
Legenda
Legenda spune că la început au existat două mari Imperii – Valdyr și Dreyri – construite pe două mari planete…
Unul dintre imperii se născuse din soare și era format din creaturi umanoide ce puteau lua forma unor bestii în luptă. Atât de mare era puterea lor, încât cel de-al doilea imperiu a trebuit să se nască din umbra primului, pentru a-i reaminti că poate fi distrus.
Natura a creat un echilibru între cele două și le-a unit prin înțelepciune; astfel, liderii celor două imperii s-au aliat pentru a lupta împotriva tuturor celor care doreau război, aceștia menținând în acest fel pacea dintre lumi.
Acordul dintre Wulferam – Regele Valdyriei – și Daour – Regele Dreyriei – a durat multe milenii, acționând ca un liant pentru celelalte planete și asigurând creșterea pașnică a tuturor civilizațiilor nou-formate. Dar pacea nu putea dura o veșnicie și la un moment dat, Wulferam – înnebunit de puterea ce-i fusese pusă la dispoziție – a început un război de cucerire a universului. Daour a ripostat și alături de el s-au ridicat armatele tuturor celorlalte planete, aruncându-se cu toții în lupta împotriva Regelui-Bestie.
Râuri de sânge au curs și au înroșit pământurile. S-au pierdut multe vieți în acel război, dar, în final, după trei secole de luptă, Dreyriii și aliații lor au caștigat; iar lovitura finală care l-a ucis pe Wulferam a fost aplicată chiar de fiul acestuia – Dagan – care, sătul de sânge și omor, a luat soarta Valdyriei în propriile mâini.
A trecut mult timp de atunci, iar pacea s-a reinstalat în univers în urma reînnoirii tratatului dintre Daour și Dagan; cu toate acestea, celelalte planete au contestat decizia Regelui-Umbrei de a lăsa poporul Valdyr în viață, argumentând că un popor cu o asemenea putere de distrugere este mult prea periculos pentru a fi lăsat să trăiască.
Pus în fața acestei probleme, regele a spus că ”Nu putem exista noi fără ei, așa cum nu poate exista întunericul fără lumină sau binele fără rau. Au mai rămas doar câțiva dintre ai lor, noi suntem încă mulți; iar sub conducerea lui Dagan, sunt sigur că nu vor mai fi niciodată o amenințare.”
Cu toate că alianța a fost nesatisfăcută, nu au mai îndrăznit să protesteze și Valdyrii au fost lăsați să se refacă în pace.
Dreyria a devenit planeta luminii născută din întuneric, iar câteva secole mai târziu, după moartea regelui Daour, a urmat pe tron fiul său și cel mai bun prieten al lui Dagan – Salmoxis.
Domnia fiilor marilor imperii a început, totuși, acum mult timp și multe evenimente s-au întâmplat de atunci; dar istoria este încă spusă seară de seară copiilor celorlalte lumi – despre bestiile-lup ce populeaza Valdyria – iar aceștia încă tremură la descrierea creaturilor de peste doi metri, cu colți cât capetele lor de mari și gheare pe măsură și răgnetul atât de puternic încât poate face cerul să plângă.. cu toate acestea, nimeni nu a mai văzut un Valdyr de foarte mult timp. Aceștia trăiesc izolat pe planeta lor, fiind urâți în continuare de către celelalte populații; totuși, o nouă eră aduce noi posibilități și o nouă generație se ridică sub privirile Alianței, iar odată cu aceasta, noi monarhi pentru a-i înlocui pe cei bătrâni.. dar oare dorințele taților sunt transmise copiilor? Sau lumea trebuie să se pregătească pentru un nou război?
De Potcoava Alexandra