Înrâurire

Cînd în limba dragostei, muzele încep să cînte
Într-un glas desfătător, zămislit să ne încânte
Cînd amorul lin plutește, dulce vis ne înconjoară
Lumea o lăsăm uitată, totu-n jur ne înfioară.

Parcă prinde glas și vântul, ce voios ne dă binețe
Cu o adiere blândă, alungînd orice tristețe
Ne sărută raza lunii, ne dezmiardă cu noblețe
Un extaz ce zîmbet duce, veselind a noastre fețe.

Stelele ne trag cu ochiul, parcă ar zîmbi sfioase
Prin văzduhuri siderale ele strălucesc sticloase
Trece steaua căzătoare prevestindu-ne norocul
Iar cometa ne vestește, să ne împlinim sorocul.

Doar în jur a două inimi se învârte lumea toată
Timpul însuși se petrece, numa-n jurul nostru roată
Cronos uită lumea-ntreagă, parc-o lasă-ncremenită
Dragostea să se-nfiripe, doar în noi nestingherită
Preț de-o clipă fermecată, ce-am dori-o nesfîrșită.

Nu e frază-n astă lume, nu e strofă pe pământ
Să descrie-a mea iubire, ce o simt și ce o cânt
Și ce-o port iubitei mele, că-i ce am mai drag și sfânt
I-aș jura pe veci credință, într-un tainic legământ.

Este raza mea de soare, e comoara mea sublimă
Cînd se află lîngă mine, sufletul mi se animă,
Îmi provoacă bucurie, tresărire între gene
Ca un ghiocel sfios, ce răsare din troiene
Primăvara vieții mele, alungînd recea zăpadă
O poveste nesfîrșită, smulsă parcă din baladă.

O iubesc ca-ntîia oară, la călcâie am scîntei
E a florilor crăiasă, iar de-apare-ntre femei
E-un boboc de trandafir care crește-n bălării
Cu petale spiralate, ca niște dantelării,
Printre mîndrele femei cînd răsare ca o floare
Restul parcă-s buruieni, ce sunt nefolositoare.

Iar de n-o văd doar o clipă, dor adînc ce mă pătrunde
Ca deșertul ce așteaptă, ploile ca să-l scufunde
Dacă nu e lîngă mine, timpul parcă nu mai curge
Râul dragostei din mine, ce învolburat se scurge!

O iubire-adevărată, val ce urcă, mereu crește
Ca un patos care-n mine, parcă nu se mai oprește
Tot așa precum un fluviu, afluenți mereu primește
Și-a lui albie-nspre mare, tot mai largă se zărește,
Tot așa a mea iubire, crește-n ritm necontenit
Fiecare clip-aduce, un ceva deosebit,
Adăpată de simțirea, ce o port iubitei mele
De răstimpul împreună și cu bune și cu rele
E un fluviu al iubirii care curge neîncetat
Și oricît aș bea dintr-însul, devin tot mai însetat
Că de dragostea ce-mi poartă, nu m-oi sătura în veci
Ca de un nectar divin, care-l sorbi cînd te petreci.

Fluviu care curge veșnic, el nu seacă niciodată
O mai mare-nvolburare, nu a existat vreodată
Șir de perle înspumate, Cataractele Iubirii
Pe-un ținut unde plutesc, pașii vii ai Fericirii
Nu e piedică în calea-i, e-un amor nezdruncinat
Care sapă și-n granit, c-un elan neîncetat
Iar izvoare-i umflă matca, și-l adapă la mijloc
Sunt Încrederea Deplină și Respectul Reciproc.

Iar pe fluviul de amor, vîrtej s-a dezlănțuit
Și în mreje de iubire, pe noi doi ne-a-nlănțuit
Și rotindu-ne-mpreună, în deplină armonie
Sufletele să ne-înece, în a dragostei beție,
Fluviul Dragostei se varsă în Oceanul de Iubire
Ce-i noian nemărginit de trăiri și de-mplinire
Pare-o dulce mahmureală, și n-am vrea să ne trezim
Din frumosul vis de-amor, care veșnic îl dorim.

De Nicolae Tomescu