Piuuu… căldură mare, mon cher. Observ că toți din trupă se concentrează asupra subiectului. ”Scrieți, băieți, numai scrieți!” Scriem, nea Heliade, dar nu orice… Citesc și nu-mi vine să cred. Păi, e același motto ca data trecută. S-o fi sclerozat moșul? Gata cu vorba. La treabă! Of, patru pagini… Temă: “Cum vă imaginați viitorul”. Cum să mi-l imaginez? Ete na, nașpa, nașpa, nașpa… Hopa, o figură nouă. Suuuuper! ”A! bella esti, dilecto! Si capellura-ti blonda,/ De voluptate peplu, ca crinii lui Amor,/ Cu buclele lui Phebu te-ammanta, te circonda/ Electric radioasa. Te-acopera, ca mor!” Trăiască Școala Ardeleană! Mă, da ce deștept sunt! De-ar ști moșu‘, ar face infarct. Superbă sau nu, păpușă, la muncă. De mine depinde: “A fi sau a nu fi!” Cel care câștigă, azi, va deveni… Mișto, mișto, băi și ce craci are tipa, până-n gât… Pîsss! Pîsss! (Nu răspunde.)… Hello, nu vrei să mă bagi în seamă?… Ok, fie ca tine. Să-mi văd de treabă, “timpul trece, viața merge”. Important este că astăzi am elan… Ce elan, dom‘le? Cred c-am meclă de bovină, după cum mă uit la pagină, precum vițelul la…

Măcar să schițez scenariul:

Titlu: Libertate! (identic cu motto-ul, iar fraternitate, egalitate sunt perimate, deci, tăiem!)

Timp: în viitor (al vostru, că eu nu-l mai apuc, dar vă fac o lucrare de-o să vă cadă plombele. Ha!)

Personaje: voi; adică: tu, el, ea… și care o-ți m-ai fi (‘oților… Hi! Hi! Hi!)

Oare câte acte să cuprindă? Păi… să fie simplu, așadar:

 Piesă într-un act (mă gândesc: să fie de caritate?… la naiba, meritați?)

(Repet mental decorul și acțiunea; să scriu cât mai concis. În fine, acțiunea se petrece în viitorul îndepărtat, într-un circuit “ambulant”, adică într-o conexiune  exterioară față de traficul normal de transmitere a datelor. Spectatorii fac parte din piesă, explicit: conexiune în conexiune. Capisce? Sigur n-ați priceput ”nica-nica”, dar insistăm.)

Loc: O sală de spectacol. Un ecran imens constituie scena, iar în sală se zăresc rânduri, rânduri de monitoare.

Apare pe ”scenă” actorul.

 Actorul (mimând prin gesturi ample): – Tot înainte! Să ne perfecționăm tehnologic din scenariu în scenariu! Acesta este motto-ul generației mele, transmis “tradițional”.

Un spectator (tastează pe monitor): – Cum definești tradiția?

Actorul (după ce citește pe ecranul scenei, mimează): – Tradiția este… tehnologia stră-stră-strămoșilor noștri transmisă procesual prin intermediul nostru clonelor clonaților voștri!

Ceilalți actori (spectatorii din sala, tasteză pe monitoare): Huooo! E plictisitor! Vrem altceva!

Urmează partea cu schimbarea rolurilor: actor-spectator. Un novice spectator apare pe scenă. De fapt e doar o hologramă. (Primise meditații – on line – de la un expert în actorie:

– Băi, individule! Îți dau indicații suplimentare: Șmecheria e să ai un scenariu trăznet. Cu cât vei acapara mai mult interesul publicului cu atât vei avea mai multe replici cu ceilalți participanți-spectatorii. Vrei să fii actor? Ce naiba? Ne jucăm ori nu ne jucăm?… Fii pe val!… Cum ți-o fi norocul! Când acesta îți surâde, te conectezi rapid. Important este să fii pe scenă. Actorii sunt ultimii mohicani.“Pricepiși”? Nu uita!… suntem în secolul “viteza luminii”…  cei mulți au uitat să vorbească, li s-au atrofiat corzile vocale și comunică doar datorită tehnologiei avansate, ce să mai zic de muzică? Vax! Tu ești înzestrat ereditar – ai voce.)

Actorul novice (intră în scenă, timid, cântă): – Cu-Cu! Cu-Cu!

Spectatorii aplaudă frenetic, ceea ce s-ar traduce verbal: ”Magnific! Ești unic! Bis! Bis! Bisss!”

(Pană energetică) Se sting luminile. Moment de suspans în sală.

Actorul novice așteaptă să se aprindă “flexiile”- analizoare plasmatice biometrice care identifică și oferă posibilitatea de vizualizare holografică a fiecărui individ – fără ele comunicarea: actor – spectator, nu se poate realiza.

Apare Speranța. Tot o hologramă. Aprinde o lumânare-led.

 Speranța (veselă): – Tinere, ia-te la trântă cu Viața! Trăiește la maximum!

Se aduce pe scenă Viața – un calculator secolul XX – Pentium IV.

Actorul novice (derutat, enervat): – Asta-i Viață? Beh! Asta-i tradiție – second. Cine naiba mai are nevoie acum de procesoare de tipul acesta? Vreau Viața mea! Lumea mea! Ajutooor!

Instantaneu pornesc dispozitivele de reglare automată a condițiilor de mediu ambiant: compoziția aerului, temperatură, presiune, umiditate, luminozitate, etc.

Actorul novice se frământă, transpiră, devine livid și în final se închide în lumea sa interioară… Holograma actorului începe să aibă fluctuații… Alertă, grad doi! Bip! Bip!

Dispozitivele de control a parametrilor individuali trec pe minim… Alertă, grad unu! Bip! Bip!

Apare pe scenă un analizor de explorare subconștientă cu proiecție mentală pe ecran molecular care monitorizează starea de funcționare a sinapselor, numărul neuronilor activi… Alertă grad zero! Bip! Bip!… Tiiiiii…

 Moderatorul anunță: – A clacat! Individ irecuperabil… definitiv transferat în lumea virtuală. Rebut social – fără hologramă! Din motive tehnice, reprezentația se reia peste jumătate de oră! Vă mulțumim pentru înțelegere!

Fleoșc! (adică… punct)

Of!… M-am cam săturat de scris! Din patru pagini obligatorii, au ieșit două… Mamă și ce elan aveam!… dar mai e timp, dă-l naibii de scenariu. Ete că și… Hello, facem o tură cu ATV-ul, păpușico?

***

Așteptând în fața ușii mă cuprind valuri de emoții. Îmi aud strigat numele. Intru. Comisia este reprezentată de o singură persoană. Ridic jobenul și fac o plecăciune.

– Jos masca, paiață! – spune Marele păpușar – șeful, examinându-mă continuă: Ți s-a cam rupt ața vieții, nu? Păi, cam așa se întâmplă când tergiversezi și tragi sforile pe ultima sută. Ia să-ți văd scenariul! Sunt cel mai aprig critic… alfa și omega! Ha! Ha! Te ha-ha-lesc, păpușă!

– Prea mărite șef, din “Pomul cunoașterii științifice” mi-am croit scenariul după cum m-o dus capu’ meu de lemn. Nu l-am terminat și cred că mi-am cioplit crucea… virtuală. Te rog miluiește-mă, izbăvește-mă, nu-mi mai da să scriu scenarii… Fă-mă, OM! Că a ta e tehnologia și puterea. Amin!…

– Lasă gargara, Pinochio! Scenariul!

– Eu-Pinochio, clona după chipul și asemănarea ta, am dreptul la o ultimă dorință?

– Zî-i! – mustăcește șefu’-n barbă…

– Tată care-mi ești – Gepetto, dă-mi, te rog, alt motto și jur c-o să rescriu scenariul.

– Respins! Ho! Ho! Motto-ul rămâne: “Liberu’ arbitru!” – valabil pentru toți.

– O bucățică de ață! Plizzz!

– He! He! He! Șchecher mai ești Pinochio… umbli cu subtilități, mă tratezi ca pe Dumnezeu!

– Păi, nu ești tu, tatăl nostru, al tuturor păpuşilor? Azi, știu că n-o să câștig marele premiu, adică, iar n-o să devin un bă-iat a-de-vă-rat, dar te rog, tăticule, dă-mi puţină aţică, lungeşte-mi viaţa, sincer să fiu, mi s-au cam lărgit legăturile pe la încheieturi.

– Zi mai bine că ai probleme cu gâtul, ți l-o fi sucit, Bella, noua păpușă din trupa mea. Și mă rog, de unde ai tu, ATV?

– L-am importat din viitor.

Surâzând la răspunsul primit, Gepetto ia acul, mosorul cu ață și foarfeca. Pe îndelete reface legăturile figurinei de lemn și cântă hâtru (ca pentru sine):

Mosorelul se-nvârtește…

(taie cu foafecele): Țac! Țac! Țac!

Pinochio se șmecherește…

Țac! Țac! Țac!

”Repară mai repejor, tată”, se roagă nerăbdător Pinochio zărind-o pe fătuca Bella, dar Gepetto nu-și iese din ritmul său, are doar trei viteze: încet, încetișor și dai bataie, fapt cel scoate din sărite pe Pinochio, dar tace să nu se trezească cu gura cusută.

 ***

– Gata, Pinochio. Poți să-mi mulțumești. Ești fercheș. O să mă gândesc ce temă să-ți mai dau. Atenție! Sunt cu ochii pe tine… Heiii! Unde pleci? Vorbesc singur?… Pinochio! Piii-nooo-chio!… Ascultă-mă Pinochio, cu Bella tot marionetă ai să fii!… Auzi?… Prostule!

– Ok, tataie! Aud! Ei șiii… dar o să dansez după cum îmi cântă ea… Sîc!…

Bye-Bye, Big Brother!

De Mihaela SUCIU