Și cad izbindu-mă de ziduri

Mi se topește inima de al tău dor
Asemeni unui fulg în luna lui Cuptor,
Și sufletul îmi arde, combustie spontană,
Atins de nepăsarea, ce inima-ți emană.

Un trecător prin viața ta am fost, și acum
Mă simt abandonat, la margine de drum.
Am fost o adiere a vântului de toamnă,
La singurătate inima-ți mă condamnă.

Îmi ispășesc pedeapsa-n pustiul din deșert
Căzut în abandon, cu trupul meu inert,
Am așteptat prea mult, și n-am primit nimic
De la a ta inimă, doar lacrimi pic cu pic.

Deșert îmi e speranța, în care am crezut
Și oază a ta iubire, din ea cu sete am băut,
Azi oaza se topește, dispare în pustiu,
Eu cad într-un abis, făr’ adâncimea lui să știu.

Și cad izbindu-mă de ziduri, ale nepăsării tale,
Inima tot plină mi-e, de amar, de dor și jale.
Am iubit fără să-mi pese, ce-o să am a îndura,
Fără să știu că lacrimi multe, aveau a mă înconjura.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.5/10 (11 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +7 (from 13 votes)
Și cad izbindu-mă de ziduri, 7.5 out of 10 based on 11 ratings
  • Cristina Green

    Foarte frumoase versuri.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)