Reîntoarcerea din eternitate

Fericirea constă, în primul rând, în sănătate.

(George William Curtis)

Soarele de toamnă o învăluie cu razele lui blnde, în timp ce, Ana privește marea și ascultă gânditoare sunetul valurilor. Este mirifică marea, cu întinderea ei albastră, contopindu-se, la orizont, cu cerul senin. Fericit cel ce o poate admira!

Ea se bucură  că poate vedea, azi, marea. Acest lucru este posibil datorită eforturilor, unor oameni de suflet. Își amintește întâmplarea, de parcă ar fi fost ieri, deși totul s-a petrecut în urmă cu un sfert de veac…

Ana era o fată zveltă care trăia într-un ritm alert, vrând parcă să fie cu un pas înaintea timpului. Avea o fire veselă și visătoare, iubea poezia, natura și era o cititoare pasionată. Dragoste ei era împlinită și trăia bucuria de a fi mamă. La început, fusese foarte fericită și se considera realizată pe plan familial și profesional. Deși lipsa timpului nu-i mai permitea să se dedice pasiunilor ei, ca înainte.

Trecuseră câțiva ani, aproape că nu-i venea să creadă, cât de mult se schimbase viața ei! Este o vorbă din bătrâni”Un necaz nu vine niodată singur!”. Datorită unor situații neprevăzute, toate grijile gospodăriei rămăseseră pe umerii ei tineri. Supărarea de acasă și stresul de la serviciu, au generat o stare precară de sănătate și au dus la apariția și acutizarea bolii, care era să-i fie fatală. A fost o conjuctură nefericită!

De câteva zile se simțea rău, dar întârzia să meargă la medic,totuș a citit, în Compendiul „Medicina Pentru Familie”, despre simptomele pe care le avea și a aflat cam despre ce boală era vorba. Și-a luat inima în dinți și în ziua a treia a crizei și posibil ultima, a plecat la spital, după care ar fi fost prea târziu…

Medicul de gardă a recunoscut-o, pentru că îi mai fusese pacientă, în acelaș an. Foarte îngrijorat, a consultat-o și  a pus diagnosticul. Era cel despre care citise și ea. Apoi a venit și domnul director al spitalului și a consultat-o și el. A certat-o pentru că a venit, mult prea târziu, la spital. După internare, mama ei a venit să-i aducă ceea ce îi era necesar, zicea ea. Inutil, aici, avea de toate. Încă de la început, a fost tratată cu multă atenție, de către medici și personalul spitalului, iar condițiile erau foarte bune.

Dar starea Anei s-a înrăutățit, nu putea fi operată imediat. Doctorii au devenit foarte îngrijorați,  i-au făcut noi investigații, au trebuit să mai aștepte, două săptămâni, până când au putut interveni chirurgical.

Câtă durere a văzut, în jur, și cât a suferit ea și familia ei, în această perioadă, nu va uita niciodată!

Treceau foarte greu zilele în spital! Pentru Ana era apăsător timpul, căci nu putea șă-și ajute familia și o mistuia dorul de copilul micuț lăsat, acasă.

Personalul spitalului, avea o grije deosebită față de pacienți. Printre medicii, din spital, care îi tratau, era și un medic anestezist, cu o fire hâtră și cu vorba sfătoasă și plină de umor. Venea la bolnavi, în secția de reanimare și le spunea glume zi de zi, îi făcea să mai uite de necaz. Pentru că boala, oriunde ar fi ea localizată, începe să se vindece datorită stării optimiste a spiritului și mentalului. Prin felul lui încrezător de a fi, în a învinge boala, i-a ajutat  mult pe pacienți.Tot timpul a fost alături de ei și i-a îmbărbătat. Le-a alungat temerile.

Când a deschis ochii, după operație, Ana a văzut că totul era alb în jur, iar în aer plutea mirosul persistent de medicamente, specific saloanelor de spital. Încet, încet se acomoda cu imaginile și sunetele din încăpere.

I se părea că s-a intors de foarte departe. De undeva, din trecut, amintirile își făceau loc timid, spre timpul prezent . Avea senzația că fusese plecată ,o perioadă lungă de timp, pe meleaguri neștiute și nevăzute de nimeni. Memoria ei încerca din răsputeri să asambleze frânturile de imagini disparate, ale îndepărtatelor locuri, pe unde călătorise cu gândul și cu spiritul. Vroia să refăcă imaginea…. aceea eterică. I se părea că spațiul acela fantasmagoric se măsura cu alte unități de măsură, necunoscute nouă. Iar timpul avea alte dimensiuni, fiind ireversibil și necuprins!

Fusese o călătorie în care plecase, independent de voința ei. Și din care se întorsese, prin puterea spiritului de conservare și a subconștientului, care îi reaminteau de îndatoririle de mamă și de fiică totodată, pe care le avea pe acest meleag pământesc!

A privit avid, pe fereastră, vrând parcă să cuprindă  toată lumea de afară. Acel univers pe care de multe ori, în ultima perioadă, nu avea timp să-l observe, prea grăbită fiind să trăiască în mod mecanic.Univers pe care puțin a lipsit, să nu-l mai vadă, niciodată!

Era o toamnă frumoasă. Frunzele ruginii ale arborilor reflectau razele aurii ale soarelui și fredonau încet romanța toamnei cînd vântul adia printre ele. Atâta frumusețe era ca o chemare de reîntoarcere la viață!…..

Deși trecuseră, doar două săptămâni, i se părea că trecuseră ani, de când era în spital. A avut timp să cugete. Să vădă acestă întâmplăre, ca pe o încercare grea, prin care a trecut. Și care a avut ca scop să-i arate că trebuie să prețuiescă și mai mult viața. Să folosescă cât mai bine fiecare moment și să se bucure de el. Să prețuiască timpul, căci din el este făcută viața!

A fost ca un semnal de alarmă. Să se îngrijească și mai mult, pe viitor, și să meargă la medic mai des. I-a fost de folos și cititul despre medicină și sănătate, i-a salvat într-un fel viața!

Acum, după atâția ani, când își amintește, mulțumește, încă o dată, pentru reîntoarcerea din eternitate, întregului personal al spitalului și în special mamei sale, care a îngrijit-o neîncetat și i-a transmis voința de a trăi, prin spiritul ei neobosit.

Datorită eforturilor lor reumite, ea există și azi. Se bucură în continuare, de iubirea celor dragi, de cântecul păsărilor, de freamătul vântului care adie printre copaci și de priveliștea mării.

Într-un cuvânt trăieste!

De Cojocaru Mihaela

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
Reîntoarcerea din eternitate, 8.0 out of 10 based on 1 rating