Te transformi în cerneala ce curge din peniţa stiloului meu. Te transform în cuvântul ce-l scriu cu litere şi mici şi mari. Însă, înainte să te las să te transformi în ceea ce scriu şi înainte de a şterge amintirile pline de emoţi, am să fac o copie. O copie a amintirilor. O copie a sentimentelor şi a trăirilor. O copie a ta. Pe toate le-aş transforma în culori puternice dar, nu am puterea necesară,  aşa că am să le transform în litere pe toate şi am să le dau drumul, să zboare. Să zboare până la îngeri şi să rămână acolo, ca o dovadă că totul a existat cândva, că totul a fost real.

Litere va fi seara în care ţi-ai aruncat vrăjile asupra mea şi m-ai prins în mrejele tale. Aceea a fost seara în care am lăsat să-mi intoxici sângele cu vorbele tale, seara în care am lăsat voalul peste fiinţa mea, un voal ce emana doar mirosul tău ameţitor. Seara ce deschidea o nouă eră, era ta, era dominaţiei tale, era iubirii, poate… Seara ce a căzut puternic peste mine, ca un cer,  transformându-mă în scava iubirii, dându-mi senzaţia de împlinire pentru prima dată.

Tot la îngeri va ajunge noaptea în care am tremurat din iubire, noapte în care am transpirat de pasiune, senzualitate, extraz şi fericire. Noapte demnă de îngeri adevăraţi. În aceea noapte am ajuns prima dată să ating  fericirea cu propria mână şi atunci am continuat să o ţin în palmă şi să o privesc. Strălucea. O fericire ce tu mi-ai dăruit-o. M-ai învăţat să respir prin tine, să iubesc prin tine, să trăiesc prin tine cum doar un bun profesor o face. Am fost elev premiant. Am simţit şi am trăit o iubire ce este mai presus de orice putere umană şi de orice zeu. O iubire mai presus decât orice cuvânt existent. Acum, litere va ajunge.

Vor zbura acele zile extrase din jurnalul meu de femeie, de Cleopatră, de Afrodită, de iubită a ta. Sorbeam  câte un pic de fericire aşa cum alţii sorb din ceaşca de cafea. Trăiam în paradis aşa cum alţii trăiau în vis. Trăiam doar pentru că te aveam. Eu, tu…eram un noi. Noi doi, păream un trandafir roşu înflorit.

Martorii vor fi doar îngerii la acele zile în care nu te mai aveam. Martori vor fi îngerii la durerea mea! Am pierdut aerul ce-l trăgeam în plămâni cu sete. M-am topit atunci când trupul tău nu-mi mai aparţinea. M-am îmbolnăvit când n-am mai avut iubirea ta. Am uitat strălucirea fericirii şi m-am afundat într-o durere imposibilă. Am turbat. Am urlat şi blestemat la cer! Am jurat că de voi supravieţui în acel ocean de lacrimi, te voi transforma!

Trăiesc! Scriu povestea ta, a mea! Te transfor în cuvântul ce îl scriu şi îl rescriu, îl şoptesc şi îl strig. Mă înţeapă cuvânt adânc în carne şi nu mă doare, sau…mă prefac! Eşti ceea ce scriu, eşti creaţia mea şi a stiloului meu aşa cum eu am fost cobaiul unei iubiri ce mi-a fost dată ca un blestem pentru păcatele lumii. EŞTI UN STRĂIN!

De Menai Vasilica Olguta
http://dorinteviseimpresii.blogspot.it/