Pământul s-a sinucis de dragul nostru

Când te uiţi pe geam, străzile New Tokyo-ului par pustii. Dar la ce să te aştepţi când locuieşti la etajul 73. În mod normal, pe străzile oraşului nu o să zăreşti nici un fel de vehicul, deoarece toate mijloacele de transport electric-magnetizat circulă printr-o reţea subterană. Locuitorii oraşului rareori sunt nevoiţi să-şi părăsească locuinţele înafara vehiculelor, cel puţin în cartierul acela.

Asta nu-i plăcea deloc lui Geras. Vremurile vechi, cele dinaintea Războaielor Androide, erau cele pe care el le dorea atât de mult. ,,Atunci încă mai puteam spera” se gândea el, ,,atunci aveam curajul să sper”.

Trecuseră mai bine de două ore de când stătea la birou cu o foaie de celuloză în faţă, o rarirate pentru acele vremuri, împreună cu un stilou cu cerneală, peste care a avut norocul să dea într-una din lungile şi frecventele sale plimbări prin cartierele refugiaţilor. Încerca să scrie, aşa cum o făcea pe vremuri, însă gândurile melancolice nu-i dădeau pace. ,,Cât de puţin aveam şi cât de mult am pierdut” se gândi el. Ar fi vrut să mai poată să scrie, să creeze, însă el pe vremuri încă spera, acum nu o mai putea face.

Se simţea din ce în ce mai agitat. Se întinse după o sticlă de AllFood cu aromă de căpşuni, marca Quantum Proteins, un substituent nutriţional concentrat. Aproape că şi el uitase vremurile când lumea încă se putea duce la restaurant să mănânce o bucată cinstită de carne. Mâncatul devenise aproape un obicei mecanizat, inconştient, mereu satisfăcător pentru cei fără bănuiala alternativei. Geras lua o înghiţitură mare, după care încercă să-şi schimbe şirul gândurilor. Instinctiv duse mâna la buzunarul sacoului, pe care îl bănuia el că ar avea o vechime de peste o sută de ani, făcut din fire textile autentice, nu ca cele moderne, de tipul Sci-Clothing. În buzunar găsi o ultimă capsulă Nanokine pe care o înghiţii numaidecât. Îl făcea să se simtă mult mai bine, ,,îi liniştea mintea” după cum spunea el deseori. Nu trecu mult timp şi medicamentul începea să-şi facă efectul. Simţi o creştere bruscă de energie, iar gândurile îi circulau altfel. Îşi aduse aminte de o maximă, probabil din tinereţea lui, care suna cam aşa: “Un bun diplomat nu se gândeşte la cum i-ar place interlocutorului să audă o veste, ci la cum i-ar place lui însuşi să o audă”. Da, acum ştia cum să procedeze, de altfel, şi cum obişnuise în trecut să procedeze. Aplica principiul ăsta scrisului, aşa avusese el success în perioadă anterioară Prohibiţiei. ,,Băi, ce s-a întâmplat cu mine în ultimii zece ani?”, se întrebă el însuşi în timp ce se apucă din nou de scris.

Asta se întâmplase de aproximativ zece ani: Geras se scoală în jurul orei opt jumătate, înghite pastilele ce ţin locul cafelei şi micului dejun şi începe să se plimbe prin apartamenul aproape nemobilat primit ca moştenire de familie împreună cu un cont cu multe zerouri în Banca de Vest a Antarticii. Se plimbă până când îi mai vine o idee bună de pus pe foaie în măreaţa sa operă, ce a atins dimensiuni măreţe, apropiindu-se de şapte mii de pagini. O carte, pe care el o numise simplu ,,Creaţia”.

Opera lui Geras era argumentul cel mai folosit în discuţiile sale cu propriul ego, atunci când intervenea întrebarea ,,Pentru ce trăieşti?”. Omul trebuia să creeze,  în viziunea lui, altfel trăia fără nici un rost. Se simţea pe zi ce trece din ce în ce mai gol în interior, iar frustrările cu privire la existenţialismul său nu-i dădeau pace, îl secau. ,,Ce rost are să trăiesc fără să creez?” se întrebă el, ,,Dar ce faci atunci când nu ai ce să creezi sau… nu eşti în stare să o faci?”

Pământul în care trăia el acum nu era locul cel mai potrivit pentru creaţie, mai ales de când Prohibiţia interzicea orice fel de avansare în domeniile ştiinţifice. Numai unele companii aveau dreptul să întreprindă acţiuni ştiinţifice. Războaiele Androide au fost cauza principală a acestei hotărâri, iar ultimul secol a denotat clar impactul negativ ce-l produce ştiinţa tehnologică în societatea umană. Concluzia fusese trasă: înţelepciunea umană nu antingea nivelul impus de ştiinţă. Pe Geras nu-l deranja cu nimic Prohibiţia, el era un scriitor. Sau poate un filozof care scrie.

,,Creaţia” trebuie înfăptuită cu sau fără ajutorul ştiinţei.

Orice naştere trebuia să lase locul alteia, dar ce om poate concepe ceva fără egoismul de a încerca să introducă totul în acel ceva, fără sa mai existe nevoia ulterior de altceva. Pământul a fost atât de perfect, dând viaţă mecanismului creeări, neînţeles, dar totuşi atât de frumos. Omul l-a distrus, sau cum îi place lui Geras să spună: “Pământul s-a sinucis de dragul nostru”. Cu toate acestea, Universul iartă.

Are el oare Universul imperfecţiuni? Poate ,,Creaţia” să fie imperfectă? Fără nimic, nu poate exista totul. Speranţa îi reveni lui Geras. Oamenilor le reveniră speranţa. Ce ar fi omul fără speranţă, ce ar mai însemna creaţia fără speranţă.

De Burcea Ion

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.3/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Pământul s-a sinucis de dragul nostru, 7.3 out of 10 based on 3 ratings
  • Petre

    Pamantul l-am ucis noi, de dragul nostru

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Ionut

    Imi cer scuze pentru greselile gramaticale, nu pot trai fara ele 🙂

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)