Glumele foarte bune – strict interzise!

Cine crede că într-un spital e numai amar și jale se înșeală.    Amarnic.   E adevărat,în saloanele pline cu bolnavi nu poate fi vorba de o atmosferă precum la o nuntă cu lăutari vestiți și daruri consistente sau ca la o cumetrie stropită din belșug cu răchie din prună răscoaptă fiartă de două ori și zaibăr de câțiva ani.   Nu.   Dar nici nu se poate spune că ar fi o atmosferă de morgă.

Să luăm,spre pildă,salonul șapte de la spitalul județean.   Aici toți pacienții sunt,într-un fel sau altul,tăiați.    Ba prin regiunea ficatului,ba prin zona splinei,a stomacului,a prostatei…   După preferințele fiecăruia.    De obicei,în salon e liniște.    Deși,din când în când,se mai aude,în surdină,câte un icnet,un geamăt,un oftat prelung sau o înjurătură de mamă spusă printre dinți.   Se știe însă că românul face haz și de necaz.   Așa și în salonul șapte.   Neavând ceva mai bun de făcut,pacienții,aflați în binevenita perioadă de pre convalescență,se dedau la glume.   O fac însă cu multă grijă.   Fiind operați,locurile cu pricina nu trebuie supuse nici celui mai neînsemnat pericol,au fost sfătuiți.   Cât privește râsul…   Se râde.    Numai că și lucrul acesta se face,în salonul șapte,într-un anume fel.   La apariția poantei,în cazul în care aceasta există,bolnavii își duc automat mâinile la operație apăsând ușor pansamentul,se chircesc covrig în așternutul lor de spital în timp ce chipurile li se destind într-un râs mut amestecat cu teama de a nu se întâmpla ceva cu tighelul cusut cu sfoară de catgut.    Și râd…   Și râd…   În tăcere.  De ți-e mai mare dragul.    Apoi,când totul se termină,își întind lejer trupurile mulțumiși că au scăpat cu fața curată.

Nu s-a întâmplat nimic deosebit în salonul șapte atâta timp cât glumele spuse de unul sau de altul nu au fost decât niște glumițe cam nesărate și,pe deasupra,și un pic cam răsuflate.   Nu te îndemnau la un efort periculos.   S-a întâmplat însă ca într-una din zile cineva să vină cu o glumă extraordinară.    Nu numai sărată din belșug ci și condimentată cu toate ingredientele specifice din lume.    În atari condiții,pacienții au uitat de operație,au uitat de încovrigare,au uitat de toate și au izbucnit în hohote de râs autentice venite din străfunduri.    Dar euforia ce îi cuprinseseră s-a frânt brusc,retezată parcă de o ghilotină și salonul fu invadat de tânguiri și gemete de ți se rupea inima.   S-a dat urgent alarma și la fața locului a sosit,în doar câteva minute,șeful secției chirurgie.      După ce se dumiri despre ce este vorba,dom” doctor controlă cu atenție locurile dureroase .    Din fericire,pentru pacienți,nu se întâmplase nimic grav.    Doar că se desprinseseră câteva operații.

Floare la ureche,stimați domni,îi liniști el pe bieții pacienți panicați.    S-a stricat câte ceva dar se repară.    Alertă însă în mare grabă personalul medical de specialitate necesar intervenției ce se impunea la fiecare caz în parte.    În câteva ore bune de lucru stricăciunile provocate de buclucașele hohote de râs peste măsură de violente au fost reparate.   A doua zi totul intră în normal.    Dar evenimentul nu a rămas fără urmări.    Pe unul din pereții salonului șapte apăru,scris cu litere de-o șchioapă,un afiș cu caracter imperativ: „ Glumele foarte bune – strict interzise!”.

De Grigore Toloacă