Perspective-n viitor

M-am trezit. De fapt, am fost trezit. Alarma a sunat încontinuu,e doar o altă dimineaţă. Poate-i luni, poate-i vineri, poate-i o lună nouă sau poate e deja prea târziu. Nu contează, toate-s doar amănunte care-mi distrag atenţia, asemenea unor arestări mediatizate care te fac să nu te gândeşti la situaţia ţării tale.

Spălat, mâncat, băut cafeaua, ieşit din casă şi ajuns iar la liceu. Nu-mi dau seama ce caut aici, l-am terminat acum 10 ani. E 2024, iar viaţă trăită-n viteză pare a se întoarce împotriva mea, împotriva noastră. Cred c-am întârziat la prima ora, vechile obiceiuri mor greu sau trăiesc alături de noi.

Găsesc un loc liber în ultima banca din mijlocul clasei şi mă aşez. Sunt chiar pe rândul din faţă catedrei, dar nimeni nu pare a mă observa. Chiar dacă sunt 10 ani ce-au trecut de atunci, totul pare la fel. Caragiale a avut curajul să mizeze pe lipsa schimbării 100 de ani, eu m-am încăpăţânat să mizez pe o zecime din ei.

Ora începuse deja de ceva timp. Nu-mi dau seama ce materie se predă, nu e nimic scris pe tablă, iar manuale pe bănci nu există. Profesorul expune o idee despre cum ar trebui pedepsită indolenţa României . Susţine c-ar trebui să dăm Transilvania ungurilor, iar singurul mod de a protesta este boicotarea voturilor. E un mix incredibil de idei care nu mă poate lasă indiferent, sângele-mi pulsează, ridic mâna. Încerc să fiu lucid, să nu las nervii să preia controlul şi să-mi influenţeze cele ce vor urmă spuse.

Reuşesc să mă controlez. Întreb respectuos cum se poate afirma că o parte a ţării noastre ar trebui cedată ungurilor. Debandada începe. Se-ajunge la jigniri, se trezesc şi restul celor din clasă, iar profesorul iese, fără că ora să se fi terminat. Se oferă să ne dea nouă banii pe care-i primeşte pe ora respectivă şi încheie triumfător prin a spune că-i pare rău că nu poate avea maşini şi haine luxoase, pentru a fi la acelaşi nivel cu noi.

A plecat. Spuneam că eram nervos. De fapt, acum sunt. Nu-mi pot explica cum pot exista încă astfel de profesori şi înclin să-i dau dreptate lui Caragiale. Nu se poate schimba nimic, dat fiind faptul că un copil se naşte pur, dar este invadat cu idei ale celor din jur. I se spune ce este bine se facă şi ce nu este bine, că trebuie să aibă un Dumnezeu şi că, dacă nu va crede în acesta, i se vor întâmpla numai lucruri înfiorătoare. Este ca o tablă pe care toţi cei din jur îşi scriu prejudecăţile, iar el le absoarbe, asemenea unui burete. După ce este deja  “ format “, ajunge într-un sistem educaţional ce va continua să-l “formeze”.

După 12 ani, dacă nu se va trezi din starea ce i-a fost indusă, va deveni un robot ce acumulează informaţii. E în stare să le recite, dar nu e în stare să le argumenteze. Nu le verifică, le tratează că şi când ar fi adevărate şi le reţine. Dacă este scos din spectrul de informaţii pe care-l deţine, nu mai e în stare să zică nimic. Parcă l-ar fi scos cineva din priză şi numai nişte rânduri recitate dintr-un manual l-ar putea trezi.

Alarma sună iar. A fost doar un vis. Biroul mi-e plin de manuale şi caiete, iar eu mă simt mai obosit ca niciodată. E ultimul an de liceu, iar BAC-ul pare a fi menit să mă oblige să-mi exprim opinii care să placă celor care le citesc; exact că în viaţa reală, unde examinatorul este însăşi societatea. Lucrul bun care s-a întâmplat este că m-am trezit, dar nu din somn, ci din letargie. Am conştientizat că ţine doar de mine ca ceva să se schimbe şi că schimbarea va veni concomitent cu schimbarea noastră. Suntem generaţia care pot schimba lucurile în bine, eu cred în noi. Dar pentru a se confirma ceea ce eu sper, trebuie eliminate mentalităţile greşite, precum:  “degeaba mă schimb eu, dacă cei din jurul meu nu se schimbă”. Fii tu schimbarea pe care vrei s-o vezi la alţii, iar viziunea mea din viitor nu se va îndeplini !

Alin


Pescar, Cinefil, Bloger
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 7.0/10 (3 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 2 votes)
Perspective-n viitor, 7.0 out of 10 based on 3 ratings