Meriti doar ceea ce oferi!

Unii ochi care nu se vad se uita, in timp ce alti ochi care nu se vad isi vorbesc in tacere, rostind fragmente din amintirile pretioase ale vietii lor celor care sunt dispusi sa invete cum e sa fii om prin cuvantul emotionant al celui de langa tine care te priveste cu bucurie in lacrimi.Afirmandu-si predilectia pentru universal rural, Marin Preda il definea astfel:”Aici omul este acasa pe orice ulita, il gasesti peste tot.Omul se uita la om si se bucura.”

“Multumeste-te cu resturi!” Aproape niciodata nu ti se va rosti replica amintita anterior apeland la aceasta ordine a cuvintelor.Insiruirea lor nu e intamplatoare, confera sens decorului realist in care supravietuirea e in trend, devenind obsesia de seara pentru zorii zilei de maine.Ti se ofera putin, cu toate ca tu daruiesti totul.Dar poate cuprinde verbul  “a darui” intregul necesar si ravnit, universul dominat de emotii hedoniste si spirite pragmatice?Raspunsul nu este intotdeauna clar, concis si la obiect.

Se poate spune ca avem dreptul de a aspira la o asemenea daruire absoluta.Putem visa.Doar atat, oare?Puterea visului, perseverenta, tenacitatea si ambitia au menirea de a transfigura macar o raza de soare din spatiul oniric in undele contingentului.

Prin urmare, se poate.Oferi acel Tot, care difera de la o persoana la alta, in functie de capacitatea afectiva cu care a fost inzestrata.Astepti o schimbare a situatiei.La inceput crezi ca se lasa asteptata si ca timpul si rabdarea le vor rezolva pe toate.Urmeaza o anevoioasa perioada de indoieli, intrebari chinuitoare la care nu gasesti un raspuns sensibil, oricat de mult de-ai stradui; apoi, te intrebi daca mai merita sa faci sacrificii colosale si sa te implici in viata unei fiinte acaparate de impresiile celorlalti.

Normal…Punctul lor de vedere conteaza. Si punct.Nu te poti opune pentru ca risti sa te pierzi pe un traseu alunecos si sa ramai doar cu o mana de nisip care se scurge inevitabil, o data cu necesitatea degetelor de a respira viata din spatele clepsidrei.Chiar daca stii ca nu se merita, continui.Poate pentru ca esti un om ce nu se teme de succesiunea de obstacole si le accepta ca pe o provocare constanta.Si continui.Faci rost de energie din gandurile tale pozitive care nu contenesc sa iti danseze in inima, facand loc treptat, treptat, unui ocean de iluzii ademenitoare.In acest miraj creat de tine si de ei, iti pierzi adevaratele intentii si scopul luptei tale interioare.

Te gandesti ca ar fi bine daca ai asculta si sfaturile venite din partea “binevoitorilor”.Gandesti gresit, insa.Si pierzi calea.Bunicul meu isi rasfata prietenii cu o vorba inteleapta:”Cand pierzi drumul esti fericit si de carare!”.Urmezi cararea dupa o serie de dezamagiri si uneltiri menite sa te inlature.Cat mai repede cu putinta.Le simti, dar continui si incerci sa nu le acorzi atentie si timp.Doar incerci.De fapt, le acorzi increderea ta si timpul pe care nu il merita.Le mai dai o sansa si iti pui singur lacat pe ochi.

De ce? Pentru ca preferi sa privesti doar latura frumoasa si pozitiva a oamenilor.De data aceasta pierzi si cararea, dar nu poti vedea ca te-ai instrainat de principiile si valorile tale sacre.Acum faci pactul cu Intunericul! Faci compromisuri in numele rezultatului final pe care il astepti ca fiind pe masura asteptarilor si a eforturilor depuse.Trece timpul si suferi…sfasietor.Iti spui ca este firesc, ca fara suferinta nu poti ajunge la fericire.Te inseli.Afirmatia ta e relativa.Ai nevoie si de suferinta, dar nu in cantitatea asta imensa pe care ti-o administrezi in fiecare zi, alimentandu-ti grijile, oftatul prelung, tristetea din suflet, furtuna din decizii si nesiguranta din vorbe.

Speri ca va sosi culoarea curcubeului inimii si pentru tine.Plangi in hohote, pe furis oarcum, departe de privirile curioase ale celor cu care imparti o incapere si o viata zi de zi.Nu vrei sa fii surprins cu lacrimile astea cenusii pe chipul obosit si framantat de fel si fel de supozitii pe care mintea ti le impune.Te refugiezi in propria solitudine si astepti cu nerabdare sa treaca hopul.Insa, timpul nu isi aroga functia vitala de a vindeca ranile provocate de cei pe care noi i-am chemat in viata noastra involuntar.Timpul scoate la suprafata suferinta si cauza ei.Timpul aduce limpezime in privire.Acum te trezesti din…crunta Realitate, si nu din vis.

Constati ca ai gresit.Daca ai putea da timpul inapoi.Dar nu poti! Ceea ce iti ramane sa faci este sa fii responsabil de consecintele iluziilor ademenitoare accesate! Si sa renunti la resturi.Meriti doar ceea ce oferi.Fii fericit de cararea cea noua si gaseste adevarata cale!

 
De Stefania Argeanu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.7/10 (30 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +11 (from 21 votes)
Meriti doar ceea ce oferi! , 8.7 out of 10 based on 30 ratings
  • amiralul

    Nu ma prea pricep eu la cuvinte, dar te felicit si eu Stefania, pentru “Meriti doar ceea ce oferi” si premiul pe luna aprilie 2011. Tot hoinarind zilele acestea pe diverse bloguri mai mult sau mai putin cunoscute, am descoperit cu uimire ca tu ai un blog iar ceea ce scrii tu acolo este uimitor. Cum era si firesc ai si postat acolo un PrintScreen de pe Tergiversarea Timpului. Ai acolo un alt nume A**** S*****, probabil un pseudonim. Nu vreau sa o fac eu dar te somez, chiar iti ordon (ca vorba aia sunt militar) sa-ti faci cunoscut blogul si aici sa vada tot poporul 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
    • Sa traiti, distinse amiral!Aici e locul unde se intalnesc diverse forme ale creatiei, in timp ce blogul e casa creatiei mele.Am certitudinea ca ma intelegi.
      Multumesc pentru cuvinte!:)

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Lenus O

    Introspectie de mare finete si acuratete .In acelasi timp imi da senzatia de ”cutit rasucit in rana’.
    In orice caz,talent ”ai cu caru” dublat fiind de o mare sesibilitate si trairi pe masura!

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • ARV

    Fiecare are ce merita. E ca un sfat articolul tau un sfat ciudat. De ce zic asta, pentru ca e de la tine pentru tine.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Atat articolul meu, cat si celelalte publicate pe acest site si nu numai transmit atatea sfaturi cate vrea lectorul sa si le insuseasca.Astfel, dupa ce constati ca ceea ce ai citit rezoneaza cu tine, poti extrage o multitudine de sfaturi de care sa tii si cont.In caz contrar, apreciezi ca “sfatul” e de la scriitor pentru el insusi.Dar sa stii ca nu este neaparat asa, din punctul meu de vedere.Cu totii ne regasim, candva, intr-un set de cuvinte.Atunci cand scriu, ma gandesc la posibilii mei cititori ca la mine insumi si, de aceea, am tendinta de a centra discursul pe locutor.
      Multumesc pentru feedback.

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • In momentul in care am scris acest artcol, am trait o senzatie unica-atat eu ca fiinta, cat si degetele mele grabite sa dea un semn vizibil de litera-cuvant folosindu-se de tastatura-Cuvintele izvorau, izvorau si iarasi izvorau… si nu mai aveam nevoie nici de pauze sau reveniri la propozitia anterioara, pentru a corecta o afirmatie, un gand din emotie…simteam ca ceea ce scriu vine din suflet, ca este un mesaj subtil care doreste de foarte mult timp sa fie deschis si citit.Auzeam mereu in gand cuvintele din Meriti doar ceea ce oferi!, doar ca nu gaseam momentul potrivit pentru a transmite acea stare(de care mentionai si tu).Pot spune ca am avut cuvintele mele potrivite la indemana atunci.Imi amintesc cat de eliberata din inutil m-am simtit dupa recitirea lui.
    Iti ingadui respectuoasa ta critica si iti multumesc pentru ceea ce ai vrut sa imi transmiti.
    In incheiere, pot spune ca am scris ceea ce am simtit exact asa cum am simtit!:)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
    • Smile

      Ma bucur sa stiu de pasiunea cu care ai scris 🙂 face articolul mai special, parerea mea

      VN:F [1.9.22_1171]
      Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
      • Si eu sunt incantata de opinia ta.:)

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Lady Mary

    imi suna atat de cunoscut…

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
    • Imi permiti sa te intreb de ce iti suna atat de cunoscut?:)

      VA:F [1.9.22_1171]
      Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
      • imi suna cunoscut pt k m-am lovit in viata de chestii de genu asta… dar… vezi tu… tu te adresezi unui anumit tip de cititor… tu dak ai scoate o krte nu ti-ar citi-o multa lume pt k cel mai probabil ar fi ”greu de mestecat”… parerea mea 🙂

        VA:F [1.9.22_1171]
        Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
        • Smile

          Inca nu promovam carti Mary, poate in viitor cine stie 🙂

          VN:F [1.9.22_1171]
          Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
        • Inteleg la ce te referi.Eu am preferat sa am stilul meu propriu. Ma adresez exact unui anumit tip de cititor care se regaseste in cuvintele mele, care empatizeaza cu trairile reliefate si care se (re)descopera pe sine in acele emotiile.Sa spunem ca vreau sa am lectori activi, pe care sa-i determin sa fie introspectivi, problematizatori, cu un simt psihologic fin dezvoltat.Consider ca viata unei carti citite nu se rezuma doar la acel moment in care ai terminat-o si eventual povestesti unei singure persoane despre ea, viata unei carti tine de impactul pe care il are asupra modificarii fondului tau sufletesc.

          VA:F [1.9.22_1171]
          Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
  • Smile

    Salut din nou Stefania!

    Un articol matur cu vocabular elevat si o structura bine inchegata.

    O sa te rog sa-mi ingadui totusi o respectuoasa critica: mi s-a parut ca ai vrut sa transmiti o anumita stare un fel de tristete cu putina melancolie si un strop de dezamgire din punctul meu de vedere e greu sa faci asta cu un vocabular elevat pentru ca aduce multa rigoare.

    Marturisirea cu bunicul mi s-a parut cel mai reusit procedeu de a capta atentia.

    Te mai asteptam cu noi creatii!

    VN:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)