Parfum de pește prăjit

Dumineca dimineața,după o săptămână de griji cu nepoțelul,debutant în ale școlii,înloc să doarmă până pe la opt-nouă,așa cum făcea toată scara blocului,Nea Jenică se scula cu noaptea în cap,își lua sculele de pescuit și pleca încet spre gârlă.  Construia „gardul” din nuielele uscate strânse de pe malul apei –  cea mai mare plăcere a lui era să dea la obleți de după gard  – ,arunca nada și se punea pe treabă.  Vorba vine.  Ceea ce avea de făcut era să stea și să aștepte răbdător să i se miște pluta de pe luciul apei.  Cu toate acestea,nu își dădea seama când treceau cele patru-cinci ore dedicate pescuitului .  Restul zilei de sărbătoare era al fotbalului.  Se așeza comod în fotoliu,deschidea televizorul și uita detoate.

De fiecare dată însă,când se întorcea acasă,de la baltă,îl vedeam necăjit.  Ce ai,Nea Jenică?  l-am întrebat de câteva ori.  N-ai prins destul pește?  Făcea semn cu mâna că nu-i asta  și își vedea de drum.  Nu-i plăcea subiectul.  Dar nu m-am lăsat.  Ce să fie,domnule,nu avu încotro Nea Jenică la insistențele mele..  Nu știi cum e lumea?  Iți scoate vorbe din orice.  Uite,zise el cu năduf,arătându-mi traista.  Niciodată nu vin cu ea goală.  Dar trebuie să le faci inventarul  ca să te creadă,oftă el și mai adânc și continuă.  Toată scara,de sus și până jos,zice că îmi pierd timpul de pomană.  Că,spun ei,cu un vecin pescar ar trebui să simtă și dumnealor măcar mirosul peștelui.  Ca și cum aș fi hală de pescărie.

Deunăzi,însă,nu-mi venea să-mi cred ochilor.  Nea Jenică pășea sprinten spre casă,fluierând vesel o învârtită de prin partea locului.  Ai scăpat de vorbele cârcotașilor? l-am întrebat curios.  Se opri,îmi zâmbi într-un anume fel și îmi făcu semn să mă apropii.  Am dat lovitura,bădie! mă anunță complice.  De câteva săptămâni întreaga scară mă consideră cel mai mare pescar de pe mapamond.  Cum așa!? m-am mirat  sincer.  Prinzi mai multă caracudă?  Da de unde,ridică din umeri Nea Jenică râzând mucalit.  Poate nici cât în sezonul trecut.  Dar asta nu contează.  Pentru ei esențialul e să le miroase a pește.  Si îi parfumează Nea Grigore din belșug.

Nu a mai fost nevoie să insist.  Când avea ceva de spus,Nea Jenică nu te lăsa el.  Poți să-ți ții gura? mă întrebă el în șoaptă,deși nu era nimeni prin preajmă.  Doar mă știi,Nea Jenică,i-am făcut eu semn cu degetul la obraz.  Bine,zice el.  Cum îți spuneam,nu mai puteam să ies din gura lor.  Unii ziceau chiar că aduc broaște în traistă,ca să fie umflată.  Si ce ai vrea,bă!  m-am răstit eu la unu.  Măcar să miroase pe-acilea a ceva,mi-o întoarse el.  Ce să fac? mă tot întrebam eu. Ideea mi-a dat-o ăla mic.  Costel.  Ce crezi că am făcut?

Am ridicat neștiutor din umeri.  O nimic toată,bre,îmi făcu cu ochiul Nea Jenică.  Da tare de tot.   Fii atent..  In fiecare duminică,după ședința de pescuit,îndată ce ajung acasă număr obleții,îi spăl și arunc unul în tigaie.  Rumenesc bine peștișorul,pe ambele părți,și îl pun pe puștiulică să pândească prin vizorul ușii.  Când mă face atent că-i liniște deplină pe frontul de vest,fac o tură pe scară,de sus în jos și retur,cu tigaia încinsă în mână.  Si apoi mă distrez,privind și eu prin vizor.  Să-i vezi cum deschid toți ușile,unul câte unu,și înghit în sec de ți-e mai mare dragul.  Ce să le fac?  Asta au vrut,asta le dau.   Parfum de pește prăjit.

De  Grigore Toloacă

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)
Parfum de pește prăjit, 9.0 out of 10 based on 1 rating