Călătorie în eternitate

Un tată se plimbă cu fiul său pe bulevardul principal din oraş.

Copilul priveşte în jur stingher. După un timp se adresează părintelui său:

–          Tată tu ai fost ieri la o înmormântare….

–          Da, fiule!

–          De ce?

–          Pentru că a murit un prieten ….A trecut in nefiinţă, în eternitatate….

–          Cum aşa?

–          Fiecare om, când moare, lasă ceva în urmă.

–          Oricine?

–          Oricine….mereu. Laşi amintiri, vise, năzuinţe….persoane, suflete şi mai ales fapte.

–          Cum aşa?

–          Uite…aşa cum noi mergem tot înainte pe acest bulevard, iar în urma noastră rămân magazine, persoane….

Omul odată cu naşterea lui, va trece intermediar prin viaţă pentru a ajunge în eternitate…Cum şi de ce?

Simplu….Suntem muritori, iar scopul vieţii noastre, este acela de a lăsa ceva în urma noastră.

Ceea ce lăsăm în urmă, este de fapt, ceea ce ne reprezintă.

Ceea ce lăsăm, nu va fi pentru totdeauna, ci doar pentru o perioadă limitată şi uneori,  doar pentru anumite persoane.

Fiecare dintre noi, va fi în eternitate, în memoria anumitor persoane, care s-au intersectat pe aleile vieţii cu noi.

Drumul nostru, indiferent de lungimea şi direcţia lui, este o cale lungă , care trebuie străbătută indiferent de obstacolele întâmpinate precum  şi de oportunităţile ivite.

Ceea ce va fi în curând viitorul nostru, poate deja este trecutul cuiva….Trebuie să privim în urmă pentru a vedea prezentul şi a ne construi, benefic viitorul.

Noi din momentul naşterii noastre, suntem simpli călători în viaţă. Viaţa este ca un tren, care opreşte în gară, primind sau refuzând anumiţi călători să urce în trenul nostru.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (5 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Călătorie în eternitate, 9.0 out of 10 based on 5 ratings