Lapis – Lazuli

Mănușile albe din dantelă erau de mult uitate pe măsuță. Se auzea doar aerul ce îi intra in plămânii  goi și undeva, pe fundal, sunetul ploii. Trupul ei alb era ascuns in baldachine și  matase,in fulgi albi ce pluteau ușor in aerul rece,inghețat.        Privea fix paharul de vin de pe podea. Vin roșu, pahar pătat de ruj roșu. Rochie roșie sub pahar. Pe urma de ruj parca se proiecta un film, se proiecta noaptea de șapte mai. Vedea în ea scările mari de piatra și luminile din centrul vechi.

Inchise ochii și lăsă amintirile să curgă în mintea ei…

Vorbea mult și cuvintele se armonizau cu fumul puternic de țigara. Își înmuie buzele în paharul de vin roșu, acum gol.

–       Va trece timpul,vei întelege, spuse râzând și trase din țigara.

Nici nu știa despre ce vorbește. Doar o privea, se uita în ochii ei adânc. Îi privea sufletul. Se îndrăgostise de el, se indrăgostise de ochii ei de lapis lazuli. De mâinile ei albe si lungi și buzele pătate de vin. Nici nu știa cum o cheamă. Dar nici nu trebuia. E mai bine așa. Mai bine să nu o cunoască în totalitate, toți cei pe care ii cunoaște au ajuns niște idioți Sau doar iubiri pierdute. Își mută privirea la inelul mare de argint cu model victorian. Lumina se duse și, din podea, beculețe roșii se aprinseră brusc. Lumea era în picioare, toți zâmbeau. Încerca să o găsească cu privirea pe țipă brunetă cu inel victorian. Era prea multă lume adunată într-un loc, luminile roșii erau agonizante. Cortinele grena se trăgeau, lăsând în urmă lor un praf sclipicios, argintiu, parcă urmă o poveste cu zâne.

„Vantul a spulberat tot ce am lăsat.” Pe scenă mică și rotundă se află o femeie îmbrăcată într-o rochie albă și lungă. Privea în pământ.

Laana se așeza. Luă paharul din față ei, paharul feței cu păr negru. Atinse cu degetul urmă de ruj, apoi buzele ei. Închise ochii și își cuprinse față în mâini.

„M-ai uitat în cafenea, m-ai uitat în poezia ta…” Apoi sală aplaudă.

Candelabrul se lumina iar lumea caută ieșirea. Fețe obosite,mahmure,vesele. Dar ea caută o singură față, față aceea deosebită cu pietre de lapis lazuli. Învârtea paharul între degete și se uită fascinată la amprenta buzelor ei. „Ei”. Pentru ea, era Matilda. Cea cu părul negru și ochi de lapis lazuli, buze roșii și mari. Buze de Matilda. Probabil a fost ultima data când a văzut-o, pentru ultima data când i-a zâmbit cu plămânii plini de fum și fruntea încruntată.

Lasă ultimele picături de vin din paharul Matildei să îi alunece pe gât, apoi se ridica. Rămăsese singură din sală cu capiteluri gotice. Privi pentru ultima data scenă mică și rotundă, praful argintiu încă era pe marginea scenei. Își dorea să o vadă iar pe Matilda la masă lor de două persoane, cu paharul de vin în față și țigară între degete. Voia doar să dea timpul înapoi, să vorbească ceva cu Matilda. Își scoase tocurile și înainta pe holul lung și slab luminat. La distanță egală erau agățate, de pereții cu piatră neagră, tablouri vechi de vânzare. Femei goale și pisici în compoziții închise.

Degetele Laanei erau înghețate,răceală marmurei se simțea că mii de ace ce intrau în tălpile ei. Dar nu simțea nimic, privea în gol și mergea clătinată pe holul parcă infinit. Nimic nu durea atât de tare că golul din ea, ceva din ea dispăruse. Parcă nu rămăsese întreagă, așa cum era înainte să între în cafeneaua-teatru. Simți din nou fum de țigară și auzea chicote, nu departe de ea. Atinse asfaltul rece al străduței din Centrul Vechi, se află în mijlocul unei mulțimi de oameni bogați. Fumau tutun și trabuc cu vanilie. O priveau cu ochii întredeschiși pe Laana, parcă priveau prin ea. Erau prea amețiți că să poată purta o discuție cu ei.

–  Madame ! Madame…

O mână caldă îi atinse spatele gol, o mână catifelată și mare.

–  Haină.

Mână mare îi întinse paltonul negru cu nasturi de argint. Îl puse pe umeri, apoi își ridica privirea. Doi ochi mari și negri se uitau adânc în ai ei.

–  Um, da. Mulțumesc. O uităm aici…

–  Doriți să va conduc? spuse el.

–  Să mă conduci?  Stau la câteva străzi de aici.

–  Mai sunt două ore și răsare soarele. La oră asta tot felul de oameni umblă pe aici.

–  Mă descurc,spuse Laana deja enervată și se întoarse să plece.

–  Eu sunt Yuri, strigă și o prinse de mână.

Se uită la mână lui și se abținea să nu izbucnească în țipete de nervi. Mână lui mare îi cuprinsese toate degetele și o ținea strâns. Îi putea simți vibrația din vene,îi putea simți pulsul. În căldură stramsorii se simțea ceva rece, aproape înghețat. Laana strâmbă din nas și clipi de mai multe ori, încercând să vadă ce avea Yuri pe deget. Și văzu. Era ceva atât de familiar, cu spirale și elemente vegetale. Își eliberă degetele din mână lui iar apoi îi privi ochii. Erau acoperiți de buclele negre.

–           Ce-i asta?întreba ea cu privirea la mână lui.

Yuri își ridica mână la nivelul gurii și zâmbi. Zâmbea și în același timp nu știa ce să spună.

–  Un inel de familie…

A urmat un moment lung de ezitare, apoi îi privi din nou ochii Laanei.

–  Aș vrea să te mai văd, ne întâlnim și mâine aici?

–  Nu cred, nu știu programul spectacolelor.

Era aproape de buzele lui mari și arcuite, care erau întredeschise. Nu observase până acum cât de frumos era.

 

Pământul fuge sub picioare, pielea înghețată a Laanei era încălzită de mână lui Yuri. Mână lui incredibil de caldă,cu inelul de argint etern rece. Îi înconjurau doar umbre iar luna le lumina chipurile. Nici nu știa cum a ajuns acolo cu el, sau când a ajuns. Erau deasupra orașului, pe acoperișul unui bloc de pe Lipscani. Trase aer în plămânii goi. Abur și inimi înghețate în lumina lunii. Se simțea pierdută, dar în singuranța cu mână ei între degetele lui Yuri. Îl privea, avea o față atât de familiară, specială, perfectă, albă. Auzea clopoței din lemn când îl privea. Îi atinse obrazul iar întregul lui corp tresări. Îi cuprinse din nou mână în pumnul lui, iar cu cealaltă îi cuprinse talia. O ridica în aer iar rochia ei roșie plutea în aerul rece de mai. Cealaltă mână îi alunecă de la obrazul ei, până la talie apoi pe coapse.

–           Oprește-te.

Zâmbetul lui Yuri dispăru, pe față lui se vedea acum cât de pierdut era. Se vedea în ochii lui tristețea, acea tristețe dincolo de ochii mari și negri, înrămați de bucle negre.

–  Nu pot să te laș să pleci, înțelegi?

Trupul ei plutea ușor în aer. Rochia arată că un trandafir roșu înghețat, evidențiată de luna, ce se mula perfect pe corpul ei. Era cumplit de frig, iar soarele parcă refuză să răsară. Tălpile reci și murdare atinseră cimentul. Își adună rochia și se așeza, își lipi obrazul de ciment. Doar lacrimile îi încălzeau corpul. Închise ochii, în negrul vid apăru chipul Matildei, acoperit de fum și buze pătate de vin. Apăru zâmbetul ei imaculat. Degetele ei înghețate atinseră obrazul lui Yuri, făcându-l să tresară. Apoi o privi. Vedea în ochii lui haosul din privirea  Matildei. O imploră din privire să plece cu el, putea să citească asta. Și o va face. Va plecă cu el pentru totdeauna.

Cameră albă, înaltă, era învăluită de lumina albastră ce pătrundea prin vitraliile asemănătoare unor galaxii, rozete albastre, cu fire aurii. Era destulă lumina pentru a bea cafeaua. Era o lumina perfectă ce te lasă să vezi doar siluete negre. Patul mare, victorian, era acoperit de baldachine bleumarin cusute și ele cu fir de aur. Baldachinele ascundeau trupul cald al lui Yuri, lumina vitraliilor făcând că inelul să strălucească într-un mod nemaivăzut. Laana îl privea din colțul camerei, stând într-un coț și fumând. Corpul ei gol era întins pe parchetul rece, plin de coliere rupte de perle negre. Era o căldură înăbușitoare, era abur peste tot. Nici nu era trecut de cinci dimineață, o dimineață extrem de caldă de august. Se ridica și trase după ea halatul de mătase albă. Își acoperi trupul cu el și părăsi cameră.

Parcă plutea pe holul luminat de alte vitralii superbe, aurii. În holul lung răsuna, de îți dădea fiori pe măduva spinării, muzică de orgă. Bach, în D minor mai exact. Era atât de straniu, macabru și cutremurător, dar absolut fascinant.

–  Bună dimineață, dragă.

Elize, doamnă Chartev, era învăluită de fum de țigară iar ochii ei de culoarea peridotului erau parcă pierduți. Purta același halat de mătase, doar că al ei era auriu  chihlimbar. O lasă pe Calcedonie să îi roadă unghiile perfecte, în timp ce îi mângâia coadă albă și pufoasă. Calcedonie își arată colții de felină când Laana intră în living, iar pupilele i se dilatară. Era cea mai prețioasă pisică pe care o văzuse vreodată, era că pulberea de diamant amestecată cu pulbere de argint. Era o fiară, nu o atingea nimeni în afară de Elize.

Își înfige adânc ghiarele în taburetul gustavian și își arcuiește spatele,mieunând. Era o bijuterie, într-o casă de diamant. Laana înainta în living, încă nu era obișnuită să locuiască în așa ceva, să locuiască într-un conac din centrul Vienei. Plecase doar cu gândul la Matilda, știa că Yuri avea o legătură cu ea, trebuia să aibă ceva în comun. Față lui era mult prea familiară, ochii mult prea asemănători cu ochii Matildei, inelul victorian, gesturile impecabile. O regăsea pe Matilda în tot trupul lui Yuri, parcă fusese hipnotizată. Îi simți mână caldă pe umărul ei gol, buzele arzând pe gâtul ei. Îi șopti ceva în germană, apoi o săruta. Calcedonie sări de pe taburet și se încolăci între picioarele lor, lăsându-i Laanei o zgârietură de la gheruțele ei parcă de scoică.

–  Calcedonie, laș-o în pace, șopti Elize.

Yuri se așeza pe taburet și își turnă șampanie rose. Luă o înghițitură,apoi se întoarse atât de grațios spre Elize, care își puse pisică la piept. Mai luă o înghițitură și își fixă privirea pe Laana, care stătea nemișcată printre coloanele gotice, sprijinită de pian. Părul blond, ondulat, îi acoperea umărul gol căzând că o cascadă până la șolduri. Se priveau unul pe celălalt până la epuizare, el nesaturandu-se de frumusețea ei, ea privind-o pe Matilda în ochii lui.

Ploaia a început să bată în vitralii, făcându-i companie muzicii de orgă. Era probabil trecut de șase dimineață, era ultima zi de august. În bucătăria de la subsol se pregătea micul dejun, că în fiecare dimineață. Dacă erai atent și încercai să ignori muzică din living, puteai auzi forfotă din bucătărie și strigătele disperate ale Evei, cum că au prea puțin timp pentru târțe. La masă, că în fiecare dimineață, Elize vorbea cu domnul Chartev despre pictură, poker și pisici. Era o masă imensă, de treisprezece persoane, din lemn masiv de cireș. Nu au fost ocupate toate scaunele niciodată, nici la marile petreceri date de Elize în cinstea unei noi opere de artă aduse în conac. Acum, la masă, erau doar cinci. Domnul Chartev și Elize în capul mesei, Laana și Yuri la mijloc, iar în stânga lui Elize era micuță Lia, orfană. Lia nu vorbește niciodată, dar nu e surdo mută. Pur și simplu refuză să vorbească de față cu cineva. Are mereu cu ea, într-un bol de cristal, o tarantulă imensă.

–  Astăzi vreau să faceți ceva pentru mine.

Vocea lui Elize îi făcu pe toți să tresară, cu excepția domnului Chartev, care zâmbea în gol. Yuri puse tacâmurile jos și, din privire, îi spuse lui Elize să nu înceapă o discuție. Dar continuă.

–  Vreau că tu și Laana să mergeți în Lyon. V-am cumpărat o casă chiar în centru.

–         Lyon? Franța? întreba Laana, lăsând jos paharul.

–        Da, dragă. Vindem casă asta, noi ne mutăm la țara.

Yuri strânse din pumni, iar Laana și Lia au făcut ochii mari.

–        E biletul meu la ține?

Yuri scoase portofelul din geantă de piele. Nu a scos nicio vorba de ieri dimineață. Nu a pus nicio întrebare despre casă la vânzare și părinții lui. Scoase dintr-un dosar albastru, acoperit de catifea, bilețele de avion către Franța  băgate în pașapoarte. Avea privirea și mai pierdută, era încruntat și tăcut. Nici măcar nu a pus mână pe Laana, de obicei nu îi dădea drumul din brațele lui. Acum avea și ea un inel de argint în stil victorian. Era micuț. Îl dăduse Elize la o luna de locuit în conacul din Viena.

–        Poți măcar să te uiți la mine?

–        Mă uit.

–        De ce ești așa supărat? Laana îi cuprinse degetele în mână ei mică. O să fim doar noi, în casă noastră. De ce nu te bucuri?

–        Mă bucur, spuse Yuri sărutând-o rapid pe frunte.

Îi privea în timp ce vorbeau, l-a văzut sărutându-i fruntea. Își decojea ojă roșie de pe unghii în timp ce își mușca buza. Își aranjă piatră de onix de la gâtul alb, apoi își dădu jos ochelarii negri de soare. Îi privea cu coadă ochiului pe Laana și Yuri care se duceau spre porțile de îmbarcare, erau între poartă 15 și poartă 16. Franța sau Australia, se rugă să meargă la 16, spre Australia. Își lipi capul de perete. Apucă geantă de piele neagră și porni spre poartă 15, cu capul în jos. Vocea le spunea pasagerilor că poartă spre Franța s-a deschis, în zece minute avionul decolează. Se așeza ultima la rând.

 

Mașină neagră opri în față unei case imense, tot un conac. Avea grădină de trandafiri albi iar la intrare un majordom le-a luat gențile. Avea mănuși albe, imaculate.  Laana credea că așa ceva există doar în povești și filme. Majordomul își înlătura o șuvița de pe față și ridica o mână la nivelul pieptului. Yuri o trase pe Laana de mână și intrară în holul principal, alb, plin de obiecte de artă. Strălucea mai tare că cel din Viena. Era foarte frig, mâinile lui Yuri  cuprinseră  trupul mic al Laanei. Tremurau amândoi și aveau sentimentul că cineva îi privește de undeva, Doi ochi albaștri de lapis-lazuli. Muzică macabră de orgă răsuna iar în casă, făcând că trupurile lor să tremure mai tare. Laana era îngrozită, vedea doi ochi albăstrii în întuneric și tremură de frig. Genunchii deveneau din ce în ce mai grei iar în ochi simțea ace. Leșină. Nu mai simțea mâinile lui Yuri pe pielea ei, trebuia să îl urmeze peste tot. Trebuia să ajungă la Matilda. Trebuia să ajungă la capătul plimabarii infinite către eternitate. Genunchii cedară iar trupul sau fu lovit de ceva rece și umed, încă avea imaginea acelor ochi de lapis-lazuli. Matilda…

Se trezi cu obrazul lipit de ciment. Era înghețată iar ploaia îi lovea față. Era singură și nu știa unde se află. Se ridica cu greu, ținându-se de fruntea rece. Căzu  în genunchi, iar din păr îi alunecă o hârtie albastră,umedă. Era scrisă cu tuș auriu.

„O să fiu mereu cu ține, o să te privesc mereu.”

Laana începea să halucineze, reciți bilețelul de peste zece ori pentru a înțelege. Îi era prea frig, unghiile erau albastre iar din buzele crăpate curgea un lichid roșu,aproape stacojiu. Picături mici de sânge au alunecat pe hârtia albastră și au acoperit parțial tușul auriu. Picăturile s-au prelins până la urmă de ruj, unde s-au oprit. Acele din ochi reveniră, urmate de o lumina albă, orbitoare.

–        Va trece timpul, voi înțelege… nu-i așa?

Zâmbi, în timp ce față ei atinse din nou cimentul ud. Simți ploaia udă și rece pe obraz pentru ultima data. Plimbarea prin eternitate abia acum a început.

Gane Anca

eleva
Bucuresti
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.4/10 (14 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +13 (from 15 votes)
Lapis - Lazuli, 8.4 out of 10 based on 14 ratings