(3 septembrie 2014)

Şi am rămas captiv într-o lume crâncenă şi meschină
În care domină numai instinctul de supravieţuire şi viciul.
Şi mi-e lehamite că trebuie să trăiesc în ea,
Dar n-am ce-i face…
Aş părăsi-o daca-ş putea.

Şi când văd oameni vicioşi care subjugă lumea
Mă simt anemic,
Iar atunci îmi doresc să mă fi născut struţ,
Să-mi vâr capul în pământ
Şi să mă detaşez de lumea terestră,
Să nu mai aud ocările ce mi se adresează,
Să nu mai văd în juru-mi depravare,
Să nu mai simt mirosul păcatului,
Să scap de tot ce e rău…

Dar nu m-am născut struţ;
Şi încerc, în schimb, să fug, să mă ascund,
Dar toate eforturile mele sunt în zadar,
Căci răul mă urmăreşte şi în cele mai întunecate şi ascunse caverne ale pământului
Şi încearcă să mă subjuge şi pe mine.
Şi atunci sunt atât de zbuciumat,
Încât mă cred în lagărele de la Auschwitz.

Şi în momentul în care credeam că voi ceda
Mă trezişi brusc la realitate,
Ca şi cum o putere cerească mi-ar fi sărit în ajutor…

Totuşi, răul încă mă pândeşte pe la colţuri,
Dar nu mă tem şi îi surâd triumfător.
Chiar dacă mă chinuie amarnic,
Eu lupt şi voi lupta mereu cu el,
Captiv în acest univers infect.