S-a născut in urmă cu vreo cincizeci de ani, Mariana. Părinţii erau oameni simpli, modeşti. Amândoi, ,,ceapişti’’, aşa cum li se spunea pe atunci.

Gospodăria, micuţă şi modestă, nu avea de unde să se dezvolte prea mult, deşi părinţii erau muncitori si chibzuiţi. Le creşteau frumos pe fete, aveau mâncare pe masă, uniforme noi la începutul fiecărui an şcolar.

Îi plăcuse să înveţe. Dar nu prea multe fete erau încurajate, la vremea aceea, să continue şcoala. Devenise o fată frumoasă, cuminte, liniştită.

Pe la vreo nouăsprezece, douăzeci de ani, a cunoscut un băiat, un tractorist. Un tractorist era considerat  ,, de viitor’’, adică  avea ,, servici’’, şi încă unul bun. Dar ea s-a îndrăgostit de Mărinaş, foarte tare. El nici nu era de pe aici, nu avea o casă a lui, nu avea familie. Doar o soră, ce îl adusese ,,zestre’’, atunci când se măritase in satul nostru, după ce îşi vânduse casa sărmană părintească pe care a avuseseră în Poiana Mare. S-a măritat cu el, aducându-l ,,în avere’’, aşa cum se spune şi acum pe la noi când casa unor tineri căsătoriţi este aceea a soţiei.

Mai apoi a muncit alături de el, la fermă. Erau ferme frumoase, care adunau pe mai toţi oamenii muncitori din sat. Fermele I.P.I.L.F.- ului, aşa se numeau. Ani de zile, acolo au muncit, amândoi.

A venit apoi pe lume şi fetiţa lor, pe care au crescut-o cu  multă dragoste.

Însă, cu puţin timp chiar înainte de plecarea acesteia ,, la casa sa ‘’ Mariana a început să se consoleze în băutură, nimeni nu înţelegea de ce. Că era vin, sau ţuică, nu avea pentru ea prea mare importanţă. Nu-i vorbă, că bărbatul ei se schimbase, bea şi el, o jignea mai tot timpul. Apoi , el s-a imbolnăvit rău., având nevoie ca ea să-l îngrijeasca, şi a fost o slujnică devotată.

Fermele nu mai erau, demult. Fiica, demult cu familia ei, plecase acum la muncă in străinătate, ca să-si poată ,,ţine’’ copiii. Mariana mai mergea pe la vecini, să ajute la muncă. Mai mergea la muncă pe la oamenii înstăriţi, din sat. Accepta să fie plătită şi cu băutură.

Vremurile s-au schimbat fără ca ea să înţeleagă nici ,,ce’’, şi nici ,,cum’’. Dar s-au schimbat mai mult decat putea ea înţelege. De ce nu mai era niciun loc de munca in sat, de ce mulţi pleacă în lume, lăsând casele pustii, de ce bărbatul o ceartă, în loc să îi mulţumeasca pentru cât munceşte, şi cum îl îngrijeşte…

Gospodăria a rămas la fel, nu au putut să îmbunătăţeasca nimic, era aşa cum o moşteniseră de la părinţii ei.

Singurul refugiu îl avea în băutură. Când nu mai înţelegea nimic, se îmbăta . Gândul îi era mai tot timpul la alcool, cum să facă rost, ce ar mai putea face ca să-l obţină. Alcoolul i-a distrus ficatul. Era bolnavă, dar ea nu s-a tratat prea mult, căci nu putea renunţa la băutură, şi apoi trebuia să îngrijească de bărbat, care era rău bolnav. Nu se plângea de nimic, nu se plângea că este bolnavă, în continuare muncea, în continuare îşi vedea de ale ei.

Anul care a trecut, Mariana s-a stins. Liniştită, cuminte, aşa cum trăise.

Nu merg prea des in sat dar, aproape de fiecare dată văd, ghemuită pe o bancă, o ,,mariană’’. Zilnic, pe uliţa mea trece una dintre ele . Are tot timpul o sacoşă in care poartă câte o sticlă, cu care trece înspre sau dinspre cârciumă.

Cine sunt marianele ? Sunt femeile simple, de la ţară, care au muncit toată viaţa lor, au trăit frumos şi cinstit, până în momentul în care ceva le-a frânt. Şi-au pierdut iubirea, şi-au pierdut speranţa. Şi-au pierdut, poate, copiii, şi-au pierdut respectul de sine. Şi, pentru că nu au putut defini aceste pierderi, pentru că nu le-au putut nici înţelege, nici accepta, singurul remediu a fost, pentru ele, băutura.

Nu ştiu dacă eu, sau prietene de lânga mine, vom deveni mariane.

Dar, pentru oamenii simpli, care nu şi-au putut împărtaşi frustrările si deziluziile, care nu le-au putut înţelege, pe care tumultul schimbărilor i-a bulversat, băutura a fost singura lor opţiune.

Marianele sunt oameni buni, care nu fură, nu ucid, nu jignesc şi nu înjură pe nimeni. Îţi cer doar ceva de băut, să-şi poată alina suferinţa. Ele nu au de unde să ştie despre psihologi, căci n-au auzit vreodată despre psihologie. Ele nu au de unde să ştie că sunt bolnave, rănite, căci lumea le spune că-s beţive. Ele nu îşi pot găsi alt remediu pentru suferinţă, căci niciun vraci nu se află pe lănga ele.

Sunt multe mariane . Treci zilnic pe lângă ele. Nu înceta, vreodată, să te întrebi cum a fost viaţa lor.

Atunci când o întâlneşti întreabă-te, înainte de o judeca,  ,,cum a fost în urmă cu ani, aceasta femeie ?’’ A fost, poate, o femeie frumoasă, harnică, mama unor copii ce au crescut si au intrat cu bine pe făgaşul lor.

Marianele se nasc, trăiesc şi se sting uşor, lângă noi.

Sunt atât de singure, marianele…