Pentru literatură – sau beţia nimicului

Sînt împotriva literaturii.
Împotriva colesterolului ei, care începe s-o lenevească,
împotriva spiritului ei feminin, care ţine cu orice preţ să ne seducă dintr-un exces al iubirii de sine.
Este sensul rătăcirii noastre în numele ei.

Literatura s-a transformat în ideologie şi cîntec de sirenă.

Ea vrea să ne inoculeze ideea că, utilizînd procedeele literare, putem afla şi spune ceva dincolo de hotarele imaginii, dar de fiecare dată, insidios şi ocult, scoate alte reguli, alte canoane, iar scriitorul rămîne halucinat, aidoma lui Macbeth privind în gura vrăjitoarelor, un soldat al limbajului cu bastonul de mareşal în raniţă.

Literatura a devenit o prestidigitaţie a ceea ce s-a numit spirit, pentru a te băga în ceaţă, oferindu-ţi lagărul unei libertăţi infinite şi goale.

Este ceea ce demonstrează evoluţia teoriei literaturii, începînd cu vechea retorică şi pînă la R. Barthes şi J. Derrida, aceşti doi martiri, splendid surmenaţi de capriciile delirante ale limbajului, în special literar.
Literatura ar face bine să nu se mai alimenteze din ea însăşi.
Ar face bine să deschidă uşa cabinetelor de terapie intensivă, să deschidă o carte de prim ajutor sau de biologie moleculară şi să ştie că Robert Desnos a scris acel poem înainte de a intra în camera de gazare, dar nu a murit literar.

Literatura dispune de o tehnică manipulatorie atît de întinsă, încît cred că trece şi de Dumnezeu.
Prea multă anestezie prin ficţiune !
Literatura a crezut că se opune dogmei realităţii, devenind ea însăşi dogmă.
A sugerat că trebuie să existe anumite reguli pentru a face posibilă expresia. Şi ce am dcscoperit ? Condiţia de sclav a scriitorului: nu pe tine te exprimi, ci chiar aceste reguli.

Ni s-a dat o estetică a zbierătului şi a crucificării !

Literatura este o fantasmă care se dezvăluie numai pe sine, o automultiplicare ce tinde spre infinit, într-o devălmăşie paroxistică halucinogenă. Ea nu mai păstrează memoria realităţii, aşa cum se întîmplă în mecanica cuantică şi lumile virtuale, unde matematica are un obiect de la care pleacă în căutarea altuia, coerent şi din aproape în aproape. Limbajul matematic nu e ideologie, deoarece se dislocă în permanenţă, trecînd spre altceva, într-o libertate conştientă, neturmentată: matematica se crede în eroare şi se teme de ea, corectează şi merge mai departe, cu o ţintă precisă, găsind adevărul, în vreme ce literatura se crede mereu în adevăr şi pleacă spre toate ţintele deodată, stabilindu-se într-o eroare care seamănă
cu libertatea.

Literatura crede atît de tare că se află în adevăr, încît a pierdut conştiinţa lui. Prizonier al adevărului, ea devine propriul ei diavol, asemenea teologului care crede mai mult în teologie decît în Dumnezeu.

Literatura se află exact acolo unde şi-a aşternut: într-un extaz agonic masochist.

Ea se poate salva dacă va ieşi din mîndria de kamikaze ce o caracterizează. Procedeul literar este, în esenţă, cameleonic şi, mai ales, se autogenerează exponenţial, ca o tumoare, infestînd ceea ce pretinde că poate exprima pînă la capăt.

Literatura se poate salva şi într-adevăr îşi poate realiza visul, numai dacă va scăpa de narcisism şi îşi va pierde minţile!

Destul că realitatea însăşi este un concret halucinant, o îndepărtare de sine, incoerenţa organizată, o stupoare pe drumul Damascului, adevărata ficţiune. Suprapunîndu-şi, la nesfîrşit, procedeele literare peste realitate, literatura dublează confuzia şi deschide lumea pe măsură ce ne închide.

De Sorin Vanatoru

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.1/10 (10 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 9 votes)
Pentru literatură - sau beţia nimicului, 7.1 out of 10 based on 10 ratings
  • sorin vanatoru

    Buna seara!

    Eseul meu se termina cu titlul “Pe Dumnezeu în persoană”( care nu este un alt eseu, deoarece unele eseuri le impart in eseuri mai mici, cu anumite titluri.

    In acest scurt eseu ma refer la conditia generala, ontologic-tragica a scriitorului, dar si a literaturii ,care as vrea sa devina mai puternica, mai vanoasa, pentru a putea combate efectiv raul din lume, si fata de care am incercat sa descriu un atasament prin critica, de-a-ndoaselea, paradoxala.

    Deci:

    “Pe Dumnezeu în persoană

    Sînt împotriva literaturii ca şi cum aş abandona o religie, dar nu şi credinţa, ca şi cum aş vrea să-l văd pe Dumnezeu în persoană,

    în timp ce strig la cer aceste propoziţii în numele scriitorului părăsit în singurătatea limbajului şi a existenţei, într-o beţie a nimicului.(Sorin Vânătoru)

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Ovidiu

    Adevarat, dar ar trebui amintite exceptiile.

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
  • Lorena

    Asentiment total

    VA:F [1.9.22_1171]
    Rating: 0.0/10 (0 votes cast)