Foile

Gândurile ei

Cât de mult te-ai schimbat… Am trăit o dată o vreme în care dacă ți-aș fi adus aceste foi nu m-ai fi lăsat să plec de aici fără să obții promisiunea că ne vom revedea în curând. Acum mă uit la tine, un pic îmbătrânit, mai aranjat, mai slab, mai insensibil. Și totuși aș vrea să îmi mai scrii. Nu îmi dau seama de ce, ți-am adus foile tocmai ca să uit de tine, să uit de ele, să nu le mai întâlnesc accidental de fiecare dată când sunt tristă sau când mi-e dor de tine. Ți le-am adus pentru că sunt gândurile tale, sunt poveștile noastre, vreau să ți le aduci aminte una câte una și să te mai gândești din când în când la mine. Nu, nu le vreau înapoi, dar da, sper să mi le înapoiezi. Sunt cuvintele tale, e scrisul tău, dar acele emoții au fost cândva ale mele.

Țin minte de câte ori te-am refuzat, nu te-am vrut, m-ai sufocat, sau te-am dorit. Țin minte cât de mult mă enervam când vedeam cum mă cunoșteai când scriai, dar cât de puțin mă înțelegeai când eram singuri. Singurele momente când m-am simțit cu adevărat atrasă de iubirea ta au fost acelea în care eu nu am vrut-o, iar tu nu voiai să accepți acest lucru. Te respingeam brutal cu indiferența mea, te provocam constant cu iubirile mele nereușite, însă tu erai în continuare gata în orice moment să mă iei în brațe, să mă dorești, să ai grija de mine când dorm… de ce nu ai avut niciodată curaj să faci mai mult? Ba da, îmi aduc acum aminte, ai avut. Însă eu atunci te-am respins. Nici nu mai țin minte de ce, sau pentru cine. Și totuși am făcut-o. Eram nefericită? Sau poate tu erai dintr-o dată prea distant sau prea sigur pe mine și pe tine?

Nu, nu erai distant. Ai fost gata să iți aduci aminte toate motivele pentru care mă iubeai, și eu totuși nu am mai vrut. Aș vrea să iți pot spune acum de ce. Din păcate nici eu nu știu, și este oricum prea târziu. De aceea iți și dau foile. Deși le vreau înapoi. Sunt ale mele, sunt cuvintele mele. De fapt ale tale, scrise pe băncile facultății, sau cocoțat pe un pat în cămin. Nu am înțeles nici până în ziua de azi, și nu cred că o să pot înțelege vreodată… chiar să fie posibil tot ceea ce ai scris? Tu chiar ai simțit lucrurile acelea? Cu tot ceea ce am făcut sau nu am făcut eu?

Am citit tot ce ai publicat de atunci. Mă bucur că ai continuat să îți scrii gândurile și să le arăți lumii. Și din când în când mă regăsesc în ceea ce zici, deși știu că nu te mai gândești la mine. Te mai gândești? Sau pur și simplu așa ești tu, asta simți tu, așa ai făcut-o cu mine și așa ai făcut-o cu oricine altcineva? Este oare posibil să iubești de două ori la fel de intens? Nu dai niciodată nume, niciodată nu știu dacă te referi la mine, la ea, sau poate la o altă fată, o altă amintire, alte emoții. Din când în când însă recunosc câte o poveste și mai ales câte o durere. De ce nu ești niciodată fericit când scrii? Numai astea sunt amintirile tale despre mine? Sau despre altcineva? Da, le vreau totuși înapoi, sper să faci copii și să mi le aduci înapoi, sau măcar copiile. Deși nu îmi vine să renunț la foile astea, cu scrisul tău, îngălbenite un pic de vreme, începute și terminate pe câte un colt de foaie… poate o să mi le aduci înapoi.

Gândurile lui

Nu îmi vine să cred că mi-ai adus foile. Abia aștept să le citesc, să le văd, să le simt. Nici nu mai țin minte ce am scris, doar ceea ce am simțit. Nu înțeleg cum poți renunța la ele, atât de ușor. Pot înțelege că ai trecut peste acea parte a vieții tale, la fel cum am trecut și eu. Dar să renunți la aceste cuvinte care iți aparțin? Cuvintele acestea au fost de fapt cele mai frumoase momente, scrise înainte să ne certăm, să mă prefac că te urăsc pentru ca tu să nu te mai uiți la mine. M-am purtat de atâtea ori urât cu tine… nu știu nici în ziua de azi dacă tu ai înțeles ce am simțit eu ultima oară când te-am văzut, cât de mult m-a durut. Eu atunci eram gata. Gata să mă schimb în orice ai fi dorit tu să fiu, gata să merg până la capătul lumii cu și pentru tine. Dar încep iar să îmi aduc aminte de promisiuni…

Oare știi cât am încercat să îți explic cum m-am simțit eu atunci, că eram pe marginea unei prăpăstii și că m-am decis după o noapte întreagă de durere să nu sar? Atunci am scris o ultimă foaie pe care nu ți-am dat-o niciodată. Am scris pentru că îmi doream cu disperare să plâng, dar nu mai eram în stare, nu mai știam cum să fac acest lucru. Și nu știam cui să ii spun, cum să scot totul din mine, să nu mai simt că mă sufoc cu propria mea respirație. Probabil însă cu aceeași respirație, cu aceleași emoții te sufocam și te-am sufocat întotdeauna, fără să iți las nici un pic de spațiu să simți și tu ceva. Sunt sigur că nu ai nici un regret, la fel cum nu am nici eu, și că amândoi suntem fericiți cu viața pe care o avem acum. Dacă e să îmi doresc ceva, este să mai stau de vorbă cu tine cu orele, cum o făceam atunci. Și mai îmi doresc să te privesc în timpul unui examen și să simt că deși nu vorbim, dacă o să doresc vreodată să îndrept ceva, o să pot. Nu aș fi putut să termin cu sufletul împăcat acei ani fără să mă opresc în fața acelei săli, să stau de vorbă cu tine, și să îți spun că nu te urăsc.

Ți le voi da înapoi, cuvintele. Sunt ale tale, le voi citi, și ți le voi aduce înapoi. Mi-a plăcut să îmi amintesc toate momentele, unele mai plăcute decât altele. Îmi aduc aminte prima seară în care am stat de vorbă, și o altă seară când stăteam împreună pe o canapea, uitându-ne unul la celălalt și neîndrăznind să facem un pas în plus. Cât regretam atunci acele momente, cât de puțin le regret acum, Pentru că oricât de fericiți, nepăsători sau disperați am fost noi atunci, și oricât de indiferenți suntem astăzi, a rămas aceasta poveste puternică a unei relații pe care numai noi o putem înțelege. Cine știe, poate intr-o zi o să o și facem.

Cuvintele

O mapă roz plină de foi îngălbenite stă între cafele si foști iubiți, pe masa unei cafenele. Se privesc drept în ochi, zâmbitori, un pic rigizi, și nesiguri pe așteptările celuilalt. Amândoi par să facă eforturi să fie mai puțin entuziasmați de această întâlnire decât sunt cu adevărat, își povestesc ultimii ani, anecdote de la muncă și ultimele feluri de mâncare experimentate. Însă undeva în priviri se ghicește o foame de trecut, de amintiri, și de plimbări prin campus. Ar vrea să își petreacă un pic de timp necondiționat în care să nu-și mai aducă aminte, ci să trăiască acea apropiere fantastică pe care au lăsat-o în urmă. O mică parte se află încă în mapa din fața lor. Cuvintele sunt amintirea unei povesti care pare pierdută în timp, dar care fără ca ei să și dea seama, trăiește în continuare prin ei. Tot ceea ce au trăit atunci s-a frânt și s-a pierdut, dar i-a transformat în ceva extraordinar: doi oameni cu o poveste știută doar de ei. O succesiune banală de evenimente în istoria acestui oraș și a acestei lumi, esențială însă pentru viața lor, pentru iubirile pe care le simt sau le vor mai simți vreodată. Cei pe care îi iubesc nu au nici cea mai mica idee că iubirea primită conține și părți din altcineva. De fapt, poate nici ei nu sunt conștienți de acest lucru. Cuvintele însă au rămas scrise pe frânturi de foi, să le aducă aminte. Din când în când.

Ultimul examen

De aici nu se vede nimic. Data trecută am stat într-un loc mai bun, azi însă sala e plină, și toți tocilarii au umplut rândurile din față. Printre ei ascunși niște copiști de meserie, cu ochi de viezure, care speră să prindă câte ceva. Desigur și Fluture undeva în mijlocul lor cu servite făcute din două în două subiecte, la 80% din materie ca un adevărat profesionist. Nu a picat niciodată un examen. Nici eu, dar s-ar putea să încep azi. Nu am fost în stare de nimic în noaptea Z, iar micul meu obicei de a miza pe acest ultim moment s-ar putea să mă coste cam mult de data asta. M-am așezat la ora obișnuită cu bidonul de Pepsi, foile, un pix, trei markere, cursuri din patru surse, dar nimic. Nici măcar o pagină. Mi-am petrecut toată noaptea gândindu-mă la tine. Acum aștept să vii, deși nici nu știu dacă ai examenul astăzi sau mâine. Am exersat atât de mult discuția de azi încât aproape mă rog să îl ai mâine. M-am simțit foarte bine data trecută, când îți simțeam prezența cu două locuri în dreapta și un rând în spate. Dacă aș fi nedrept mi-aș zice că nici măcar nu m-ai observat, dar nu cred că a apărut lumea în care eu să fiu o victimă. E vina mea, și cred că și tu suferi la fel de mult ca mine. E drept că eu nici în al nouăsprezecelea ceas nu reușesc să îmi dau cu adevărat seama când fac ceva greșit. Dar ce contează? Fie este ceea ce am zis, fie e talentul meu înnăscut de a fi insensibil, și de a nu îmi da seama ce anume ai fi vrut să zic. Admit însă, fraza „poftim niște flori să îți treacă supărarea” nu a fost cea mai inspirată. Iar daca nu aș ști că te enervează la culme acest lucru, mi-aș cere scuze. In prostia mea am privit-o drept o glumă nevinovată, dar la urma urmei ce știu eu? Oare mai vii? Cred ca o să fac praf examenul acesta, însă nu mai sunt multe. După aceea va trebui sa găsesc scuze ca să mă întâlnesc cu tine. Crezi că vom ajunge noi vreodată să spunem lucrurilor pe nume? Sau o să reușim și peste trei ani să găsim un colț de lume în care să ne ascundem, desenându-ne unul pe celălalt în timp ce ne ignorăm reciproc? Probabil sunt un ciudat, dar să știi că dacă nu ne-am certa, nu te-aș iubi deloc. Sau invers. Oare ce o să se întâmple cu aceste cuvinte peste ani de zile? Probabil întrebarea este un pic prematură, ar trebui să mă întreb ce anume o să se întâmple cu ele peste o zi. Dar undeva în sinea mea sper ca indiferent ce anume se va întâmpla în viitor, textul ăsta și altele să se adune undeva intr-o carte din biblioteca ta, și să le descoperi singură sau împreună cu mine peste câțiva ani. Mă tem însă că le scriu degeaba, vor rămâne numai pentru mine azi, și le voi arunca împreună cu toate cursurile la sfârșit de semestru. Sper să apuc să te văd azi și să îți spun că eu încă …

Scrisoarea lui fu întreruptă de un profesor grăbit și un pic nepoliticos. Imediat după el în sală intră ea, un pic adormită și cam bulversată de toată agitația. Se oprește în dreptul rândului pe care s-a așezat el, se uită la locul din spatele lui, se răzgândește, și intră pe rândul din față.

Acum nu ai decât să te uiți tu la mine. Să vedem cum o să îți placă. Adevărul este că data trecută eram un pic mai nervoasă, și îmi venea să îți crăp capul. Dar nu puteam să nu zâmbesc stând acolo în spatele tău și văzând cum încerci să pui foile un pic mai departe, în dreapta, numai ca să ai un mic motiv să întorci capul după mine. Ești atât de aiurit și simpatic câteodată încât îmi și trece supărarea pe tine. Aproape. Încă nu îmi vine să cred că ai ajuns să mă urăști și să mă eviți, nu te credeam capabil de așa ceva. Numai de ai crește un pic, de te-aș vedea enervându-te, supărându-te, certându-te și apoi împăcându-te cu mine. Dar nu, tu ești calm, impasibil, și un pic nesimțit, mă simt de parcă aș juca cu un perete. Un perete care m-a iubit cândva și acum mă urăște. Astăzi uită-te tu la mine, și poate dacă îți faci curaj să îmi vorbești în seara asta o să fac din nou dragoste cu tine. Daca mă mai primești…

Gândurile ei

Au trecut ani de zile de când mi-ai zis că nu mă urăști. Îmi aduc aminte si acum cum ai ieșit din sală, te-ai prefăcut că abia m-ai observat și ai venit să mă întrebi ce am făcut. Am simțit că îmi iese inima din piept vorbind cu tine după atâta timp, nici nu mai țin minte ce am răspuns sau despre ce am vorbit după. Nu o să uit însă niciodată cum stăteai lângă mine pe calorifer și zâmbeai trist când îți povesteam despre noua mea iubire. Și cum mă lăsai să mă afund în minciuna pe care o înșiram pentru a îmi proteja ultima fărâmă de mândrie. Voiam doar să o spui tu, să o aud de la tine, să nu fiu eu prima… dar nu ai zis nimic. De fapt sunt nedreaptă. Mi-ai zis că erai fericit, că îmi doreai să fiu fericită și că nu mă urai. Dacă aș fi știut atunci ca nu o să mă mai cauți și nu o să te mai aud aș fi spus orice ca să te fac să te răzgândești. Au trecut însă șapte ani de când mă învârt pe lângă un sertar plin de cuvinte primite de la tine, pe care mi-am promis să ți le dau înapoi. Eu nu știu să îți scriu altele și încă mă gândesc cum o să ți le spun față în față. Poate mâine…

De Valentin Harabagiu

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 9.6/10 (7 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: +3 (from 3 votes)
Foile, 9.6 out of 10 based on 7 ratings