Moara

La moară
sacii cu făină, mulţi,
albi, stăteau grămădiţi –
maşina-mandibulă nelăsându-i
să respire praful alb…
ordinea mărimii dinainte era ştiută…

La moara de grâu din a tatei ogradă
boabele, încolţite anul acesta,
trudesc anemic şi leagă pe banda
uşor mucegăită
făina-tărâţe: nu se alege,
e jilav –
sacii au prins mucegai…

Cândva albi de făină – pe jumătate goi,
sacii au înfundat sitele;
moara de grâu, plină de ani ,
nu mai pridideşte în muşcătură
să prindă un colţ cocoloşit
de pâine; din marmura de altădată
doar carii fără număr au rămas…

La moară, printre sughiţuri de sânge,
gingiile – stăpâne acum, astupă
rugina sacilor mâncaţi de
carii…

De Olariu Elena

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.0/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
Moara, 8.0 out of 10 based on 3 ratings