“peste codrii stă cetatea” unde tânăr
Eminescu, „adevărul”’nalţă-n valuri
Prin al doinei sacru cânt , printr-o liră –
Nevăzută, îndemnând cu-a sa menire la
„Deşteaptă-te Române!…”

Lacrimile-i, luminiţe de cristal – neplânse,
Nasc „păduri de sălcii” plângătoare,
Palide ca şi obrazu-i trist de doruri –
„adevăruri” crude, peste culme varsă-n
Versuri, „Deşteaptă-te Române!…”

„Codrul” cu stejarii nalţi pe culme,
Cu-ndrăzneală norii-mbrăţişează;
I-o poveste de iubire, veche precum
Sacra oglindire a pământului străbun:
„stele izvorăsc pe ceruri” ca mireasmă
De iubire… cu iubirea-i nevăzută.

…”peste codrii stă cetatea” unde tânăr,
Eminescu, priveghează printre nouri
Timpuri noi cu iubiri sacre –
„Toate-s vechi şi nouă-s toate!”
Tu – „Deşteaptă-te române!”…

De Olariu Elena