Respingere (proiecție pesimistă)

Fără să-mi intuiesc chemarea și destinații zilnice de zbor

pășesc pe lut asemeni unui oarecare cu titlul consacrat de muritor.

Un drum-de-fier  îmi ostenește talpa,  rugina zilei aripile-mi frânge,

Am staționat greșit sub astrul zilei. Planeta ta albastră mă respinge!

Din mii de galaxii stelare m-ai aruncat în țara morilor de vânt,

Și era groaznic de frumoasă, și-o  îmbătrânea un ticăit flămând.

Iz planetar de moarte-mi zduncina ființa și așteptam ca ploile să vină

Și brâul-cerului ca o paletă salvatoare să-mi ducă sufletul acasă, în lumină.

Dar ploile întârziau, pasărea păcii a coborât pe țărmu-n asfințit,

și era vară, valul zbuciumat… în floarea vieții iarăși m-am simțit.

Erau iluzii poate. Dar, Sfânta Scriptură mai amintea de raiul pământesc

Și l-am găsit, era orașul roșu – templu pămân, sculptat dumnezeiesc.

Apoi am oscilat pe drumul  de la zăpezile eterne spre  țara piramidelor,

Din cea a galilor până în țara soarelui răsare și am cuprins cu ochiul într-o clipă

PĂMÂNTUL – un minunat teren de așteptare.

Cum să mă rup de el?

Dar cum să mai rămân?

Există-o viză de ședere-n viață, pe urmă, fără replici – un mormânt.

De Alexandrina Mateescu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +2 (from 2 votes)
Respingere (proiecție pesimistă), 10.0 out of 10 based on 2 ratings