Ca un anotimp fără trecere, plânge în mine nevoia de noi….şi de tine!Femeie a nopţii….nu eşti cu mine!mai simt pe obraji degetele tale ca o chemare….paşii mei răniţi caută în fiecare zgomot…..ultimul tău cuvânt…..nimeni nu-l poate smulge…din ghearele inimii mele!Cât te-am iubit….cât m-ai iubit!!!!

Acum fără tine sunt bolnav…de căutari şi negăsiri!şi încă nu înţeleg cine…cine te-a smuls din braţele mele cînd eu făcusem un cerc…închis în jurul tău!.

Durerea mea , aleragă prin mine…rascolind  sonatele lui Beethoven, condamnat să-mi trăiesc moartea în propria viaţă, să plimb prin eternitatea ta, plecarea precoce, ucis şi viu de lipsa căldurii tale…privesc îngheţul existenţei ! Nu mai am lacrimi de când ale tale au imortalizat neputinţa mea de a te ţine în cercul inimii mele!ştiu te zbaţi în ţărâna atât de rece…mă strigi…şi strigătul tău e rană şi dor!în palmă mai ţin încă ultima ta lacrimă…cât te iubeam! Azi te iubesc mai mult ca ieri…mă întreb oare…nu te-a smuls din braţele mele..uimirea Universului , îmgenunchiat în faţa dragostei mele?

Retrăiesc acel moment în care, ne unisem..destinele paralele prin trăirile noastre, în care două corpuri s-au unit..privind dragostea doar cu o privire plecată din doi ochi..în care erau adunate lacrimi din două plânsuri, aşa m-ai înălţat la cer…iar azi am coborât în infern…căutând ultima lacrimă din adâncul palmei mele! Te iubesc şi nimic nu va schimba..dragostea mea născută în adâncirea feminităţii tale!

Iar vin zorii noii dimineţi, îmi ridic capul…spun bună dimineaţa! Iar în palme nu ţin decât..ţărâna eternităţii tale! Te iubesc!

Paşii mei cărunţi încă mai caută ultima ta lacrimă, cerc mirific pe degetul meu!..Privesc în urmă….lacrima mea caută răspuns în eternitatea ta! …azi…, azi dragostea mea …simt că ajung la tine, nu-ţi fie teamă, te voi înveli cu mine, vom arunca ţărâna rece, atât de rece….îmbrăţişaţi…vom pleca în marea călătorie…mulţumesc că ai aşteptat  cu acelaşi zâmbet întârzâierea mea!ştiam, ştiam că ultima călătorie prin Eternitate o vom parcurge împreună cu lacrimi unite, într-un singur trup aşa cum ne iubisem…atât de târziu…doar acorduri mai sună, de Chopin în cânturi de îngeri.

De Crina Ciubotariu, Iaşi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 3.3/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
Plimbare prin Eternitate, 3.3 out of 10 based on 3 ratings