Printre valurile nopţii

Printre valurile tulburi ale nopţii
Sufletul – pribeag, aleargă să cuprindă –
Când ajunge-va, felia de pâine albă,
Plânsă cu atâta jale…

Prin noianul, mult prea mare, al
Zăpezilor căzute, mâna – mult prea firavă,
Aseară căuta să scormone prin a
Ceţilor vârtejuri, coroniţa de argint.

Flori, până ieri, albastre, azi cenuşă-n calea
Noastră, stau de veghe, urmele să nu se şteargă…
Însângerate, mâinile prind luna asfinţită,
Alinarea să rămână ca-ntr-un vers alb de nenuntă:

Tu eşti eu şi vom rămâne o stea albă pe vecie
Printre valurile nopţii şi-n noianul mult prea mare
Flori albastre cu cenuşă spală răni
Nicicând închise…

De Olariu Elena

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Printre valurile nopţii, 10.0 out of 10 based on 1 rating