Când au un pic de răgaz,seara,după asfințitul soarelui gospodinele satului ies la margine șanțului,în fața porții pentru așa zisul transfer de informații.   Fenomenului i se mai spune și radio-șanț și își are originea în vorba aia din bătrâni potrivit căreia „gura lumi-i slobodă”.  Oricum i s-ar zice  și ori de unde s-ar trage,rezultatul obiceiului e același: distracție rurală.  Și plăcută,și utilă.  Una spune una,ce-a aflat de nu se știe unde,alta completează cu ce i-a ajuns la urechi de aiurea și,tot așa,până ce,din vorbă în vorbă,zvonistica prinde contururi clare.   Nu contează că la început a fost o simplă vorbuliță pusă în circulație de o țață cu imaginație bogată și mâncărime la limbă.   Pritocită la marginea șanțului,bârfa enunțată capătă valențe de certitudine și se răspândește în cele patru zări ca atare.

Ați auzit,fă,ce-a promis premierul? vru să știe o bunicuță cu părul albit de ani.  Păi a promis cam multe dumnealui,veni prompt răspunsul din partea unei lelițe mai tinerică.  Depinde la ce te referi.  La aia cu adevărurile,fato.  A spus că face pe dracu-n patru,doamne iartă-mă și va afla totul.  Cum a fost,ce-au făcut ăi de dinainte,cât au furat,cum,mă rog,tot-tot.  Nu-i va scăpa,cică,nimic.  Și va spune poporului deschis,să nu mai fie vorbe.  Bravo lui ! se auzi din toate părțile.  Om dintr-o bucată.

Așa o fi,mârâi o bătrânică sprijinită în baston.  De promis promit toți.   Numai că de la vorbă la faptă e drum lung,fetelor.  Ați auzit de chestia aia?    Ce?! săriră suratele cu gura pe ea.  Ai aflat ceva,dadă?  Când?  De unde?  Păi… lungi bătrânica vorba,pentru efect,și zâmbi enigmatic.  Gospodinele deveniră numai ochi și urechi.  O știau pe babă ahtiată de politică.  Se uita toată noaptea la televizor,că nu prea avea somn și,când prindea ocazia,își etala opiniile în fața lor mai dihai decât o moderatoare de la tv.  Da trăncănește odată,cotoroanțo ! își pierdu răbdarea una cam de aceeași vârstă.  Nu ne mai perpeli atâta.

Bunicuța își drese vocea hodorogită de vreme,își privi roată auditoriul,se scărpină după ceafă și abia după ce curiozitatea de pe marginea șanțului atinse cote maxime catadicsi să dea curs invitației.  Va să zică,n-ați auzit trase ea concluzia.  Nu-i bai.  Vă pun mintenaș în temă.  Își drese din nou glasul și începu:  Uitați care-i treaba,fetelor.  Chiar a doua zi după ce s-a instalat la Palatul Victoria,premierul a ținut o ședință de taină cu miniștrii lui și cu mai marii televiziunilor și ziarelor din țară.  Ce ziceți de asta?  Lelițele se dezumflară dezamăgite.  Uite la ea ! o ironizară.  Ședință?!  Păi care-i rostul unui premier?  Să țină ședințe.  Altfel cum?   Aveți dreptate,bre,admise bunicuța.  De ședințe nu ne putem plânge.  Se țin.  Chiar mai multe de cât pe vremuri.  Numai că la adunarea cu pricina,premierul le-a spus celor prezenți niște lucruri atât de groaznice încât i-a pus să jure cu mâna pe biblie că nu vor spune o vorbă despre cele auzite.  Sunt doar pentru urechile voastre,le-a atras dumnealui atenția.  Dacă le răspândiți în popor,e jale mare.  Nenorocire.

Clipe de suspans maxim pe marginea șanțului.  Ce o fi spus,soro,premierul?  Lucruri groaznice?  Cât de groaznice?   Și de ce nu le-ar ști și poporul?   Întrebări grele.  Ce păreau,la prima vedere,fără răspuns.  Speranțele se îndreptară,evident,spre bunicuță.  Doar ea era în măsură – își ziceau gospodinele – să facă nițică lumină.  N-a răsuflat nimic,dragele mele,dădu baba din colț în colț.  Miniștrii și jurnaliștii s-au legat prin jurământ să-și pună lacăte la gură.  Dar știți și voi ce se întâmplă cu un secret când e știut de mai mulți,zâmbi ea în felul ei,enigmatic.   Se spune… Da mai bine îmi țin și eu pliscul,își scuipă bunicuța în sân.  Dacă s-ar afla…  S-ar destabiliza țara.  Ar intra în panică toată prostimea și ar fi jale mare,vorba premierului.  Atât le-a trebuit gospodinelor avide de știri senzaționale.  Au asaltat-o pe bunicuță din toate părțile.

Bine,fetelor,cedă până la urmă bătrâna.  Vă spun.  Cu o condiție.  Să rămână între noi.  De acord?   După ce s-a convins că toată lumea e de acord,și-a dat drumul la gură.  Uite cum stă treaba,dragele mele,începu ea în șoaptă ca să nu poată fi înregistrată de careva pentru eventuale stenograme compromițătoare.   Se zice că odată ajuns în Platul Victoriei,premierul a început să cotrobăiască prin hârtii.  Să afle totul,cum spuneam,și să spună poporului ce și cum.  Peste ce credeți c-a dat dumnealui?   Aud?  Nu-i așa că nu vă trece nimic prin tărtăcuță?   Normal.   Cum ziceam,e vorba de niște lucruri de speriat,fetelor.  Cică într-un document ultrasecret,ținut până acum închis sub șapte lacăte,se vorbește că în anul care vine va fi sfârșitul lumii.  Chiar așa,dragele mele.  Sfârșitul lumii.  Când va suna ceasul de trecere din anul ăsta în celălalt totul se va preface în stană de piatră.  Oameni,mașini,case,păduri,animale.  Nimic nu va scăpa viu,maică.  Nici musca.  Da nu-i numai atât.  Într-o anexă a documentului cu pricina se prevede,expres,că,dup apocalips,va veni pe pământ Antihrist,ucigă-l toaca.  Și îi va învia numai pe ai lui ,întorcând lumea pe dos.  Pricepeți de ce le-a cerut premierul miniștrilor și jurnaliștilor să-și țină gura?

Gospodinele s-u împrăștiat înfricoșate făcându-i cruce cu limba ca să nu-și trădeze emoțiile puternice prin care treceau.  Nu înainte de a jura și ele că nu vor sufla o vorbă despre cele auzite la radio-șanț.  Dar se știe,vorba bunicuței,ce se întâmplă cu un secret știut de o armată de lelițe.  Vestea despre sfârșitul lumii și venirea lui Antihrist pe pământ se răspândi ca fulgerul.  În toată țara.  A fost nevoie,pentru a liniști poporul,de o ordonanță de urgență a guvernului prin care s-a amânat,deocamdată pentru un an de zile,sfârșitul iminent al lumii.

De Grigore Toloacă