Nostradamus
S-a dus și februarie,
E la porți aprilie,
Iarna parcă s-a sfârşit,
Dar primăvara n-a venit.
Azi noapte nici n-am dormit
Tot timpul eu m-am foit,
C-afară-i vânt și e-norat,
Bloggerii nu m-au votat.
Aș vrea să fie mereu vară,
Și nimic să nu mă doară,
Să-mbrac rochii transparente,
Cizmele să fie absente.
Că așa-i omul mereu
Și la bine și la greu,
Niciodată mulțumit,
Și mai mereu cătrănit.
Dacă-i soare nu e bine,
Dacă plouă nu convine,
Dacă ninge e prea frig
Și ne strângem toți covrig.
Dar așa e de când lumea
Și nimic nu este culmea,
Că noi nu putem decide,
De aia-s multe partide.
Eu aș zice să-ncercăm,
Ce primim să acceptăm,
Și să zicem mulțumesc
Că nu ne și biciuiesc.
C-orice-am face și am zice
Nimic nu putem prezice,
Cum a făcut Nostradamus
Hai cu toți gaudeamus. (lat = să ne bucurăm)