Cenusa

Era cu adevărat un batran ciudat.Traise de cand lumea pe strada Iasomiei Nr. 9. Toata strada il stia ca pe un om tafnos , educat si care rareori iesea din casa lui cu etaj in care se simtea protejat de o lume pe care nu o agrea si pe care nu ar fi dat nicio o ceapa degerata. Singurele lui escapade erau fie nocturne evitand, ca pe obstacole, stalpii de iluminat sau ziua dar numai in umbra copacilor, de preferinta nuci. Aceste obiceiuri bizare, si nu numai, bagasera in sperieti de-a lungul vremii locatarii. Daca avei norocul, sau mai bine zis ghinionul, de a te intercala cu batranul , iti parea un portret plin de steoreotipuri batranesti surpat de un diluant numit timp. Lasand o oarecare frica in vorbele sale, care erau scurte, concise si cu un aer de superioritate. Imaginati-va , batranului i-a fost daruita o inaltime considerabila, iar cu greutatea lui de “puf de gasca”, se asemana cu un schelet ambulant.Chipul sau umbrit de nasul sau coroiat, de altfel imens, chelia sa tronand in mijlocul capatanei, lasand insa pletele de pe margini sa atarne ca niste draperii netrase. Cu un baston increstat cu giuvaiere facea rondul strazii, fluerand. A, da, ii placea sa fluiere la orice trecator, fie ca era vecin sau necunoscut, il astepta cu o privire rece spintecand orice reminiscenta a vreunui salut sau intrebare. A, am uitat, un detaliu marunt ce merita dezvaluit, numele lui era Hector sau asa credea. Demult nu mai auzise acel cuvant, dar luand in considerare factruile primite care spuneau citet – Domnului Hector, strada Iasomiei nr.9 – asa ca nu avea de ce sa se ingrijoreze de a-si uita propriul nume. Astfel isi petrecea zilele si putea spune ca mandrie ca se simte implinit.
Insa intr-una dintre saptamani, venii o ploaie nastrusnica ce pleca si apoi revenea si iar venea si apoi ii parasea din nou. Asa ca toata vremea il tinuse in casa si desi era obisnuit cu aerul statut al prafuitei sale locuinte, o buna gura de aer proaspat, dupa ploaie, era binevenita. Insa tocmai acum ploaia nu contenea sa plece. Asa ca se aseza pe unul dintre fotoliile din jurul semineului si se apuca de citit. Obosi si in scurt timp adormi.
Gandurile unui om obosit au o putere uriasa, sunt mai adanci si mai dense. In ecoul gongului ce aunta ora doisprezece, o umbra se strecura din fotoliul adormitului, Hector. Se apropie de semineu si se tavali prin cenusa luand forma unui mic dar haios omulet. Dupa un moment de pura observatie, omuletul isi intoarse privirea asupra batranului. Privi concentrat corpul deformat al batranului si isi spuse neutru ca pe ceva ce trebuie observant : “El este Creatorul.” Nu o spunea ca regret dar nici cu euforie. Desi isi traia primele clipe din viata, acum avea altceva in minte, sa exploreze necunoscutul si negura casei ca sa lumineze urmatoarele sale decizii ce urmau a fi cruciale. Era atras de fereastra care lasa, prin crengile nucului din curte, sa izvorasca lumina halucinantei luni. Pentru o clipa, in care se apropiase periculos de marginea ferestrei, fuse inspitit de suieratul inebunitor al vantului sa faca si ultimul pas in interiorul covarsitor cand radicand mana spre bolta cereasca simti o ardere ce ii cuprinse tot corpul si vrand sa fuga de la fereastra, o forta invizibila il arunca inapoi in semineul din care venise. Cu o durere ce tine mai mult de mandrie decat de fizic, sezu ganditor in mijlocul semineului si isi spuse : “Sunt legat cu un lant de acest Creator inconstient si oricat de brav as fi nu pot sa depasesc aria gandirii sale, sunt o fantasma, un gand ce s-a nascut din aceeasi minte in care ma voi intoarce la trezirea batranului.”O clipa de regret si apoi se ridica. In fundalul casei sforaitul Creatorului se lovea de pereti formand un ecou molipsitor, dar pe langa sunetul sforaitului se putea distinge si un alt cant, cu mult mai plin de ritm, mai uniform decat sonata grosolana a batranului. Ajungand in baie, din robinetul argintiu, picaturile de apa curgeau una cate una umpland camera de cantecul lor.
Omuletul era obsedat de acele picaturi. Pe el il fascina continuitatea apei, cum nimic nu o opera din picurat. Timpul ii impartasea apei existenta si asta il macina, dar stiind ca aude curgerea ei, stia ca el exista. Insa nu pentru mult, asa cum anticipa, un singur lucru trebuia sa infaptuiasca inainte ca el sa fie liber, un haiduc al noptii asa cum isi dorea. Nu avea regrete in ceea ce facea stiindu-l batran si fara rost, chiar daca dupa el singura realizare alui Hector era crearea lui.
Intr-o clipa, zdrobit de gandul ca la asfintit va parasi aceasta imbracaminte din cenusa vesnica, facu cum obisnuia Hector, la temeri, o cruce. Lipsit de orice libertate si traire, abia in primele sale ore, simti ca unicul sau creator era invechit si un dicatator. Creatia revoltata puse in sfarsit capat tuturor temerilor, zicandu-si : “La cumpana gandurilor, acest batran va pleca in marea calatorie, lasand lesa sclaviei in mana singurei sale creatii.” Dupa cum se observa nu il numise ca pe un creator odata ce isi declarase rebeliunea fata de el. Devenise nebun in idea sa, scopul sau era scanteia ce-l tinea in viata. Reveni in dreptul semineului cu o dorinta perversa de a sfarsi totul pentru totdeauna. Aprinse focul rasarit dintr-o gramada de surcele si astepta sa se inteteasca. Odata ajunsa arderea in apogeu deschise fereastra lasand vantul sa joace dansul firelor de foc. O scanteie fu de ajuns, iar Hector se lasa devorat de foc cu repeziciunea unui pradator care-si sfasie prada. La final, Creatia cerceta ramasitele, trebuia sa fie sigura de moartea stapanului chiar daca ramasitele carbonizate infatisau sfarsitul sigur al acestuia.In timp ce isi privea obsedat crima odioasa, asculta in continuare, cantecul picaturilor de apa acompaniata acum de ritmul urbanului. Vantul se domolise, iar evenimentul se consumase odata cu focul. Toti spectatorii ambientului natural printe care nucul si vantul parasira scena dramei pana si luna se lasa cuprinsa de nori.
Acum, linistea inghiti camera, picaturile de apa nu se mai auzeau. Nu au rasunat aplauze, insemna ca nu a fost o sceneta, ci un adevar ingrozitor, ce mai bine il confunzi cu o piesa, decat cu o crima de interese. Singurul lui interes fusese sa fie liber, iar batranul platise scump.
Sari pe geam spre lumea din afara ca apoi sa urce tiglele care formau scarile perfecte pentru micul omulet. Ajungand in punctual de asfintit a lunii, simti pentru intaia oara mangaierea totala a vantului si se dezintegra in lumina astrelor creand o dara de cenusa care se rasfira pe acoperis in negura noptii. Sarutand dulcea moarte pe care o imbratisase si creatorul sau in botezul sau de foc. Multi ar spune ca fusese naiv, savarsind crima in schimbul unei clipe de libertate. Eu spun ca e un schimb echitabil, o judecata divina.

De Ted Potra

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.8/10 (4 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +4 (from 4 votes)
Cenusa, 7.8 out of 10 based on 4 ratings