Desculţă zac sub luna veche
Ce stă răpită de furtună
Invocam şi zei şi dragi fantasme
Să-mi ardă spinii din cunună.
Dar raţiunea mă înşală,
Căci a morţii umbră mi-a şoptit
Cândva demult, în ţara sfîntă
Că sufletul mi-am ponegrit.
Sub sângerânda mea domnie,
Teama umezise gâturi
Iadul porţile deschise
Bran era ale lui scuturi.
Iadul porţile deschise
Pielea îmi e înfiorată
De tabloul diluvian
Şi cu mintea rece, clară
Pictam Omul vitruvian.
Vagi regrete reprimate
Vântură spre malurile Franţei
Scumpa, dulcea mea Elena
Îmi dă exilului speranţe.
Tresar. Ochii mi-i deschid.
Rochia pură, albă, delicată
Mi-e străpunsă de păcate
Raiul se ascunde-ndată.
Purpuriul buzelor plăpânde
Eclipsat e de un blond angelic
Şi rochia gingaş se răzbate
Prin furia vântului puternic.
Trupul meu şi-al nimănui
Subtilă armă ascunsă printre pace
Zăboveşte molatic spre eternitate
Fără izgonire sau cale de-a se-ntoarce.