Poate-i gândim,sau poate că nu,
Atunci cand scriem ,eu și tu,
Poate-i de bine sau poate că nu.
Dar totuși,în suflet,in inimi și-n minte:
La toți de-o potrivă,un dor ni-saprinde;

Dorul de vorbe,dorul de ”duh„
Cel ce te-ndeamna,să spui ce-ai de spus
Transpus într-o strofa,
Ca cea de mai sus.

Condeiul se mișcă,minte-i dictează,
Foaia cea alba se-negurează.
Iar ochii tăi ageri cerul scrutează
Lumina cea dalba te-nviorează.

Și muza cea buna îți spune-o idee
Ce-ți trece prin minte ca o scânteie.
Un rând,o strofă sau poate un gând,
Puse pe foaie,rând după rând.

Poate-i un sfat,poate-i o glumă,
Poate-i o maximă,una chiar bună?
Dar toate dea valma daca ar fii,
Te-ar face să știi,
Că iai produs cuiva bucurii.

Bucurii ce v-or reprezenta,
Un gand bun in mintea cuiva,
Un drum mai lin creeat calatorului,
Un gand de pace transmis cititorului.

Poate-alinare la o minte bolnavă,
Poate-o speranță pentru pleavă,
Poate-o povață cu semeție,
Sau poate vreun vis de măreție.

Bucurii rămase pe hartie,
Bucurii scrise cu vrednicie,
Pe-o simplă coală de hartie
Destinata tuturor,adică mie și ție.

Nu-i timp de fală,dar nici de sfială
E timpul să scrii vorba-ți domoală,
Și să te oprești din sporovăială;
Mai scrie un vers,prinde curak
Poate că maine-i mai bine ca azi!

De Zahari Mihai