Piscul grațios expune o adâncă vale,
Și vântul mă-mpinge înainte agale,
Spre poiana cu forme fără sfârșit
Ce-s sus emană un suflu-nverzit.

De-odată, din cer privirea s-a dus,
Martorii nori “la revedere” au spus.
Absorbția firii n-o am văzut,
Căzând fără știre din piscul tăcut.

Dup-o lungă tranziție cu fața în jos,
Poiana se pierde în groaznic miros.
Din ce în ce mai aproape e apa,
Din mâl, pe margini, e așezată capa.

Murdar pe față, pe suflet, pe trup,
Privesc la plafonul ce mă-nchide în stup.
Verdele deal s-a prefăcut în granit,
Lucios și neted, în sus infinit.

De Fierro Jose-Teodor