De ce când eu am mult, eu vreau mai mult?
De ce nu mă mulţumește nimic și vreau să urc să urc?
De ce nu-mi zic privind în urmă: ”e destul”!
De ce privind în faţă-mi un ideal eu am: “să urc“!?

Din ce aluat sunt plămădită
Și cum de vreau mereu ceva?
Când mă voi considera-mplinită,
Va fi aevea, va fi cândva?

De ce când alţii cu ce au se mulţumesc,
Eu îmi găsesc noi motive
Din nou și greu să trudesc?
Când voi avea și eu gânduri pasive?

De ce eu vreau mai mult
Și încet, încet, eu vreau să urc?
De ce un gând năstrușnic eu ascult
Și mereu urc și urc și urc?

De Mihaela Cojocaru