La Fântâna lui Uţoiu

-Ai auzit, fǎ, ce a pǎţit Costandin al Veti lui Ion asearǎ? o întreabǎ Elisaveta lui Giuran pe vecina de peste drum, Ioana lui Cârna, cu care se întâlni la ciutura din capul uliţii, unde veniserǎ cu vedrele la apǎ.

-N-am auzit, fǎ, Doamne iartǎ-mǎ, nimic. Da ce’a pǎţit? Lasǎ, cǎ-ţi scot eu apǎ şi dumitale, îi rǎspunde Ioana în timp ce-i vǎrsa în vadrǎ o gǎleatǎ de apǎ.

-N-auzi, fǎ, cǎ a pierdut vacile şi a plecat sǎ le caute pe la Via Irizii. Tot cǎutându-le, l-a prins noaptea.”

-Vacile, mǎcar le-a gǎsit, pǎcatele mele? o întrerupse curioasǎ, Ioana lui Cârna.

-Le-a gǎsit, fǎ, le-a gǎsit. Apucaserǎ pe la Podul lui Florian, prin pǎdure. Întunecase bine de tot când a dat de ele. Le-a luat dindǎrǎt şi a luat-o cu ele sǎ coboare pe la Fântâna lui Uţoiu.

-Da, de ce, Doamne apǎrǎ-mǎ! s-a mai întors la vale şi n-a luat-o drept în vale sǎ coboare pe la Dode Bǎdeacu şi-o lua la urmă pe drum la vale. Nu se poate abţine Ioana sǎ n-o întrerupǎ pe Elisaveta.

-Ei şi dumneata, acum! Cred cǎ i s-a pǎrut mai aproape pe’ci. Acum lasǎ-mǎ, sǎ-ţi povestesc. Când ajunsǎ la fântânǎ se întâlni cu o femeie cu o vadrǎ cu apǎ-n cap. El crezu cǎ e Ţaţa Mǎriţa, fǎ, a lui Lisandru Şchiopu, ǎla de a fost înfiat de Uţoiu înainte de a muri. Se vǎzu nevoitǎ Elisaveta sǎ-i explice Ioanei care o privea nedumeritǎ.

– Aha, acum ştiu de care zici, Ţaţa Mǎriţa! Pǎi, Doamne iartǎ-mǎ, şi ţaţa asta cum o fi putând sǎ stea acolo singurǎ?

-Ei sǎraca, unde ai vrea sǎ se ducǎ acum decǎt la cimitir în Valea Vii; când, Doamne fereşte i-o suna ceasu? Da, lasǎ-mǎ, fǎ, sǎ-ţi spui mai departe cǎ mǎ grǎbesc cǎ lǎsai, pǎcatele mele, o oalǎ cu fǎsui pe foc; s-o fi şi stins focul, decând mǎ întâlnii cu dumneta!

– Hai, fǎ, spune odatǎ! cǎ mǎ fǎcuşi curioasǎ. Sǎ ştii dumneata, cǎ şi eu mǎ grǎbesc cǎ lǎsai mǎmǎliga pe foc.”

-N-auzi,fǎ, cǎ bietul om crezând cǎ este Ţaţa Mǎriţa, i-a dat bunǎ seara şi-a ‘ntrebat-o ce mai face?! Şi s-a pomenit fǎ cu necuratul, cǎ necuratul a fost, cǎ s-a lungit odatǎ şi-a trecut peste el şi peste pǎdure şi-a pierit. Bietul om! şi-a fǎcut semnul crucii şi a mânat vacile acasǎ fǎrǎ sǎ mai priveascǎ înapoi.

-Bine, Doamne, iartǎ-mǎ, cǎ nu l-a pocit! zise Ioana, fǎcându-şi semnul crucii.

-Bine, cǎ nu l-a pocit sǎracu! Când a intrat în casǎ era galbin ca şofranu. Biata Floarea, nevastǎ-sa nu ştia ce sǎ facǎ, sǎraca. Pǎi n-auzi, fǎ, c-a intrat în casǎ galbin ca şofranu şi tremura tot şi bolborosea nişte cuvinte ne’nţelese? Biata femeie a dat fuga la Fierǎreasa sǎ-i descânte. Cred cǎ dacǎ nu-i descânta Fierǎreasa murea de spaimǎ! I-a descântat asta de Muma Pǎdurii şi de sperieturǎ. Abia dispreziuǎ îşi reveni şi începu sǎ povesteascǎ prin ce a trecut. Azi, toatǎ ziua zǎcu. Abia pe la amiaz’ mâncǎ şi el o ţârǎ de lapte. Îşi încheie Elisaveta povestirea, pe care o auzise şi ea de la Mǎrioara lui Chioru când se întâlniserǎ în fundul grǎdinii, care la rândul ei o auzise de la ….

Îşi luarǎ vedrele de apǎ în cap şi plecarǎ grǎbite, fiecare spre casa ei, nu înainte de aş face semnul crucii, amintindu-şi probabil fiecare de treburile rǎmase neterminate acasǎ.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
La Fântâna lui Uţoiu, 10.0 out of 10 based on 2 ratings