Rost

Nu voi scrie o poezie de amor,
Caci dacă deschid registrele
Revine sentimentul de dor,
Care-mi trezește toate vintrele.

Si dacă mă las pătruns dor,
Voi incepe să visez,
Frica mea să o ador
Și demonii să-mbrățișez.

Dar se poate așa ceva?
Să fug mereu de ai mei demoni.
Să-i înfrunt cu cineva,
Sau sa plec cu cei afoni?

Sunt o barcă trecătoare,
Printre spini ai multor crânguri,
Cad înroșite și tremurătoare;
Ale mele văduvi gânduri.

Primul demon de neuitat,
Îndrăgostit,de un mic înger.
Ajungând să fie luat
De un ton lovit de fulger.

Însă am încercat să mai zâmbesc,
Dar un chin de neândurat,
Căci în loc să zic “trăiesc”,
Am rămas îngândurat.

De Andron Teodor-Daniel

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0 (from 0 votes)