Mugurii vesniciei

Era năucit de împrejurimile scânteietoare și zgomotoase. Ar fi vrut să guste un pic din lumina lăptoasă care îi aureola vedenia, dar nu era cu putință; nu era un cadru, nu era materie, era doar o himeră a vieții în moarte. Clipi des și totul se destrămă în fine particule friabile care se reașezară, detracat la început, iar mai apoi așa cum era firesc.

Felicia era încă acolo și îl privea cu o suferință care iți sfâșia sufletul, care ți-l zdruncina până în adâncurile sale tremurătoare, până în hăurile îndepărtate ale inimii sfârșite.

-Claudiu…

-Sunt aici, a zis. Nu am plecat nicăieri.

Felicia zâmbi cu o resemnată amărăciune, cu un surâs atât de amar și în același timp blajin și drăgăstos încât ai fi vrut să nu o mai vezi nicicând și să te retragi sub umbra unui falnic stejar. Nu spuse nimic, dar continuă să zâmbească cu tristețe, îi aranjă o șuviță căzută pe chipul palid, degetele trecând și peste obraji, într-o mângâiere de piatră, de adio.

-Nu. Ești departe și atât de rece!

Felicia se încruntă și deveni agitată.

death

Pleoapele erau atât de grele… Închise ochii. Se deșteptă pe luciul unei ape ca sloiul de diamant al îndelungatei ierni. Păși, la început nesigur, privirile putând străbate până pe fundul apei, unde nisipul plictisit sălășluia dintotdeauna. Deschise gura dar nu ieșea niciun sunet, de parca erau țintuite într-o cutie sigilată.

-Aaa, reuși să îngaime el. Aaa. A-pa. Apă.

Simți o enormă bucurie ce îi înflorea ca un buchet de crizanteme în coșul pieptului. Se aplecă și atinse apa, dar ca un șarpe de lipici i se prinse de deget și îl învălui într-o răceală imundă, de moarte.  Nu, totuși nu voia. Clipi iar, trase aer cu nesaț de parca o făcea pentru prima dată și încercă realitatea. Felicia era tot acolo, dar de data asta avea chipul îmbujorat, ochii plânși, buzele îi fremătau, iar bărbia îi tremura încetișor.

-Claudiu! exclamă, suspinând. Nu pleca, te rog! Rămâi cu mine, mi-e frică!

-Felicia, a replicat el prompt, încât din cauza tăcerii îndelungi, funebre, glasul îi era răgușit. Nu plec, sunt tot aici, în spital.

Ea își ridică privirea îngrozită și albă.

-Te pierd! Te pierd! Domnule doctor, o asistentă, cineva! țipă ea, căutând o scăpare oriunde în încăpere.

-Dar sunt aici! zbieră și el, ca un nebun înfiorat de propria nălucă. SUNT AICI!

Deși vorbea, glasul trecea, pur și simplu, prin Felicia. Nu mai era, se dezintegra, se sfâșia ca un sac pe care îți verși o furie nicidecum venială.

-Am obosit, sunt frânt de oboseală.

Claudiu stătea întins pe o podea lucioasă, perfect netedă  și albă ca neaua pufoasă, nestrivită. Iși îți capul. Nu era nimic acolo, sau se afla în nimic. Apoi, ca o lovitură zdrobitoare de bici, Felicia apăru, pășind cu siguranța-i caracteristică. S-a ridicat în capul oaselor.

-Întotdeauna mi-a plăcut rochia asta, îți vine nemaipomenit!

Ea doar a zâmbit, chipul fiindu-i înconjurat de o lumină aurie care se revărsa precis și ondulat. În aceeași clipă îi săruta fruntea și se întorcea de unde venise, fantasmă a morții lui.

-Dar unde pleci?! Felicia! Felicia!

Se zbătea mai-mai să îi scoată ochii asistentei.

-Domnule Georgescu! Mă înfricoșați, v-am spus deja.

-Poftim?!

-Despre domnișoara Felicia, logodnica dumneavoastră.

-Ce mi-ați spus? a întrebat cu o liniște de care și el se uluia.

Îl privi chiorâș, cu o urmă de tristețe. Zise apăsat:

-A murit, domnule. A murit. Probabil chiar acum se plimbă prin eternitate.

-Stai o clipa! Dar credeam că eu… Și că ea…

-Nu, replică asistenta vădit înduioșată. Dumnevoastră ați scăpat, dar ea a murit pe loc, probabil încă din momentul accidentului. Îmi pare nespus de rău…

De Claudiu O.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.4/10 (15 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +13 (from 13 votes)
Mugurii vesniciei, 8.4 out of 10 based on 15 ratings
  • Beatrice Catalina

    Nu inteleg, domnule Liviu, cum puteti numi aceasta lucrare “sublima. superba”? Nu doar ca e prea mult spus, dar deja este extrem de exagerat. Este o lucrare simplista, dar presarata cu metafore fortate, care mie nu-mi trezesc nici un sentiment (“sarpe de lipici” de exemplu). I-as recomanda celui care a scris-o sa foloseasca sintagme si asocieri de cuvinte care sa denote naturalete si nu o sfortare in realizarea operei.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • ClaudiuO

      Si eu nu inteleg rostul mesajului dvs malitios care nu aduce nimic constructiv ci doar denigrator.

      Unora li se par sfortari lucrurile pe care nu inteleg. In plus, ati scris trei randuri si ati notat un pleonasm mare cat casa: “extrem de exagerat”. Felicitari, sunteti in masura sa criticati.

      Sau va deranja faptul ca lucrarile mele sunt apreciate de public, iar ale dvs nu sunt? Va deranja oare ca atat aceasta lucrare, cat mai ales “Libertate in robie” sunt nespus de votate, de vizualizate? Daca este o lucrare atat de simpla, atunci va rog frumos sa ii faceti rezumatul chiar aici ca sa fiu sigur ca i-ati inteles substratul; vreau sa imi demonstrati ca ati priceput intreg continutul sau. Va multumesc si va mai astept.
      LE: “sarpe de lipici” este o comparatie care evidentia starea acelei ape… care nu era apa de fapt, invaluind personajul.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Ionescu Liviu

    Sublim! Superb!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • ClaudiuO

      Multumesc!

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)