De vorbă cu umbra mea

la o masă întunecată în odaia mea de paie
stau de vorbă cu a mea umbră, îmbrăcată în negre straie,

nici că ar vrea să vorbească, nu mă întreabă nimic,
eu, îi spun despre a mea viaţă şi-n patru firu-i despic,

şi îi povestesc de toate, cum pe lume am venit
despre nenorocul în viaţă şi cât mi-s de cătrănit,

ea mă ascultă şi mă aprobă fără a scoate un cuvânt
eu îi spun de viaţa cruntă ce am duso pe pământ,

şi-i spun despre a mea durere ce o port cu mine mereu
despre frământări şi gânduri, ruga către Dumnezeu;

alte umbre prin odaie, umblă, trec prin umbra mea
şi aprind foc de vâlvătaie, iarăşi ochiul meu plângea,

crucea şi secretul vieţii, eu le port cu legământ,
mi-au secat într-una viaţa, dar mie îmi sunt veşmânt,

n-aş putea să spun că în viaţă, eu pe culmi’nalte am umblat
am fost simplu, făr’ pretenţii, şi la Iisus m-am rugat,

de-am avut, la alţii am dat, n-am adunat bogăţii
nu-s sărac, dar nici bogat, nici nu stau în vijelii,

vreau să am viaţa curată, când plec înspre Dumnezeu
pentru toate, EL mă iartă, ştiu că am greşit mereu,

fiindcă aşa e făcută viaţa, noi mereu să tot greşim
căci oricum ne-aşteaptă drumul spre veşnicul ţinţirim.

De Stejarel Ionescu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
De vorbă cu umbra mea, 9.0 out of 10 based on 1 rating