Tu și Eu

Să încep cu tine, te privesc din nou, dar iarăşi nu îţi voi spune nimic, asemeni zilei de ieri sau celei de mâine. Cum aş putea? Cu ce aş putea începe?

Au plecat toţi cu o parte din mine, iar eu am rămas cu nişte vise împrăştiate, fără sens, fără un început sau sfârşit. E atât de ciudat, numai gândul la tine are sens în tot acest haos… Dar ce aş putea să îţi spun când eu tocmai am schimbat a zecea foaie din cauza pixului ce îmi tremură în mână?

Să îţi spun cât îţi iubesc acel ecou de linişte când totul în jurul meu nu e decât furtună? Să îți spun cum te-am chemat de atâtea ori încât buzele mi-au devenit dependente de melodia numelui tău? Cum te-am visat de atâtea ori încât orice gând devine o căutare disperată a ochilor tăi senini? Cum frumuseţea îţi poate fi citită de către oricine pe chipul meu de piatră.

De mi-ai zâmbi, aş renaşte din nimicul în care m-am scăldat zeci de ani, aş îmbrăţişa sufletul tău cald, aş îngenunchia pe nisipul rece şi ţi-aş şopti că eşti frumoasă aşa cum nu a fost, nu e şi nu va mai fi nimeni.

Aş privi marea cum se îneacă în ochii tăi, m-aş juca cu focul ce îţi oglindeşte părul, ţi-aş săruta buzele ce zâmbesc tăcute în amurg, ştiind că ceea ce voi fi până atunci va muri!

Ba chiar te-aş lăsa să-mi spui că pleci, că fugi dincolo de noi, unde eu nu te pot urma, ştiind că nu vor rămâne decât lacrimi de teamă şi dor până în clipa când vei reveni dansând în viaţa mea cu paşi aritmici, timizi, alungându-mi orice coşmar ce mă sufocă.

Refuz să-mi deschid ochii pentru că ştiu că te voi pierde în razele soarelui, mi-e teamă că într-o zi vei pleca şi nu îmi vei mai adresa cuvintele învelite în alb şi negru ce îmi colorează în suflet ideea de viaţă.

Dar iarăşi mă întorc în lumea mea unde simulez zborul cu aripi încătuşate, unde îţi inspir parfumul cu iz de libertate şi unde mă prefac că îţi pot citi şi stăpâni orice demon.

Ţi-aş spune totul, mi-aş dori enorm să pot… Dar de fiecare dată mă opresc şi zâmbesc, ştiu că ochii tăi perfecţi nu mă vor privi niciodată astfel, ştiu că niciodată nu voi simţi gustul buzelor tale, ştiu că nu te voi simţi în nici o ploaie, ştiu, iar tu vei zâmbi, neştiind că aceste rânduri sunt despre tine…

Cine sunt eu?

Aş putea scrie mii de rânduri despre condiţia umană, despre suflet, despre inimă sau, mai ales, despre iubire. Mi-ar fi foarte uşor să creez nişte citate pe care adolescenţii de azi să le distribuie pe reţelele de socializare ca adevăruri absolute despre degradarea omului.

Dar de ce aş vorbi despre ceva ce nu mă reprezintă? De ce aş hrăni cuiva nevoia de alinare cu nişte cuvinte superficiale în care eu nu aș crede? De ce aş scrie sute de pagini în care să elogiez durerea inestimabilă a iubirii când aceasta, deseori, mi-a dăruit emoţii şi zâmbete?

Am ales întotdeauna să scriu despre fiecare alegere pe care inima mea a făcut-o, am ales întotdeauna să fiu eu cu toate aceste defecte şi calităţi pe care niciun “trebuie să te schimbi, să fii mai…” nu mi le-a putut ucide. Şi de ce m-aş supune normelor unei societăţi incapabile de a mai visa?

Revenind la iubire, poate aş fi naiv încă să mai cred că aş putea crea şi întreţine cu sfinţenie un sentiment atât de înălţător, de frumos, la nesfârşit. Cu toate acestea, poate este în natura celor asemeni mie, a romanticilor, să credem în asemenea năluci (dacă nici noi, atunci cine?), să le permitem să ne fie muze şi să devenim astfel robii lor.

De multe ori ador aceste miraje blestemate, deşi întotdeauna sfârşesc prin a mi le îneca în fel de fel de otrăvuri până când ajung din nou să visez la aceleaşi himere.

Dar ador să visez, cu un zâmbet timid, cum o trezesc cu un sărut pe umerii goi, cum îi aduc ode ochilor ei sau cum îi alint buzele calde cu buzele mele ruginite.

Iar tu, cititorule, mi-ai putea reproşa, cu ochi blamabili, faptul că i-aş putea spune că o iubesc când eu am privit-o numai de la distanţă, prin nişte ochi fermecaţi de o obsesie dulce.

Şi mi-ai trezi doza de realism în care îmi voi nărui ultima umbră de speranţă, voi reprima imaginea ei, împreună cu orice emoţie şi voi păşi gol în lumea ta rece…

De Borcan Cristian

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +1 (from 1 vote)
Tu și Eu, 10.0 out of 10 based on 1 rating