Viaţa din paharul cu nasturi
Roşu, albastru, alb, toate culorile, sunt adunate intr-un pahar, pe raft.
*
Era destul de amărâtă când s-a măritat, a doua oară. Săracă era şi ea, pe el tot la fel îl ,,luase”. Nu-şi adusese mare zestre căci, înafară de două cerceafuri , o plapumă şi vreo şapte, opt farfurii, alte lucruri nu prea mai avea. Şi mai erau, in cufăr, două basmale, o fustă şi o bluză de in.
Avea un trecut trist, din care ieşise, nici ea nu prea mai ştia cum, teafără.
A început o viaţă nouă. Într-o casă sau, mai degrabă, intr-o curte nouă, căci casă urma să îşi facă. Avea vecini noi, totul era nou-nouţ. Îi era bine să muncească- slavă Domnului, era sanătoasă şi puternică.
Mergea la ,,colectiv” atunci. Şi el , la fel. Unul la câmp, celălalt la irigaţii dar, căteodata, mai făceau schimb.
Încet-încet , au adunat ceva lemne. Încet-încet, au reuşit să adune paie, şi ce mai trebuia ca să îşi poată face o căsuţă din cranţuri, vreo două odăiţe, cu şofru si pătul, aşa cum se cuvenea unei gospodării la ţară, ca să intre ,,în rândul lumii’’.
*
Pe când căra pământul cu găleata, se mai rupea un nasture de la flanelul lui, şi se rătăcea prin curte. Rupea un nasture de la vreun strai mai vechi, şi îl înlocuia pe cel pierdut. Îl găsea, mai apoi, pe cel rătăcit, îl punea într-un pahar, pe raftul din bucătarie.
Pe când tăia la coceni, mai pierdea un nasture de la vesta pe care o purta peste bluză. Trebuia să îl înlocuiască, poate chiar să cumpere unul nou, sau mai mulţi, să îi înlocuiască pe toţi.
Când dădea cu mătura pe bătătură, a găsit, prin colb, un nasture frumos. L-a pus în pahar, să se găsească , acolo.
Era tânără încă, şi frumoasă foc !
A mai născut un copil.
Paharul cu nasturi a ajuns pe la jumătate. Aici mai lua unul, care se potrivea mai bine in locul din care se pierduse un altul. Aici mai adăuga câţiva, de pe la vreo bluza invechită rău.
*
După revoluţie, nu mai mergeau la ceapeu, că se desfiinţase. Primiseră însă pământ care era, de acum, al lor, şi îl munceau cu mult drag şi sârg. Au reuşit să-şi cumpere chiar şi vacă, pentru a putea lucra mai bine câmpul, şi pentru a-şi creşte mai bine nepoţii, deja coşerea o făcuseră.
*
Roşu, albastru, alb, toate culorile aveau nasturii din paharul de pe raft.
Nepoatei celei mici îi plăceau mult nasturii din pahar. Ori de câte ori era ,,la mamaie’’, răsturna paharul cu nasturii frumos coloraţi. O zi întreagă îi muta, îi aranja în feluri doar de ea ştiute. Erau cei mai ascultători parteneri de joacă, nasturii din pahar.
*
Mai privea, câteodată, în urmă. Cu teamă îşi privea trecutul. Trecutul acela în care iubise, zămislise copii. Fusese bătută, fusese părăsită. Îi fuseseră luaţi copiii. Mici, foarte mici.
Mai privea, câteodată, în urmă, când îşi pierduse speranţa şi, nemaivăzând nici-o portiţă de ieşire, încercase să îşi ia zilele, crezând că va scăpa de tot, şi de toate. Copiii o găsiseră, o salvaseră.
Acum, când cosea nişte nasturi la un flanel pe care îl împletise toată iarna, nasturi pe care îi luase din pahar, se mira că ajunsese până aici.
Rămase şi fară bărbatul ,,de-al’’ doilea.
Era bătrână acum. Copiii, pe la casele lor. Nepoţii, departe. Mai primea câte un telefon dar, cu timpul, încetaseră şi să mai sune. Ei, aveau şi ei treburile şi grijile lor…
Era plin ochi paharul cu nasturi. De toate mărimile, de toate culorile.
De la o vreme, nici nu mai împletea, căci ochilor, care plânsesera destul, poate nu le mai plăcea să urmărească răsucitul cărligului printre cocleţi. La televizor mai mult asculta, decât privea.
*
În odăiţa mică, dărăpănată, bine dereticată, se intră acum foarte rar.
Arunc o privire, prin toate colţurile, din când în când. Mă opresc, cu respiraţia încetinită, aşteptănd ceva. Ce ? Nu ştiu . Doar că aştept ceva ce nu va să mai fie vreodată. Am nevoie de un nasture, am pierdut unul de la o vestă.
Iau paharul cu nasturi. Îl aduc în bucătăria noastră, îl aşez pe un raft . Iau un nasture. Cândva , voi pune altul în loc.
Fata a venit acasă, este în sesiune. Brusc, fară nici-o legătură cu ceea ce vorbeam, mă întreabă, cu înfrigurare ,,mami, unde este paharul cu nasturi, de la mamaie ?’’ ,,sunt aici, nasturii de la mamaie, i- am adus aici ’’. ,,a, da?’’.
Nu a dorit să îi vadă. A vrut doar să ştie.
Iau un nasture, mai adaug un altul.
In multe feluri se poate spune că se clădeşte o viaţă.
V-aţi gândit vreodată că o viaţă poate fi clădită din nasturi ?
Roşu, albastru, alb, toate culorile, sunt adunate intr-un pahar, pe raft.
Şi eu îmi adun viaţa intr-un pahar.
De Caleopi Efrem