Principiile şi flexibilitatea

Gradul de flexibilitate al caracterului este invers proportional cu intensitatea si numarul principiilor de viată. Cunosc multe persoane (printre care, pâna nu de mult, mă număram şi eu) care se laudă cu principiile lor pe care le respectă cu sfinţenie.

Ce sunt principiile? Sunt nişte limite psihologice pe care ni le punem singuri, între care ne putem deplasa confortabil, dincolo de acestea fiind nevoiţi să apelăm la compromisuri, să suferim, iar acestea duc la o transformare interioară. Orice modificare structurală atrage dupa ea, în primul rând, acceptarea situaţiilor de dincolo de limită, modificarea concepţiilor şi conceptelor despre viata, însă  majoritatea dintre noi nu îşi asumă parcurgerea acestui proces. Ce este dincolo de limitele impuse, numite principii? Nişte situaţii care ne scot din confort şi ne obligă să gândim, să luăm decizii, să acceptăm diversitatea, iar faptul că putem păşi pe un teren necunoscut ne face vulnerabili. De fapt, în spatele moralei sau eticii, pe care o motivăm când respectăm principiile, nu este decât un mecanism de apărare, care ne oferă siguranţă şi stabilitate, dar nu cunoaştere şi nici libertate. De ce avem nevoie de stabilitate, siguranţă? De ce ne apărăm? Necunoscut şi incertitudine. Pentru că nu avem încredere în forţe superioare nouă, pentru că nu cunoaştem sursa, natura noastră.

Printre principiile pe care le întâlnim destul de des sunt cele de natură morală, gen: corectitudine, sinceritate, respectarea promisiunilor, acordarea unei a doua şanse sau dimpotrivă descalificarea celui care a greşit faţă de noi s.a. Însa sunt şi principii de genul: “ochi pentru ochi” sau “decât să plângă mama mea, mai bine plânge a ta”, “dacă nu eşti cu mine eşti împotriva mea” ş.a.m.d.

Ce este bun şi ce este rău în a avea principii?

Faptul că avem un ghid de viaţă în principiile, în general, morale este un lucru bun. Pe de alta parte, stricteţea şi restricţia pe care ne-o impun respectarea lor poate oferi informaţii subtile legate de caracterul şi conflictele interioare ale posesorilor acestor principii.

O persoană religioasă este lăudabilă atâta timp cât respectă cele 10 porunci, însă când îi judecă şi condamnă pe atei, dă dovadă de lipsa iubirii faţă de semeni, acest din urmă lucru fiind în contradicţie cu scrierile scriptice şi cu insaşi dogma religioasa pe care o practică. Dacă, în schimb, aceasta ar fi îngăduitoare cu ceilalţi cu convingeri opuse, ei bine, în această situaţie nu este rău a avea principii. Totuşi, aici, sunt multe de explicat. Să luăm spre exemplu minciuna. Este una dintre cele 10 legi Divine: “să nu minţi”. În primul rând,  eu nu cred că există cineva care să nu fi minţit niciodată (chiar şi prin omisiune), iar, în al doilea rând, ar fi un păcat să nu minţi când ştii că ai putea să faci un rău mai mare spunând adevărul. Şi nu mă refer aici la minciunile la care apelăm pentru a ne acoperi greşelile proprii. Ca prim exemplu să luăm situaţia în care puştiul tău de 4 ani te intreabă cum a apărut el pe lume.

Să luăm un alt exemplu. Presupunem că există o persoană (probabil se vor recunoaşte mulţi dintre voi în această categorie) care are unul dintre principii acela foarte clar de a nu intârzia la întâlniri.

Pentru această persoană, a ajunge la timp, el însuşi, la întâlnire este de o importanţă capitală. Practic percepţia lui este că celălalt îl va caracteriza mai ales în funcţie de acest aspectş adică valoarea lui în ochii partenerului este dată de punctualitatea lui. Secundar acestui aspect, dar primordial psihologic, este faptul că el insusi va caracteriza o alta persoană din această perspectivă, punctualitatea. Pentru o altă persoană care nu are acest principiu, acest lucru nu este decisiv. Indiferent că această persoană este inteligentă, bună, muncitoare, onestă, din punct de vedere moral este îndoielnică şi va fi descalificată în ochii punctualului, datorită faptului că a întârziat la întalnire. Nu va avea nici o şansă explicaţia acestuia, chiar şi dacă a fost o întamplare întârzierea. Aceasta nu este decât o pretenţie emisă asupra celorlalţi, practic este o dependenţă faţă de comportamentul celorlalţi, care îi crează un stres de câte ori aceştia actionează altfel decât s-ar aştepta punctualul, fără să conştientizeze faptul că situaţia creată nu ar trebui să-l afecteze.

Deci, punctualul işi respectă principiul şi cere şi celorlalţi să-i respecte principiul şi să-l şi adopte (despre principiu vorbesc). Acest lucru determina caracterul inflexibil, incapacitatea de a accepta diversitatea celorlalţi şi de a se adapta la situaţiile create de comportamentele lor, obsesia de a controla emoţiile şi acţiunile celorlalţi.

Persoanele ca ţin la principiile lor sunt pasibile de un stres mult mai mare decât persoanele flexibile, uşor adaptabile. Comportamentul altei persoane care nu corespunde cu principiile inflexibilului, este perceput în interior ca un stres pentru acesta. Stresul apare ca urmare a faptului ca nu el este epicentrul. Cu cât aceste pretenţii sunt exprimate (emoţional/fiziologic) mai intens, cu atăt nivelul de stres creşte.

Practic stabilirea şi respectarea principiilor cu stricteţe demonstrează un caracter inflexibil. Principiile doar trebuie să ne ghideze în viaţă şi nu să ne limiteze pe noi şi pe cei din jurul nostru. Ele trebuie aplicate, însă adaptate la eveniment, la experienţă. Aşa cum un lucru ne poate face rău într-o situaţie, acelaşi lucru ne poate face bine în alte condiţii. Şi încă odată moderaţia este cea care ne salvează.

Principiile încep să se formeze în copilărie, în urma unor experienţe negative/exigente ce au determinat un comportament să devină de mare însemnătate. De exemplu, elevul a întârziat la şcoală şi profesorul l-a pus la colţ pe coji de nuci. Acesta a învăţat şi interiorizat această lecţie, faptul că orice întârziere va fi pedepsită. Astfel, în adolescenţă acest lucru va deveni principiu clar de viaţă.

La fel se întâmplă cu fiecare aspect al personalităţii noastre, fie că este vorba despre muncă, iubire sau norme morale. Punctualitatea a fost doar un exemplu, însă la fel de bine se întâmplă cu orice tinde să devină obsesie printr-un tipar de gândire şi un comportament fixist.

Această inflexibilitate, care ne limitează acţiunea, gândirea, imaginaţia, creativitatea şi deschiderea faţă de nou, duce la incapacitatea de a vedea oportunităţile care de multe ori ne călăuzesc către succes.

Apostol Mihaela


VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +8 (from 8 votes)
Principiile şi flexibilitatea, 10.0 out of 10 based on 3 ratings