Ce spune Timpul despre timp?

Trecutul despre Viitor:
Cine este el, de fapt?
Toată lumea vrea sa privească spre el
Cu seninătate şi speranţa.
Dar toţi rămân prinşi în mine,
Ca muşchii pe copaci
Ori ca tumorile în inimă.
Demagog este el, Viitorul..
Căci le promite oamenilor multe.
Promisiuni ecletice.
Ei cred că vor primi costume de diamante
Cu care să se îmbrace-n miez de noapte
Şi să se plimbe prin pustiu
Determinaţi să găsească ceea ce cred
Că vor să fie.
Dar nu! El este mincinos şi fals,
Pentru că nu le dă nimic.
Promisiuni deşarte.
Tot ce le oferă el este un abandon
amar, ca o cafea în timpul zilei.
Poate lui îi place cafeaua amară,
Dar oamenii au propriile lor delicii.
El şi Prezentul? Trecători, pe când eu sunt etern,
Perfect în nemurirea mea. Şi sigur, neschimbător.
De aceea oamenii mă preferă, fiindcă le ofer
Solidaritate şi lor le este frică de risc şi de Viaţă.

Prezentul despre Viitor:
Cine este el, de fapt?
Eu ştiu! Trecutul vorbeşte despre el cu ură,
Însă nu îşi dă seama că Viitorul este
Oglinda lui. Ca o balanţă cei doi stau
Faţă-n faţă, privindu-se.
Unul cu invidie, celălalt cu compasiune.
Şi tocmai de aceea eu admir Viitorul,
Şi îi caut mereu privirea.
Căci el e dătător de o demenţă dulce
La care eu tânjesc pentru că vreau,
Oh, vreau atât de mult să scap din mine!
Oamenii nu mă vor, niciodată nu se uită
La mine chiar dacă stau chiar în dreptul lor şi
Le cânt solfegii. Dar ei îl iubesc ori pe Viitorul cel Frumos,
Ori pe Trecutul cel de Temut.
Viitorul este Frumos, eu aşa îl consider.
În el se află comorile lumii şi chiar dacă adăposteşte şi
Calamităţi, fiecare oroare are un gram de măreţie.
Aşa că, orice cuvinte deşarte ar arunca unii faţă de el,
Viitorul este dătător de speranţă, clipe şi iubire.
Noi trebuie doar să credem în el.
De ce vă lăsaţi distruşi de Trecut?
Vă uitaţi sinele în el, capturat ca inima-n propriul stern,
Crezându-vă la adăpost de pericole. Dar de ce nu înţelegeţi
Că doar refuzaţi să lăsaţi Fericirea să vă înece?

Viitorul despre el însuşi:
Cine sunt, de fapt?
Uneori nici eu nu ştiu prea bine.
Sunt momente când mă consider Paradisul,
Întrucât sunt plin de iubire şi mă simt
Contagios, răspândind în jur numai epidemii
De voie bună, curaj şi bunătate.
Dar alteori sunt încărcat cu disperare,
Ca un monstru care vrea să scape din propria sa temniţă
Şi strig la cer, întrebându-l de ce nu mă dezleagă.
Şi mi-e frică de mine şi totuşi continui
Să mă beau, căci sunt un viciu.
Nimeni nu poate scăpa de mine, nici măcar eu!
Şi oamenii mă învinuiesc pentru că ei cred
Că de fapt eu le dirijez soarta dar se înşeală!
Ei sunt dirijorii absoluţi al acestui concert
Fastuos de muzică celestă,
Ei sunt eroii propriilor lor destine!
Dar sunt nevăzători de aceste lucruri simple,
Orbiţi de prejudecăţi şi încarceraţi de idei anoste.
Aşa că spuneţi-mi, oameni? De ce nu aveţi
curaj să vă rupeţi barierele şi să pătrundeţi în mine
Ca nişte furtuni minunate, splendide în agitaţia lor?
Vă spun şi, ascultaţi-mă, căci nu vă mint!
Credeţi în flacăra care arde în voi şi nu suflaţi în ea s-o stingeţi,
Ci lăsaţi-o să vă ardă căci eu inspir doar fum.

De Lungu Ioana

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Ce spune Timpul despre timp?, 10.0 out of 10 based on 2 ratings