Suflet furat

Cerul își scutura lâna peste pustiile întinderi ce coborau lin dinspre matahalele de șist și se unduiau ca într-un dans lent, strămutându-se în depărtări placide, neștiute. Câmpia odinioară vie cobora deloc abrupt în pribegie, ca un vers dulce,  împodobită cu zale de aur alb, omăt fin ca glasul cald al mamei. Copaci scheletici și mohorâți hoinăreau, răzleți, parcă aruncați de o mână tremurândă, jelindu-și straiele neuitate cu care obișnuiau să se fălească acum îndelungată vreme, iar cerul, martor statornic al greutăților tuturor, se gângurea într-un șuier de vânt rece. Natura suspina, dar se odihnea  totuși după o grea luptă cu timpul, nebun mârșav.

O femeie rătăcită, mai mult moartă decât vie, cu picioarele alene mișcându-se, pășind doar din inerție, se cutremura din loc în loc, se prăvălea și se ridica iute, ca o zănatică. Cânta încetișor, nici măcar ea nu se înțelegea. Încercând să-și înfigă și mai tare picioarele în omătul afânat, mai rău se împingea către cea din urmă prăbușire. Nu mai vedea, buzele crăpate îi frigeau din cauza frigului înțepător, părul răvășit îi sugruma gâtul subțire, iar hainele ninse i se lipiseră de trup ca un sărut rece, umed. Se prăbuși. Avu câteva spasme din beția minții obosite, dar nu mai era cu putință să se ridice și știa că redundant ar fi s-o facă. Tot aerul i se comprimă în piept, sugrumând-o, și vălmășag de neguri o cuprindea, ca un zăbranic de nouri înecacioși. Întuneric…

Frig, atingeri de sloi, miros înțepător de izmă, gust de pelin pe buzele moarte. Difuzele senzații se aranjau în creierul înghețat și pleoapele plumbuite se ridicară ca storurile.

“-Te-am găsit, nu? Tu ești vrăjitoarea Katenka?”

Un glas răgușit, înăbușit dar în același timp pătrunzător parcă ieși din străfundurile, hăurile pământului. Fata, Ana, îl simți zvârcolindu-se ca un șarpe până la ea, mișcându-i-se în trup până în adâncurile sufletului. Baba îi răspunsese, deși ea nu își rostise întrebarea, fusese doar un gând fugar.

-Eu. Căzută-n nea te-am aflat. De câteva leaturi, nenumărate, te aștept.

-Apă, te rog…

Nu îi era teamă de bătrâna care se mișca rapid prin cameră, cu o viteză inexplicabilă, ca un vuiet, lucrând febril. Era o arătare cu părul lung, până la călcâie, alb si încâlcit, nasul lung și subțire, pielea zbârcită, buboasă si galbenă, parcă ceruită și degete aproape frânte, dar extrem de puternice și vânjoase terminate cu niște gheare negre, groase, vinete. Ochii îi erau ca un foc întețit, scăpărau scântei de aur și te sfredeleau ca un fier încins. Trupul cocârjat emana, însă, vlagă.

-Nu-i apa de folosință acum. Am ceva mai potrivit.

Îi luă capul și îi turnă pe gât o substanță vâscoasă, dar destul de lichidă pentru a se scurge rapid în toate mădularele; simți un gust asemănător mierii, dar amețitor, precum tăria, care însă o revigoră brusc. Ana se simțea, acum, nespus de bine și deși gustul îmbătător al substanței încă îi vâjâia în cercuri de fum în cap, încercă o stare de bine cum nu mai avusese de multă, multă vreme. Se ridică în capul oaselor. Baba Katenka se opri în fața ei și o privi în ochi, arzându-i sufletul.

-M-au avertizat că dacă mă voi scălda în ochii tăi, îmi voi pierde sufletul. Dar știu că nu poate fi adevărat, nu? Știi de unde vin, de ce vin, de ce vin acum și doar tu mă poți ajuta, spuse Ana.

Baba tăcu o vreme, imposibil de descris câtă vreme, apoi răspunse cu același glas înfiorător:

-Știu ce te-au învățat înțelepții satului din care vii, nebuni cu barbă sură, gură mare și minte puțină; știu că ai vrut să mă vezi, ca ultimă opțiune, dacă nu reușeai să ajungi în brațele bărbatului după care tânjești de atâta amar de timp. Și mai știu că, acum, în pragul nunții sale cu o spurcată, i te-ai destăinuit și ai înnebunit când ți-a răspuns că nu îi pasă de tine nici cât negru sub unghie, deși tu îl iubești dinainte să te naști. Dar liniștește-te, nepoata mea. Totul se va rezolva. Culcă-te acum. Ai nevoie să prinzi putere.

În trupul ei, Ana simțea magia lucrând, și nu era deloc plăcut. Se încruntă:

-De ce încep să simt că această cocioabă în care ne aflăm îmi aparține?

-Nu băga de seamă toate astea. Culcă-te, culcă-te.

Cuvintele Katenkăi avură un efect ca de vrajă și tânăra adormi cât ai clipi.

În zorii de gheață, de diamant străveziu, Katenka se trezi, cu sufletul plin de bucurie, știind că acum îl poate cuceri pe Bogdan. Avea o zdravană tragere de inimă, de parcă era o ființă nouă, tânără. Se ridică din patul improvizat, îi mulțumi babei Ana pentru bunătatea cu care i-a umplut sufletul de magie, și porni veselă la drum. Bătrânei Ana, gârbovită dar puternică cum era, îi veni ideea năstrușnică să se desfete cu o supă de șoareci. Până la urmă, și vrăjitoarele au nevoie să mănânce.

De Claudiu O.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (15 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +16 (from 16 votes)
Suflet furat, 10.0 out of 10 based on 15 ratings
  • ClaudiuO

    Va multumesc din suflet, ma ajuta foarte mult aprecierile si chiar si criticile sincere pentru ca ma motiveaza!!!
    Multumesc inca o data si SARBATORI FERICITE! 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Cristina

    O poveste speciala, la fel ca tine.. 🙂 O poveste speciala, ca tine..

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • ClaudiuO

    A se citi cu atentie ultimele randuri pentru a se intelege deznodamantul! Multumesc 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)