Act educațional

 

Popescu 1,bunicul,era negru la față. De necaz. Nu mai putea tolera comportamentul incorect al lui Popescu 2,nepotu-său. Trebuia să-i dea neapărat o lecție. Cu toată severitatea de care poate fi în stare un adept fidel al corectitudinii exemplare pe un teren de sport. Să-ți fie rușine ! își apostrofă el nepotul. Auzi la el!… Să mă faci de râs? Pe mine,jucător model la vremea mea,cu respect față de public și arbitri. E adevărat,continuă el cu o nostalgie greu de mascat,n-am ajuns prea sus cu fotbalul. Pentru că nu erau condițiile de astăzi. Dar mă cunoștea un județ întreg. Eram fala municipiului.  Moșulică se înfurie de-a binelea. Și tu!… Asta-i,zise el cu necaz. Nu aveți pic de rușine în voi. Halal tineret. Mă auzi?

Îl auzea. Numai că Popescu 2,nepotul,jucător de bază în echipa de juniori a municipiului,nu îndrăznea să-și ridice privirile spre gloria de altădată a fotbalului local.  Tăcea,suportând cu smerenie și cu recunoștință privațiunile actului educațional. Bunicul dădu a lehamite din mână. Știu că pe o ureche îți intră și pe cealaltă îți iese.   Dar eu mi-am făcut datoria. Să nu spui mâine – poimâne că nu m-am ocupat,mă rog,de educația ta. Profitând de situație,care devenise oarecum mai calmă,nepotul se angajă imediat într-o repliere strategică,bucuros că săpase totuși ușor. Așa e,bunicule. Ai dreptate. Și te asigur  că pe viitor..  În fine. N-o să mai dau ocazia…În orice caz,îți mulțumesc din suflet.  Odată autocritica făcută,dădu să părăsească ușurel câmpul de luptă. Un moment,interveni în ultima clipă bunicul. Mai e ceva? tresări nepotul. N-am înțeles un lucru,băiete,ridică nedumerit din umeri bătrânul. Cum de-ai fost totuși n stare de-o asemenea performanță?  Nepotul rămase fără glas.  Ei? Insistă Popescu 1.  Performanță,bunicule?!… Da ce-i asta,băiețaș?  Un avertisment,un cartonaș galben și unul roșu… Toate într-un singur meci.  Nu-i o performanță?  Popescu 2 își îngropă,spășit,privirile în pământ. Ți-a pierit vocea,domnule?  Aud?  Păi,să vezi,bunicule…nu vu încotro nepotul.  Prima dată s-a întâmplat la o fază de atac.  Arbitrul  m-a fluierat în ofsaid.  Și-ai protestat?  Da de unde!  Am  ridicat mâna,așa cum se procedează,recunoscând că am fost oprit corect din acțiune.  Foarte bine,copile!  Da.  Dar de ciudă am șutat,mingea s-a dus la peluză și dumnealui m-a trimis s-o aduc. Cum?!… se făcu foc bunicul.  Da ce,tu ești hamalul lui?  Să-l pună pe fecioru-său  s-o care. Chestia asta i-am spus-o și eu,bunicule.  Și dumnealui m-a avertizat verbal.

Popescu 2 înghiți în sec.  Mda… mârâi el.  Mă rog.  Poate ar fi trebuit… În fine.  Cu cartonașul galben cum a fost?  Tot la o intervenție a arbitrului,bunicule. Unul dintre adversari driblase pe vreo trei de la noi.  Când a ajuns în fața mea,m făcut ce-am făcut și l-am dat de câteva ori peste cap de-a stat un sfert de oră pe tușă.  Că doar nu era să-l lași să vă dea gol,se arătă plin de înțelegere bătrânul.  Așa am zis și eu,bunicule.  Arbitrul însă,nu știu din ce motive,mi-a arătat cartonașul galben.  Asta-i măgărie curată,nu arbitraj,esclamă indignat la culme Popescu 1. De ce nu se duce să joace nasturi pe maidan sau să fluiere în pădure și nu să arbitreze pe un teren de fotbal?   Exact întrebarea asta i-am adresat-o și eu,bunicule.  Dar bădăranul n-a ținut cont și mi l-a arătat și pe cel roșu.

De Grigore Toloacă

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: -1 (from 1 vote)
Act educațional, 1.0 out of 10 based on 1 rating