Vasile Flămându,cel din deal,a căzut ca secerat.  Ziua în amiaza mare.  Câțiva inși aflați întâmplător prin preajmă,printre care s-a numărat și un felcer de animale,au vrut să-i dea primul ajutor.  Au încercat o resuscitare.  Inclusiv gură la gură.   Degeaba.  Inima lui Vasilică se oprise pentru totdeauna.   Cei din jur au început să se întrebe.  Ce-a fost asta,băi?!  Cum de s-a întâmplat?  Îl știau pe al de Flămându ca pe un zdrahon sănătos tun.  Și acum îl vedeau lat,fără suflare,căzut în mijlocul uliței.  Deși se spune că de morți numai de bine,bârfele pe seama decedatului nu au lipsit.  Comă alcoolică,bădie,și-au dat cu părerea unii.  A turnat în el ca într-un burduf fără fund.  Sau l-o fi ajuns blestemul Firuței,bâzâiau țațele.  A lăsat-o grea și apoi nici nu a mai vrut să audă de fată.  L-a bătut Dumnezeu,asta-i.  Părintele Mironescu s-a arătat neutru.  Așa e când ți se sfârșesc zilele.  Vine aia cu coasa și,gata.  Dumnezeu să-l ierte.

Detaliile oficiale au venit din partea polițaiului.  Lucrurile sunt limpezi,a spus șeful de post.  Omul a intrat în cârciuma lui Zdrâncu dis-de-dimineață.  S-a cinstit cu unul,cu altul până după prânz.   Când a simțit pesemne că nu-l mai țin baierele,a spus adio și n-am cuvinte și a ieșit la aer.  A trecut podul peste gârlă și a luat-o pe trei cărări pe drumul mare.  Se clătina,se zice,rău de tot.  A ajuns cu chiu cu vai prin dreptul școlii,a trecut de ea dar în fața dispensarului picioarele i s-au muiat de tot.   Și i-a stat și inima.  Stop cardiac.  Cam asta-i.

La priveghi lume multă.  La început s-au vărsat câteva lacrimi.  Amare.  S-a dus de tânăr,săracul de el!   Sau spus apoi și vorbe de duh.  Cum că răposatul ar fi fost un om cu suflet mare,cu inima largă și cu frica în Cel de sus.   Privegherea s-a încheiat spre ziuă,ca de obicei,cu un bairam în toată regula.  Cu băutură din belșug.  Că tare îi mai plăcea lui Vasilică.  Să fie de sufletul lui.

În drum spre cimitir,jale mare.  Popa și dascălii își cântau partiturile conștiincioși.  Aleluiaaa!…    Aleluiaaa!…   În timp ce bocitoarele își smulgeau părul de pe cap.  Dar cei mai mulți se gândeau la praznicul de după îngropăciune.  Nici prin gând nu le trecea ideea ratării unei pomeni grase udate din belșug cu tărie fără Vasile Flămându în capul mesei.   Erau cu toții la curent cu vorba care spune că mortul de la groapă nu se mai întoarce.   După ce cortegiul funerar a făcut un popas la biserica din deal,s-a ajuns la cimitir.  Sfârșit de drum.      Așa au crezut toți cei de față.   Dar nu a fost să fie.  Când mai rămăseseră doar câțiva pași până la locul de veci,s-a întâmplat minunea.  Vasilică s-a ridicat în capul oaselor din copârșeu,a privit buimac în jur și,nici una nici două,s-a burzuluit rău de tot.   Ce-i cu panarama asta,băi?!   Ați căpiat?   A sărit sprinten din coșciug și s-a răstit la lumea rămasă cu gura căscată.   Gata,băi,cu farsa.  Înțeleg gluma.  Dar s-a terminat cu distracția.   Valea!

Năuciți de întâmplare,oamenii au plecat îngândurați pe la casele lor.   Balamucul avea să înceapă peste o săptămână.   Convins că fusese vorba de o glumă proastă,mortul întors de la groapă a făcut-o lată nonstop.  Abia când s-a trezit de-a binelea din mahmureala pe termen lung a realizat că,totuși,timp de trei zile și trei nopți hălăduise pe celălalt tărâm.  Moarte clinică,bre,i-a explicat veterinarul.

După ce i s-a limpezit oarecum mintea,Vasile Flămându a fost asaltat de curioși.  Cum e dincolo,băi Vasilcă?   Dacă și pe lumea ailaltă e criză,inflație și tăieri de salarii și pensii.  Dacă cumva s-a întâlnit cu cutare sau cutare plecați dintre cei vii.  Și dacă au transmis ceva celor de aici.  Vasilică nu s-a zgârcit cu informațiile.  În rai nu-i criză,măi oameni buni.   E ca în comunism.  De la fiecare după posibilități,fiecăruia după nevoi.  Sânul lui Avram.   În iad e mai greu.   Dar,în schimb,acolo nu se duce lipsă de căldură.  Foc continuu.  Desigur,fraților,se arăta el binevoitor cu oricine întreba.  I-am întâlnit pe mulți.   De pildă,pe moș Ghiță.  E sănătos bătrânul.   Și nu mai e nevoit să umble după medicamente compensate sau gratuite.   Ai văzut-o,maică,și pe hârca aia a lui Irimie? a vrut să știe baba Floarea.  Da,mătușă.  Te-aș mai întreba ceva,dacă nu te superi,insistă baba.  Nu cumva?…  Ce,dadă?  Știi tu la ce mă gândesc.  Cât a trăit,hoașca a fost cam rea de muscă.  Și al meu nu s-a dat în lături.  Acum,că s-au dus amândoi acolo…  Nu,mătușico,o liniști Vasilică.   În rai e interzis.  Sfântul Petre nu admite așa ceva.  Cum te prinde c-ai călcat pe bec te și expulzează din grădina raiului.   Dar,ca să fiu sincer,adăugă el făcând cu ochiul celor din jur,nu pot să bag mâna în foc.  Valerica lui Lavric e tot spurcată la gură? a ținut să știe o vecină de-a răposatei.  Tot,confirmă Vasile Flămându.   De nărav nu scapi nici mort.  Dar Gheorghe al meu e bine?  Da,fă.  Nici o problemă.  Îți transmite sănătate.  Și,mai zicea el,să nu te încurci cu al de Țăruș.  Că-i un măgar și jumătate.

Printre curioși s-a nimerit și duduia Nuțy,tovarășa de-o viață a celui care a fost Gigi Bogatu,un fel de boiernaș al comunei.  Dăduse ortul popii doar cu câteva luni în urmă.   Cum o duce Giguță al meu?  se interesă cu lacrimi în ochi duduia.  Unde a ajuns?   În rai?   În iad?  Cu palmaresul lui i-a fost peste puteri să pătrundă în paradis,o puse în temă Vasilică.  Știi povestea aia din biblie cu cămila și cu urechile acului.  N-o știu,recunoscu Nuțy.   Dar,din ce spui,să înțeleg c-a ajuns în iad?  Îmi pare rău,ridică neputincios din umeri Vasilică.   Vaiii,vaiii!… izbucni în plâns femeia.  Nu ai motive să te văicărești,stimată doamnă,încercă s-o liniștească Vasile.   Boierul… tot boier.  Chiar și în iad.  În timp ce calicul… tot calic.  Cum așa?! se minună văduva.  Iaca bine,duduie.  Gicuță al dumitale huzurește zi și noapte ca belferul în cazanul cu smoală clocotită în timp ce al lui Mocanu,argatul care l-a slugărit o viață întreagă și pe pământ,îl slugărește și acolo.  Sparge continuu la lemne pentru a întreține focul nestins sub cazanul cu catran al stăpânului.

De Grigore Toloacă