Suna a cliseu

E aproape doua dimineața și simt ca am găsit o soluție cu privire la neplăcerile de care am parte în ultima vreme. Nu știu dacă “neplăceri” e cuvântul potrivit pentru ca tot ce se întâmplă sau mai bine zis NU se întâmplă, e în capul meu. Ma gândeam ca plictiseala mea se datorează lipsei activităților, ca oamenii din jurul meu greșesc pentru ca nu devin mai interesanți ca sa-mi facă și mie viata mai interesanta, dar știți care e de fapt cauza acestor frământări? E lipsa pasiunii. Nu fac nimic cu pasiune, din pasiune, pentru pasiune. Mi-am zis ca arta mea va fi rezultatul experientelor dar cum pot avea experiente dacă nu fac ceva în privința asta? Si știți ce-i și mai amuzant? Ca am ajuns la o vârstă la care am ajuns sa-mi pun întrebări despre căsătorie și țin sa cred ca generația noastră strica toată ideea asta a conceptului “always and forever”. Ma gândeam ca motivul pentru care căsătoriile părinților noștri mai țin cat de cat e pentru ca au fost învățați sa aprecieze acest jurământ sfânt, iar noi avem prea multa libertate. Unde mai e distracția în a mai afla ceva nou dacă avem totul pe tava, ma întreb. Unde? Deși nu am de gând sa ma mărit tot îmi imaginez ca acum e greu sa menții o relație darămite o căsătorie. Lipsește pasiunea și ma omoară ideea asta.

Zilele astea eram atât de supărata ca duc o viata plictisitoare, ca nu am parte de nicio drama sentimentala precum prietenele mele, ca nu pot sa scriu și nici sa citesc nimic. Îmi lipsea inspirația și voința de a face ceva, tot ce aveam era imaginația care-mi juca feste cu miraje scurte ce conțineau viitorul pe care mi-l imaginam. Uneori aveam visam cu ochii deschiși în timp ce eram la masa cu prietenele mele și ele vorbeau de crizele lor, minore ce-i drept, dar totuși crize, ca apoi sa ma trezesc înconjurată de oameni dar singura. Pana și acum, la ora asta târzie, am flash-uri în care-mi imaginez ca sunt o eroina, ca fac ceva măreț, ca sunt cineva. In mintea mea am depășit stadiul de “nimeni” și am devenit cineva măreț sau cel puțin cineva capabil sa realizeze ceva în viitor, ca apoi sa ma scot singura din vraja și sa ma readuc la realitatea zilelor noastre. Azi am aflat ca Stephen King nu are telefon mobil, chestie care mi s-a părut chiar mișto, scuzati-mi limbajul neadecvat pentru o lucrare de concurs, dar chiar asa mi se părea. Toată treaba asta de a fi scriitor e destul de palpitanta, zic eu. Scrii ceva care e destul de bun numai ca folosești un limbaj modern, un limbaj folosit de mai toată lumea, dar ești criticat pentru asta. De ce? E lucrarea ta, faci ce vrei cu ea, nu?

După cum am citit pe site tema lunii martie este viitorul, și cred ca am stat o săptămână și m-am gândit încontinuu despre ce sa scriu. Sincera sa fiu voiam sa inventez o povestioara, dar asa nu as mai scrie ceva autentic, de aceea am ales sa scriu ce am în minte. Eu ma vad ducând o viata destul de aventuroasa în viitor. Ma vad cutreierând lumea, gustând din bucuriile pe care mi le poate oferi o cultura și, cel mai important, ma vad libera. Cum am zis mai sus, nu am de gând sa ma mărit, pur și simplu nu cred în căsătorie. Multi mi-au zis ca-i un moft, taică-meu mi-a zis ca a mai cunoscut fete care au aceeași concepție, dar eu chiar cred în ceea ce spun. Evident ca am și un plan nebunesc, vreau sa conduc un Mustang din ’65. De vreo doi ani ma vad conducând mașina aia, dar știu ca este extrem de greu sa ai o asemenea minunăție în garaj, de aceea ma rezum momentan doar la fantezie. Ma vad ducând o viata ușoară, o viata ce nu e dominata de bani, o viata plina de experiente și de iubire, pentru ca pana la urma asta vrem cu toții. Mama, suna a clișeu.

Condurachi Anca


VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 6.3/10 (9 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +5 (from 11 votes)
Suna a cliseu, 6.3 out of 10 based on 9 ratings